Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Spectacole

de Pierre Barillet și Pierre Grédy

„Floare de cactus” este una dintre acele comedii care nu se demodează niciodată. Romantică, plină de umor și picantă, comedia s-a jucat cu succes atât pe scena teatrului, cât și în cinematografie, prima ecranizare fiind răsplătită cu un premiu Oscar, o nominalizare la Bafta Awards și un premiu și patru nominalizări la Golden Globe.

de Martin Crimp, după Trahinienele de Sofocle

Piesa „Cruzime și Tandrețe” este o reinterpretare contemporană după „Trahinienele” lui Sofocle, realizată de Martin Crimp, care actualizează tragedia greacă antică și o pune în raport cu climatul politic al lumii de astăzi. Personajul lui Sofocle, Deianeira, devine astfel, în reinterpretarea lui Crimp, Amelia, soția unui general. Aflată într-o casă temporară, în apropierea unui aeroport internațional, pe măsură ce primește mai multe informații despre activitățile de război ale generalului, concepe un plan prin care să-l aducă acasă. Iubirea sa pentru el devine umbrită de îndoială și ură când află că soțul ei de rang înalt a inițiat un atac militar asupra unui oraș strategic nu doar din motive politice, ci și sentimentale.

de Andreea Tănase

„98% (decizia corectă)” spune povestea Izei, o fată de șaptesprezece ani care rămâne însărcinată din întâmplare. Este un drum al maturizării forțate și neașteptate care expune una dintre cele mai dificile și importante decizii din viața unei femei. Din punct de vedere tematic, explorează subiecte care sunt aproape de adolescenți, precum fenomenul de bullying, prietenia, iubirea, viața sexuală și feminitatea. (Andreea Tănase)

Cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei, celebrăm creativitatea și frumusețea cuvintelor printr-un recital cu versuri alese: „Amintiri... Trăiri... Poezii...”, susținut de actorul Eugen Țugulea, laureat al premiului UNITER pentru o viață dedicată teatrului și poeziei.

de Martin McDonagh, traducerea Bogdan Budeș

Acțiunea are loc în Irlanda în timpul anilor '90, iar spectacolul urmărește povestea lui Padraic, un terorist nemilos al Armatei de Eliberare Națională Irlandeză (INLA), care se întoarce în orașul său natal pentru a rezolva o situație de familie ce necesită intervenție imediată. În urma acestui element declanșator, atât el, cât și celelalte persoane implicate, pășesc într-un cerc vicios al răzbunării care transformă mici evenimente, altfel lipsite de dramatism, într-o mișcare absurdă de justițiarism extrem.

de Anton Fink

Urmează să aibă loc o tranzacție cel puțin ciudată.
Anunțul a fost distribuit și deja a apărut o candidată care pare să îndeplinească cele mai importante condiții menționate. Concret nu știe nimeni cum se procedează într-o situație de acest gen, dar se încearcă stabilirea detaliilor astfel încât toate părțile implicate să fie satisfăcute. Șansele ca totul să decurgă conform planului sunt mari, dacă nu este luat în considerare planul emoțional și complicațiile care pot apărea odată cu concurența. 

O comedie romantică savuroasă și plină de surprize!

de Jean Poiret

Georges (Răzvan Vicoveanu) și Jeannot (Richard Balint) sunt un cuplu fermecător de homosexuali de vârstă mijlocie. Primul este managerul, iar cel de-al doilea interpretul vedetă al unui club flamboaiant de drag queens din Saint-Tropez. După douăzeci de ani de fericire în afara căsătoriei, cei doi se confruntă cu cea mai grea provocare a relației lor de până acum: întâlnirea cu părinții logodnicei fiului lor.

Ambii hotărăsc că cea mai bună abordare este să-și ascundă identitățile sexuale, împreună cu personalitățile lor extravagante, când viitorii socri ultraconservatori și anti-gay vin în vizită. Acest scenariu comic declanșează o farsă franceză uluitoare.

Muzical, emoționant, atrăgător și uimitor, spectacolul „Colivia Nebunelor” este o capodoperă comică despre dragoste și preconcepții.

de Mimi Brănescu

Ultimii este o bucată de viață, trăită real și fără menajamente, fără pudori. Piesele lui Mimi nu te menajează, dor. Totul este frust, autentic și adevărat. Este un spectacol despre visare și despre neputință, despre dorința de a reuși, de a pleca undeva mai la lumină. Am ales textul pentru că e un text dur, pentru că eu cred în adevăr, chiar dacă acesta ne revoltă și e greu de digerat. Personajele noastre sunt captive într-o lume și într-un timp care trece degeaba. Sunt așa cum suntem noi, și răi, și frumoși, îi judeci, dar îi și compătimești. Toți visam la o viață mai bună, toți visam să fim fericiți și, în funcție de conjunctura în care ne aflăm, suntem dispuși sau nu să facem compromisuri.” (Denisa Irina Vlad)

de Gabriel Sandu

LUX este un spectacol care abordează conceptul de pierdere în diferite forme. Pierderea inocenței, pierderea unei prietenii, pierderea unui om drag - pierderea la nivel simbolic și pierderea la nivel concret. Integrând patru povești distincte, unite de dorința de a provoca o schimbare în bine în lume, spectacolul pornește de la o documentare a evenimentelor cotidiene și propune o explorare performativă originală a efectelor pe care acestea le au la nivel individual.

Cele patru personaje acționează conform cu propriul sistem de gândire, conturând astfel câte o tipologie pentru fiecare dintre ei: victima care are constant nevoie ca ceilalți să intervină și să o salveze din propria viață; people pleaser-ul care își pune propriile nevoi pe ultimul loc încercând să-i mulțumească mai întâi pe ceilalți; dependentul, o persoană naivă, care se simte în largul ei doar când e protejată de grup și salvatorul, o personalitate puternică în exterior, care a reușit să-și mascheze fricile punându-se pe sine într-o poziție de control.

Până când moartea ne va despărți (Liselotte și luna mai) este un spectacol în care umorul se împletește cu tragismul. Liselotte, o fată singură care își caută alesul, reușește să parcurgă situații pe cât de imprevizibile, pe atât de comice. El, Alesul, îmbracă haina colorată a ludicului, sfârșind în sobrietatea smochingului unui maestru de ceremonii... ceremonia căsătoriei sau a morții?

Cu: Georgia Căprărin și Răzvan Vicoveanu

Regia artistică: Daniel Vulcu
Scenografia: Oana Cernea
Traducerea: Georgia Căprărin

Data premierei: 15 octombrie 2022
Durata spectacolului: 1 h 30 min

Spectacol nerecomandat persoanelor sub 14 ani!

de Florian Zeller

Oare este dragostea suficientă pentru a salva pe altcineva în afară de tine însuți?

Nicolas este un adolescent care trece printr-o fază problematică. Cum nici contextul familial nu este unul prea fericit, părinții sunt divorțați, iar tatăl și-a întemeiat o altă familie, lupta pentru a depăși momentul critic revine părinților pe rând. Atunci când mama devine copleșită de situație, tatăl preia misiunea și încearcă să-și ajute fiul. Oscilând între neputință, dragoste, revoltă, vinovăție, propriile traume și temeri, efortul pentru a restaura haosul emoțional în care a căzut băiatul se dovedește însă a fi mai dificil decât se aștepta. În toată disperarea situației face alegeri care vor avea consecințe neașteptate asupra tuturor.

„Fiul” este o dramă de familie care tratează într-un mod realist un subiect sensibil: depresia la adolescenți și suferința prin care trec toți cei care se confruntă cu o astfel de problemă.

adaptare după „Soț de vânzare” de Mikhail Zadornov
Se iau un soț (Sorin Ionescu) și o soție (Cernea Corina), ușor blazați și comozi în relația lor și se adaugă ingredientul surpriză: o tânară naivă și îndrăgostită (Denisa Vlad)... de SOȚ, apoi se amestecă bine, se adaugă puțin „cascaval” și se bagă la cuptor.
Va ieși un preparat exploziv, care vă va lăsa fără aer... de la râs, desigur.
Rețeta garantată pentru bună-dispozitie!
Distribuția:
Andrei: Sorin Ionescu
Elena: Corina Cernea
Roxana: Denisa Irina Vlad/Georgia Căprărin
Adaptarea și regia: Denisa Irina Vlad
Durata spectacolului: 1h
Spectacol nerecomandat persoanelor sub 14 ani

Am putea spune că tot ceea ce urmează să se întâmple este din cauza unei bucăţi de dovleac fript!

O bucată de dovleac pe care Toffolo, un luntraș dornic de însurătoare, i-o dăruieşte Luciettei, care, deși logodită cu Titta Nane, flirtează cu el numai din plictiseală și pentru a o necăji pe mai tânăra ei prietenă Checca. Celelalte fete din grup i se alătură și se iscă o întreagă harababură în care sunt implicați apoi și bărbații, imediat ce se întorc de la pescuit.

Fiecare dintre fete are perspectiva ei asupra episodului cu pricina, iar asta nu face decât să adâncească neînțelegerile. Sătucul italian Chioggia se împarte astfel în două grupuri rivale și încep gâlcevile alimentate de gelozie și frustrare. Comedia este intensificată de locțiitorul Isidoro, funcționarul venețian care încearcă să restabilească ordinea în rândul locuitorilor Chioggiei.

de Caryl Churchill

Pentru Jack și Margery, săteni ai Evului Mediu, viața este grea. Terenurile sunt mici și puține iar porțiunea de feudă care le revine nu poate fi mărită decât prin moartea sau plecarea alcuiva din sat. Vitele se îmbolnăvesc și mor pe capete. Untul nu se leagă întotdeauna. Iubirea s-a ofilit și ea odată cu erecția pierdută a lui Jack. Trebuie că toate acestea sunt o pedeapsă trimisă de Dumnezeul Evului Mediu pentru păcatele lor. Dar dacă nu Dumnezeu este cel care se joacă cu viețile lor, ci, dimpotrivă... Diavolul? Se știe că Diavolul își face treaba prin intermediul ajutoarelor sale de pe pământ: vrăjitoarele.

Vecina lor, Alice și bătrâna ei mamă au toate datele să fie niște vrăjitoare: ambele sunt singure și au crescut copii din flori (probabil concepuți cu ajutorul Diavolului); ambele blestemă de fiecare dată când sunt provocate; ambele (și doar ele) sunt capabile să-i redea erecția lui Jack atunci când i se arată; sunt sărace și cel mai probabil invidioase pe avuția lor; dar, mai ales, au un motan negru care dă frecvent târcoale gospodăriei lor. 

Așa că atunci când un celebru vânător de vrăjitoare sosește în sat, Jack și Margery sunt cât se poate de motivați să contribuie cu mărturiile lor la bunăstarea generală.

de Ștefan Caraman

„Mamă, diseară e spectacol, trebuie neapărat să merg. Am auzit că e una acolo care recită un monolog sau așa ceva, una cam sărită, cam țăcănită, vorbește despre viața ei personală la teatru, trebuie neapărat să o văd și pe asta!"
O împletitură armonioasă între Adevărat și Fals. E Giorgiana Coman? Sau e Giorgiana Coman în rolul Giorgianei Coman? Cine se întoarce de acasă? Pe note de ukulele și câțiva pași stângaci de balet această actriță încearcă să-și spună povestea. Dar care este adevărul? De fapt, nici nu trebuie să faci prea mult. Ascultă! Privește! Privește cu atenție, interesat! Cu siguranță o să vezi!

de Giuseppe Berto

Povestea imaginată de Giuseppe Berto are ca sursă de inspirație Concertul pentru oboi şi orchestră de coarde în Re minor al compozitorului venețian Alessandro Marcello, atribuit mult timp în mod eronat lui Antonio Vivaldi și apoi lui Benedetto Marcello și este o dramă romantică, care se consumă sub patronajul misterios și tanatic al Veneției. Intriga este concentrată în confruntarea de emoții, amintiri, reproșuri și dorințe a două personaje, un El și o Ea, care se reîntâlnesc după mult timp pe peronul unei gări din Veneția și descoperă treptat, că în ciuda suferinței pe care și-au provocat-o, dragostea nu a murit. Însă timpul le este potrivnic.

