Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Trupa Arcadia îşi continuă periplul prin ţară şi va participa în luna noiembrie la două festivaluri importante închinate teatrului pentru copii.

Prima destinaţie a trupei va fi Festivalul Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie ImPuls, organizat de Teatrul Ţăndărică din Bucureşti, la care are onoarea să participe pentru prima dată de la înfiinţarea Trupei Arcadia, cu  uimitorul spectacol „O mie şi una de frontiere (Povestea lui Aladin)”. Renumitul festival bucureştean se află la a XI-a ediţie şi se va desfăşura în perioada 7-18 noiembrie, în cadrul căruia publicul va avea parte de peste 70 de evenimente dedicate copiilor, tinerilor şi adulţilor. Spectacolul orădean face parte din concursul festivalului şi pare să fi cucerit deja inimile organizatorilor şi ale publicului, deoarece va avea două reprezentaţii în aceeaşi zi, şi anume: duminică, 8 noiembrie, de la ora 10:00 şi de la ora 12:00.

De la Bucureşti vor poposi la Timişoara, unde vor deschide, tot cu spectacolul „O mie şi una de frontiere (Povestea lui Aladin)” , prima ediţie a festivalului de teatru pentru copii „ Festivalul de o zi”, organizat de Teatrul pentru copii şi tineret „Merlin”, care se va desfăşura în 18-19 noiembrie.

Mult succes şi la cât mai multe aplauze!

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP