Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Spectacole

de Lucas Hnath

Astăzi este o zi importantă pentru congregația Pastorului Paul. Biserica pe care o conduce are „sute de locuri, săli de clasă pentru școala duminicală și o cristelniță de mărimea unei piscine”, iar el se află acum în fața enoriașilor pentru a le spune că, astăzi, toate costurile acestor construcții sunt achitate. Paul are însă și alte vești, care nu se încadrează în tiparul cu care este obișnuită comunitatea de credincioși.

Distribuția:

Pastorul Paul – Richard Balint
Elizabeth – Adela Lazăr
Jay – Petre Ghimbășan
Joshua – Răzvan Vicoveanu
Jenny – Anda Tămășanu și Maria Teișanu

Regia artistică: Radu Iacoban
Scenografie și video: Tudor Prodan
Sound design: Aida Šošić
Light design: Lucian Moga
Traducere: Radu Iacoban

* Spectacol nerecomandat persoanelor sub 14 ani!

Premiera: 29 și 30 octombrie 2019 – Sinagoga Neologă Sion

pamflet socio-politic de Radu Popescu

Piesă clasată pe locul II la Concursul de Creație Dramatică organizat de Teatrul Regina Maria - ediția 2018

Întreaga acțiune se petrece într-un tramvai. Silviu Moisă, un cetățean afectat psihic, este în plină campanie electorală. Perorează despre cât de potrivit este el pentru rolul de Președinte, în timp ce înmânează celorlalți călători materiale promoționale menite să-i consolideze imaginea de „canditat”. Pare că-l recunoașteți, așa e? „Nebunul din tramvai„. Cu toții știm un astfel de personaj, însă nu-l subestimați pe Silviu Moisă. El este un om „la zi”: are Facebook, WhatsApp și urmărește cele mai interesante emisiuni pe Discovery și Viasat History.

După cum sugerează și titlul, piesa este un amestec de trăiri antinomice ale personajului ușor bipolar: o zloată interioară pe care acesta o transmite spectatorilor ce au rolul de călători în acest tramvai simbolic. Ei pot alege să se implice sau nu. Lui nu-i pasă, pentru că el știe ce are de făcut. În toată debandada psihică pe care o manifestă, uneori ceea ce spune e de o luciditate dureroasă: „Știți ce e cel mai trist? Că cei ca mine au ajuns să spună adevărul. Ăsta e Adevărul. Și eu îl urlu în fața voastră! E un pic trist, nu?”

muzica de RICHARD RODGERS, versurile de OSCAR HAMMERSTEIN II, libret de HOWARD LINDSAY şi RUSSEL CROUSE, după romanul „The Trapp family singers” de Maria Augusta Trapp, regia Mihaela Bogdan

Prezentat prin aranjament cu Concord Theatricals Ltd. în numele R&H Theatricals

În Austria anilor ‘30, Maria Rainer, o adolescentă cu suflet rebel, se retrage la poalele munţilor, la mânăstirea Nonnberg, cu gândul să îmbrăţişeze viaţa monahală. Maica Stareţă însă, îşi dă seama în scurt timp că fata nu are vocaţie pentru drumul ales, şi o îndeamnă să mai dea o şansă vieţii lumeşti, promiţându-i că o va primi cu braţele deschise dacă încercarea eşuează. La recomandarea stareţei, Maria ajunge guvernantă în casa căpitanului Marinei Imperiului Austro-Ungar, Georg von Trapp. Ofiţer în retragere, rămas văduv, Georg îşi creşte singur cei şapte copii care, în ciuda educaţiei milităreşti primite de la tatăl lor, reuşesc să pună toate guvernantele pe fugă. În casa căpitanului, Maria va aduce bucuria şi … muzica, reuşind să cucerească inimile celor mici. După o vreme, Maria îşi dă seama că s-a îndrăgostit de Georg, deşi acesta este logodit cu tânăra şi frumoasa baroneasă Elsa Schraeder. Speriată de propriile-i sentimente, fata se va întoarce la mânăstire. Însă războiul îi va schimba iremediabil destinul, aducând-o din nou faţă în faţă cu bărbatul visat şi cu o nouă provocare: fuga din calea regimului nazist.

de Tudor Mușatescu, regia Claudiu Goga

„Politica e ca moda! Evoluează, se schimbă, se preface. Fidelitatea în politică nu e decât o nesfârșită serie de adultere!”, spune personajul principal din …Escu pentru a-și justifica naveta politică. Tudor Mușatescu și-a scris piesa în 1933, la un an după Titanic Vals, dar eroii ei par oameni din zilele noastre.

Copiii lui Spirache Necșulescu, măruntul funcționar din Titanic Vals, câștigător în alegeri pentru că spune: „Nu mă alegeți!”, nu seamănă deloc cu tatăl lor. Miza, fiica cea mare, e „nevastă de general”, cealaltă fată, Gena, e nevastă „de președinte de tribunal”. Iar Decebal e… politician. Demagog, unsuros, fără scrupule, ar face orice ca să ajungă deputat. A și făcut destule, după cum îi spune senin socrului său:

«LANGADA (decis să se răfuiască „o dată pentru totdeauna”): Nu m-ai făcut tu liberal cînd eram conservator?
DECEBAL: Pentru că interesele statului cereau ca familia mea să fie, în acel moment, liberală.
LANGADA: Dar ţărănist de ce m-ai făcut cînd eram averescan?
DECEBAL: Pentru că, din toată ţara asta, nu era să fim numai noi în opoziţie, cînd toată lumea era la putere.
LANGADA: Da… dar vezi că tu ai schimbat partidele şi eu m-am făcut de rîs. Aia!… Nu mai pot să scot o vorbă. Nici la cafenea, nici la club… nicăieri. O viaţă întreagă cît am fost conservator, toată lumea nu mi-a zis decît „coane Iorgule”. Acuma – de cînd ai intrat dumneata în familie şi m-ai zăpăcit cu noile curente politice, – cînd îmi zice lumea „şobolan”, cînd „fripturist”, cînd „tehnician” (…)»

Un spectacol de excepție, care creează condițiile ideale pentru o călătorie în lumea fascinantă a poeziei.
Recitalul este susținut de actorul Eugen Țugulea, laureat UNITER în anul 2015 și are menirea de a conserva și de a readuce, în același timp, în atenția publicului orădean, opera unuia dintre cei mai prolifici și îndrăgiți poeți români: Tudor Arghezi. Glasul reputatului actor va fi acompaniat de sunetele instrumentelor de suflat mânuite cu pricepere de Petrică Popa.

Data spectacolului: 21 ianuarie 2019

adaptare după Nedialko Yordanov, regia Petru Vutcărău

Mulți scriitori au fost tentați în timp să rescrie, să completeze, să adauge propria lor viziune la texte faimoase clasice. Bulgarul Nedialko Yordanov a folosit tehnica lui Shakespeare de „teatru în teatru” ca să scrie un „Hamlet” mai special. 
Actorii chemați la Elsinore ca să aline boala prințului Hamlet prin spectacolul lor sunt niște martori ai întâmplărilor de la palat. De ce n-ar fi chiar ei „povestitorii”? Cam ăsta e pretextul lui Yordanov, care scoate la iveală destinul artistului, adică al omului sincer, cinstit și cam naiv, într-o lume tiranică, unde guvernează minciuna, ipocrizia, oportunismul. O lume în care artistul – bufonul, dacă vreți – e omorât. Și niciodată, regii o știu, n-ai voie să pedepsești bufonul...
„Capcana lui Hamlet” e o viziune modernă asupra piesei shakespeariene, dar scrisă cu un umor inspirat, cu tot felul de aluzii pe care spectatorul le sesizează și savurează amuzat, intrând cumva în „bucătăria” teatrului. E și o parabolă care se dovedește acum foarte acută despre oprimare, despre tăcerea complice și vinovată, despre nevoia de a spune adevărul indiferent de consecințe. Asta chiar dacă, în final, înșiși curajoșii actori devin niște privilegiați ai sistemului.

de Tuncer Cücenoğlu, regia Petru Vutcărău

Avalanșa este o poveste despre frică, dar și despre trecut și viitor, tradiția conservatoare și schimbarea mentalităților. Tuncer Cücenoğlu a imaginat o istorie anxioasă și simbolică: într-o comunitate cu reguli stricte o persoană poate fi ucisă dacă pune în pericol viața celorlalți. Legea după care moartea este evitată prin moarte provoacă alte întrebări: despre morala socială, despre încremenirea în tradiție, despre aspirația spre o viață liberă și neconstrânsă. Așa e intriga aici, dar tema poate reverbera mult mai departe, chiar spre realitățile convulsive ale civilizației de azi…

de August Strindberg, regia Alexandru Weinberger-Bara

Domnișoara Iulia – text considerat o capodoperă a lui Strindberg – mizează pe dezvăluirea firii umane cu toate „peticele sufletului”, așa cum scrie dramaturgul în prefață. Argumentul lui Strindberg prezintă o viziune foarte modernă asupra teatrului de acum un secol, iar intriga merge pe mai multe niveluri. Ni se prezintă un conflict și de clase sociale, și de gen, dincolo de un orizont erotic foarte pregnant și pus în prim-plan. Iulia reprezintă o clasă nobiliară în declin, prin „degenerarea” indivizilor, pe când Jean e exponentul unei noi clase de mijloc, în ascensiune, cu reflexe bune și capabilă să învețe repede. Strindberg nu se poate abține să nu fie misogin în prefață, e clar deci că resortul principal al textului e unul erotic și cu tâlc autobiografic.

Regizorul Alexandru Weinberger-Bara – care debutează cu acest spectacol pe scena din România – a articulat un discurs artistic puternic, cu miza pe actori, în care ține cont și de pulsiunea sexuală a întâmplării, dar și de dimensiunea sa socială, ca și de postura de victime încă incapabile de emancipare a eroilor. Un spectacol despre (aproape) imposibila evadare din sine…

Claudiu Groza

de A. P, Cehov, regia Petre Panait

De cât timp au nevoie doi tineri pasionali pentru a se îndrăgosti unul de celălalt?

Subintitulată «Farsă într-un act», «Ursul» dezvăluie în mod concentrat, comico-ironic, o parte esenţială a naturii umane, sugerând cât de apropiate sunt uneori furia şi pasiunea. Conflictul între ofiţerul Smirnov şi moşieriţa Popova înregistrează o serie de treceri bruşte de la ceartă la preparativele unui duel între cei doi, apoi renunţarea lui Smirnov de a se lupta cu moşieriţa de care se îndrăgosteşte subit.

scenariu după William Shakespeare de Gavriil Pinte, cu inserții din George Banu și Monique Borie, regia Gavriil Pinte

Episodul Macbeth – obsesia puterii

EPISODUL MACBETH încheie trilogia ÎN INIMA NOPȚII, după EPISODUL HAMLET și EPISODUL LEAR.

Din textul shakespearian s-au păstrat doar replicile esențiale, replicile cheie. Textul care lipsește este suplinit cu acțiuni fizice pe care piesa le presupune sau lasă să fie imaginate. Legăturile dintre unele secvențe, dar și analiza unor elemente importante pentru acest proiect aparțin lui George Banu și Monique Borie.

Urmărim doi oameni, domnul și doamna Macbeth, plecați pe drumul fără întoarcere al distrugerii de sine. Proiecții ale acestor suflete chinuite de aspirații vinovate iau forme fabuloase. Astfel, vrăjitoarele sunt privite ca vehiculele ale unor mai vechi aspirații ascunse, substitutul unor dorințe care revin obsesiv.

Facem teatru în plină noapte de teama Nopții înseși. Și, totodată, din dorința de a uita rătăcirile zilei. Jucăm ca să ne salvăm! De noapte, de zi. Mereu și pentru totdeauna la răscruce… precum spune George Banu. 

de Pierre Chesnot, regia Daniel Vulcu

Minciuna este la îndemâna tuturor, însă numai câțiva reușesc să transforme procesul falsificării adevărului într-o știință. Abilitatea de a-l determina pe celălalt să cadă în plasa țesută prudent din afirmații atent alese și un comportament fermecător, poate deveni, într-adevăr, o artă.

Relația de adulter dintre Jean François, un regizor de film și amanta sa, Nathalie, este pe punctul de a fi descoperită de soția acestuia, iar eforturile pe care le depun cei doi amanți pentru a crea imaginea unei situații care să nu dea de bănuit, depășesc limitele normalului. Jean François se vede nevoit să își pună în aplicare abilitățile regizorale și să creeze un spațiu potrivit falsificării adevărului.

de Nicola Wilson, regia Horia Suru

Când o simplă alegere poate schimba întreg parcursul vieții tale, ce alegi? Să știi, sau nu, dacă ai gena bolii Alzheimer familială? Îi spui, sau nu, viitorului partener? 

Vivacitatea familiei Verei se estompează când ea decide să le dezvăluie soțului și copiilor că are deja primele simptome ale acestei boli, însă doar pentru un moment. Trăsătura de familie care-i caracterizează pe toți, surclasând astfel gena F.A.D. (Familial Alzheimer`s Disease), este capacitatea de a evita în mod conștient să ia ceva prea în serios, chiar și în cele mai nepotrivite momente. Ironia dă naștere unei lejerități pe care o întâlnim doar la oamenii extrem de inteligenți, cum e cazul membrilor acestei familii. Astfel, printre jocuri de Scrabble, pierderi de memorie și persiflări, viața lor continuă să fie plină de activitate.

Trăirile antinomice ale personajelor sunt exprimate prin muzică și coregrafie, iar varietatea situațiilor neașteptate dobândește o tonalitate pozitivă și motivațională.

de Éric-Emmanuel Schmitt, regia Elvira Rîmbu

O întâlnire profesională dintre doi bărbați inteligenți, scriitorul Abel Znorko (Sebastian Lupu), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură și jurnalistul Erik Larsen (Petre Ghimbăşan), se transformă brusc într-o partidă antrenantă de șah verbal. Personalități puternice și dominante, ambii bărbați își joacă partida, alternând polul de putere în funcție de mutarea pe care celălalt o face, întrevederea intrând astfel într-un labirint sinuos, animat cu rafinament de o desăvârșită știință a suspansului.

Spectacolul este regizat de Elvira Rîmbu, actriță a Teatrului Regina Maria, care a semnat și direcția de scenă a producției „O poveste foarte simplă”; pe scenă se întâlnesc doi actori remarcabili, care au format mereu un duo puternic și efervescent, reușind să surprindă prin nuanțele fine și ingenioase cu care își construiesc fiecare personaj; scenografia, complexă și complementară, este creată de Oana Cernea, ecuație artistică care nu poate să ducă decât la nașterea unui spectacol surprinzător și inedit. 

dramatizare de Ovidiu Caița după „Sufocare” de Chuck Palahniuk, regia Ovidiu Caița

Faceți cunoștință cu Victor Mancini: un tânăr spre treizeci de ani aflat în căutarea propriei identități. Fost student la medicină, Victor a renunțat la facultate pentru a se putea ocupa de îngrijirea mamei sale bolnave.

Lucrează acum într-un parc tematic, alături de prietenul său Danny. Se știu de la întâlnirile destinate dependenților de sex, pe care el le frecventează mai mult pentru a-și găsi noi partenere decât pentru a încerca să-și controleze impulsurile sexuale. Banii pe care îi câștigă, însă, nu acoperă suma lunară pe care trebuie să o achite sanatoriului în care este internată mama sa.

Motivat de această situație, începe să își suplimenteze veniturile escrocând, printr-un truc ingenios, clienții restaurantelor de lux. Toți acești oameni care nu știu unul de existența celuilalt, ajung să contribuie la existența neobișnuită a unui individ care îi manipulează de la distanță: acest Victor, a cărui copilărie defectă se materializează într-un adult dezaxat, care se caută pe sine încercând să smulgă informații coerente de la mama sa dementă.

Dincolo de limitele evidente ale moralității sale, Victor ascunde o sete de iubire acutizată, pentru temperarea căreia recurge la metode extreme și neconvenționale. Sufocarea sub privirile celorlalți reprezintă nevoia de atenție, dar mai ales dorința de a simți că există cineva căruia îi pasă, pentru care el, defectul, contează chiar și pentru câteva secunde, chiar cu prețul vieții.

adaptare de Matei Mircioane după Tudor Mușatescu, regia Dan Mirea

Elevii clasei a douăsprezecea, zurlii și puși pe distracție, au parte, pe lângă agitația provocată de iminența examenului de bacalaureat, de tensiuni iscate de apariția noului profesor de franceză, „mișto, tânăr, brunet, înalt…”, în care fetele descoperă un adonis, iar băieții un rival.

Această noutate dă naștere unor situații conflictuale, pentru aplanarea cărora e necesar să intervină chiar diriginta, al cărei interes este, de asemenea, îndreptat spre tânărul profesor. Naivitatea din care izbucnesc neînțelegerile creează comicul de situație, alcătuind un spectacol original, vesel și plin de viață.

Atât evenimentele în sine, cât și modul în care acestea sunt puse în scenă, îmbracă spectacolul într-o mantie a universalității, acesta fiind accesibil spectactorilor, care, indiferent de vârstă, vor reuși cu ușurință să se identifice sau să empatizeze cu oricare dintre personaje.

după Carlo Gozzi, Regia artistică: Alexandru Colpacci

Piesa de teatru „Regele cerb” gravitează în jurul imaginii regelui Deramo, care este convins de către prim ministrul Tartaglia că trebuie să se căsătorească pentru a lăsa un moștenitor la tron. Organizează în acest sens o serie de întrevederi cu fete din întreg regatul, fără să țină cont de statutul lor social. Cu ajutorul unor trucuri magice, reușește să-și găsească aleasa. Însă, acesta nu este un final fericit, ci chiar începutul unor serii de încurcături din ce în mai bizare.

Spectacolul orădean va păstra firul povestirii clasice, însă sub îndrumarea atentă a regizorului Alexandru Colpacci, basmul teatral al lui Carlo Gozzi se metamorfozează într-o poveste inedită, care îmbină ingenios gândirea de tip clasic, cu elemente contemporane. Magie, ştiinţă, tehnologie, poveşti de dragoste, intrigi politice, transformări miraculoase, toate acestea se vor întâlni pe acelaşi plan: al scenei de teatru, pentru a recrea o lume mitică şi fascinantă, cu nuanţe comice şi dramatice totodată.

scenariu dramatic de Anca Măniuţiu - după texte de Luigi Pirandello, regia Mihai Măniuțiu

,,Cafeneaua Pirandello” pornește de la scenariul dramatic realizat de Anca Măniuțiu, substructurat pe două piese ale dramaturgului Luigi Pirandello: Omul cu floarea în gură și Uriașii munților, în intertextul căruia se împletesc replici disparate din Șase personaje în căutarea unui autor și Astă seară se improvizează.

Personaje „pirandelliene”, proiectate spectral într-o cafenea de noapte părăsită, situată - nu întâmplător - aproape de gară, se întâlnesc și dezlănțuie o lume absurdă, unde granița dintre vis și realitate se fluidizează. În acest cadru fantomatic, se infiltrează un grup de circari, care dinamizează atmosfera și conferă spectacolului o notă comică. Cuvântul, într-o lume aflată sub semnul visului, dobândește un rol secundar, iar muzica și, mai ales, limbajul coregrafic asumă dimensiunea ilustrativă a acestuia.

,,Spectacolul încearcă să surprindă o lume halucinatorie, fantastică, aflată sub semnul oniricului, unde frontiera dintre realitate și vis (sau coșmar) este foarte fragilă.

În conceperea scenariului, am plecat de la obsesiile lui Pirandello, exprimate în toate operele sale dramatice. Acestea se referă la raporturile versatile, greu de cuantificat, dintre teatru și viață, la imposibilitatea de a fixa viața – ca și curgere continuă, năvalnică – în tiparele convențiilor și măștilor noastre sociale (sau în identitatea bine definită a unor personaje).

de Peter Quilter, regia Cristian Ioan

ÎN PLINĂ GLORIE! este o comedie inspirată din viaţa lui Florence Foster Jenkins, cunoscută în istorie ca fiind cea mai proastă solistă de operă din lume, atribuindu-i-se din această cauză și ironicul titlu de „Prima Doamnă a glissandoului”. Pasionată de muzică până la patetism, reușește, în ciuda ironiei unora şi a ridiculităţii dorinţei, să susțină concerte de operă cu sala plină. Apogeul carierei sale îl reprezintă recitalul de pe scena uneia dintre cele mai prestigioase săli de concert din New York: Carnegie Hall. Succesul său nu ar fi fost posibil, însă, fără resursele financiare de care dispune şi fără sprijinul unor prieteni… devotaţi.

Un spectacol extraordinar, în care graniţa dintre curaj şi naivitate dispare. Un personaj dispus să renunţe la orice pentru a-şi îndeplini visul. O poveste plină de umor, care în mod paradoxal, a făcut istorie, reuşind să inspire chiar şi în prezent.

adaptare după Antoine de Saint-Exupéry, regia Marius Costache

„Micul Prinț” este una dintre cele mai cunoscute și iubite opere literare, fiind tradusă în mai mult de 250 de limbi și dialecte și adaptată la numeroase alte forme de artă, printre care și teatrul. Însă, farmecul pe care povestea lui Saint-Exupéry îl exercită asupra cititorilor nu depășește doar hotarele lingvistice și cele artistice, ci și unul mult mai semnificativ în plan uman: vârsta. Astfel, de peripețiile prichindelului care colindă galaxia pentru a descoperi ce înseamnă iubirea, prietenia, singurătatea și moartea, se pot bucura în egală măsură atât inocenții copii, cât și oamenii mari, chiar dacă ei au nevoie întotdeauna de lămuriri.

Regizorul Marius Costache a reușit să recreeze universul încântător al poveștii pe scena Teatrului Regina Maria, păstrând candoarea specifică, dar și latura profund filosofică a operei. Spectacolul, prin urmare, nu se adresează doar copiilor de gimnaziu, ci și adolescenților care abia pășesc într-o altă dimensiune, cea a oamenilor maturi și chiar și adulților, care trăiesc singuri pe propriile lor planete și sunt absorbiți mereu de lucruri atât de banale.

rescriere dramatică de Victor Ioan Frunză după comedia „Burghezul Gentilom” de Jean Baptiste Poquelin Molière și după „Jourdain cel scrântit” de Mihail Bulgakov, Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză

Domnul Jurdan, spirit emfatic și naiv, este un om extrem de bogat, dar căruia îi lipsește ceva: eleganța unei persoane din înalta societate. Așa că pentru a face parte din high-class, se împopoțonează după tendințele vremii, își decorează extravagant casa, își face prieteni „sus puși” și angajează o armată de profesori pentru a învăța manierele unei persoane cu rang. Însă, din toată această ecuație rezultatul nu poate fi altul decât unul de-a dreptul ilar. Ridicol peste măsură, domnul Jurdan ajunge de la (pretenția de) nobil, „bufonul curții”.

Iar atunci când ignoranța se întâlnește cu pretenția de erudiție totul se transformă într-o comedie la care veți râde în hohote minute în șir. O comedie a vremurilor noastre, în care se reflectă derapajul opulenței unor oameni îmbogățiți.

Acțiunea se petrece în România, în casa lui Jurdan.

×

TOP