În distribuție îi veți putea revedea jucând împreună pe actorii Sebastian Lupu și Mirela Niță Lupu, care conferă o profunzime și mai mare personajelor, aducând pe lângă aportul actoricesc, care pentru construirea unor roluri atât de pătrunzătoare cer maturitate scenică și profunzime, și pe cel de viață, ei fiind la rândul lor un cuplu în viața de zi cu zi. Totodată, alegerea acestui text nu a fost deloc întâmplătoare și marchează, oarecum în oglindă, sărbătorirea a 25 de ani de carieră pe scena teatrului orădean.

Cu: Sebastian Lupu și Mirela Niță Lupu

 

Bertolt Brecht și Kurt Weill

Ironică, critică și picarescă, „Opera de trei parale” este una dintre piesele de teatru care au devenit un fenomen în spațiul cultural european. Scrisă de Bertolt Brecht, reformator multilateral și influent al teatrului secolului XX, după melodrama satirică „Opera cerșetorului/The Beggar’s Opera” (1728) a lui John Gay, piesa surprinde lumea marginalilor: hoți, cerșetori, prostituate și păstrează intriga originală, dar într-un context diferit și explorând noi semnificații.

Dramatizarea, conceptul și regia: Emil Sauciuc și Ioana-Maria Repciuc

Teatrul Regina Maria vă invită la premiera spectacolului „Eva Heyman”. Un one-women show cutremurător, bazat pe jurnalul micuței evreice din Oradea, care își găsește sfârșitul tragic în lagărul de la Auschwitz. Spectacolul surprinde întâmplările, gândurile, sentimentele Evei pe o perioadă de câteva luni, chiar înainte de a fi deportată. O mărturie autentică despre tragedia unui copil și a unui popor!

de Molière

„Monștrii nu există decât dacă noi îi creăm! E nevoie de oameni care să creadă în ei.

Spectacolul este o adaptare, textul fiind adus la viteza transferului de informații pe care o folosim acum. Un singur personaj și-a păstrat pedanța, numai că el este conștient de acest lucru și refuză să simplifice, deoarece crede că puterea cuvântului are frumusețe.

Textul vorbește despre credința oarbă, despre habotnicie, un subiect care își păstrează caracterul contemporan. Numai că în secolul XXI această credință oarbă în absolut orice devine deosebit de periculoasă, deoarece nu apare decât în lipsa informării. Este periculos să crezi în ceva fără să știi, fără să înțelegi în ce crezi, iar aici nu vorbim numai de religie, ci de habotnicia de orice fel. Și mai periculos este că în acest context apar oameni ca Tartuffe, care îți pot oferi senzația că ai înțeles. Acolo este marea lui abilitate, că îți desenează o realitate care nu este adevărată.

Dar Tartuffe nu ar putea exista dacă cineva nu ar crede în el. Iar Orgon, din nevoia de a avea un pastor celest, alege să-l creadă. Nimeni nu se folosește de latura monstruoasă a lui Tartuffe decât dacă are nevoie. Deci, cred că așa își folosește și Tartuffe capacitățile de a înșela, pentru că funcționează.” (Vlad Trifaș)

 

text și regie: Mimi Brănescu

După moartea soțului ei, Marina pornește hotărâtă să se răzbune pentru fiecare nedreptate pe care a suferit-o din partea celor apropiați de-a lungul timpului. Nimic nu e iertat și uitat, totul e consemnat. Dovada că ceea ce spune este cât se poate de adevărat stă într-un jurnal în care a notat cu lux de amănunte fiecare nedrepate îndurată. Dezlănțuie furtuna și spune tot, fără rezerve, fără ascunzișuri: frust și la obiect. Când planul pare a fi întrerupt de un eveniment neprevăzut, fiica ei preia frâiele.

Situațiile create și dialogurile sunt de un umor nebun, personajele se eliberează de formalități și fățărnicii, dar scot la iveală grave imperfecțiuni de caracter și ridică întrebări serioase cu privire la relațiile de familie.

„Genul acuzativ”, o tragicomedie încântătoare, în care amestecul de comic și dramatic recreează un episod desprins parcă din viața de zi cu zi a unei familii obișnuite. O situație care pe cât pare de reală, pe atât este de dramatică.

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP