de I.L. Caragiale
Realizare majoră a lui Caragiale, comedia “O scrisoare pierdută” demonstrează, fructificând valenţele hilarului, asemeni schiţei “Telegrame”, că disputa antrenează în fapt nu diferenţe de principii ideologice, ci doar de meschine interese personale; de îndată ce acestea sunt acoperite, conflictul se aplanează.
Intriga surprinde un eveniment în aparenţă minor, dar care e gata să clatine siguranţa tuturor: Zoe Trahanache pierde, din nebăgare de seamă, o scrisoare de amor primită de la prefectul judeţului, Ştefan Tipătescu. Ajunsă în mâinile lui Nae Caţavencu prin turmentarea alegătorului anonim, scrisoarea devine obiect de şantaj. După ce agită toate spiritele, scrisoarea revine în posesia Cetăţeanului Turmentat, care, fost „împărţitor la poştie“, o restituie „andrisantului“, adică lui Zoe. Criticul Pompiliu Constantinescu apreciază în „Scrieri alese“ că „simetria clasică a intrigii e molierescă“. Există în piesă două scrisori similare: cea a lui Tipătescu către Zoe-cu sens circular şi cea a unui „becher“ de la o persoană importantă-cu sens unic. Scrisoarea devine ea însăşi o prezenţă, un obiect animat, dar şi un simbol al puterii, al imoralităţii ascunse, al conştiinţei neliniştite.
DISTRIBUŢIA:
Ştefan Tipătescu: Sebastian Marina (actor colaborator de la Teatrul “Andrei Mureşanu” – Sfântu Gheorghe)
Agamemnon Dandanache: Daniel Vulcu
Zaharia Trahanache: Petre Panait
Tache Farfuridi: Alexandru Rusu
Iordache Brînzovenescu: Pavel Sîrghi
Nae Caţavencu: Radu Botar (actor colaborator de la Teatrul de Nord Satu Mare)
Ionescu: Tiberiu Covaci
Popescu: Ion Ruscuţ
Ghiţă Pristanda: Sebastian Lupu
Un cetăţean turmentat: Petre Ghimbăşan
Zoe Trahanache: Corina Cernea
Popa Pripici: George Voinese
Petcuş: Ion Ruscuţ
Alegători, cetăţeni, public: Tomuţa Luminiţa Baba, Voichiţa Mihoc, Viorica Bradea, Aurel Hexan, Adrian Miclăuş, Călin Covaciu, Daniel Sandro, Sorin Mudura, Roxana Mălan, Mădălina Naghiu, Diana Burcă, Virginia Oanţo, Teodora Avram
Regia artistică: Cristian Ioan
Scenografia: Alexandru Radu
Costumele: Amalia Judea
Coregrafia: Ecaterina Hannel
Data premierei: 1 decembrie 2011