Pictor scenograf
Data şi locul naşterii: 25.09.1934, Căpeni
Studii: Institul de Arte Plastice „Ion Andreescu” Cluj, 1960
Scenograf şi pictor valoros Bíró I.Géza a fost, ani buni (1970-1991), un colaborator de nădejde al regizorilor cu care a lucrat la cele două secţii ale Teatrului de Stat Oradea. Atât la secţia maghiară, cât şi la secţia română, Bíró I.Géza a propus, constant, soluţii scenografice menite să ofere montarea rapidă – fie în vederea deplasărilor şi turneelor, fie să nu încarce excesiv costurile spectacolelor. Scenografii angajaţi, recunoaştem, au fost mereu, cei dintâi sacrificaţi, rugaţi, cu alte cuvinte, să înţeleagă şi să „treacă la economii”.
De obicei, Bíró I.Géza semna doar decorurile, costume semnând doar în câteva cazuri. A fost, ceea ce se poate numi, un fel de arhitect al scenei, gândind în dimensiuni spaţial-artistice, cu grijă pentru detaliu şi construind, nu o dată, machete de o mare frumuseţe. E drept că o piesă ca „Epoleţii invizibili” de Silvia Andreescu şi Theodor Mănescu, „lipsită de coerenţă artistică”, nu-l putea inspira, în schimb fantezia sa era bine pusă în valoare în spectacole ca: „O petrecere de pomină” de Pierre Chesnot, „Piatră la rinichi” de Paul Everac. Împreună cu Alexandru Colpacci au creat un spectacol admirabil cu piesa lui Dumitru Solomon, „Diogene câinele”, simplitatea, eleganţa, trimiţând spre „zona tare a ideilor”, decorul contribuind la reuşita spectacolului – unul din primele spectacole valoroase ale lui Alexandru Colpacci la Oradea. Decorul – frumos şi echilibrat al spectacolului „Arca bunei speranţe”, a contribuit la succesul acestuia; în cadrul unui turneu la Bucureşti, spectacolul a fost elogiat de toată suflarea criticii româneşti. Izbânda artistică a fost a tuturor: a autorului, talentatul I.D.Sîrbu, a regizorului Szombati Gille Otto, a scenografului şi a tuturor interpreţilor, în fruntea cărora a strălucit artistul emerit Dorel Urlăţeanu. Un cadru scenografic de o certă ingeniozitate a gândit, împreună cu Sergiu Savin, pentru un text dificil, „Capul de răţoi” de G.Ciprian. Un altul, metaforic, plin de umor şi de o eficienţă certă a fost cel pentru spectacolul pentru copii „Inimă de cristal” de Lev Ustinov.
(Prezentare de Eugen Ţugulea)
