O săptămână de povești din Arcadia
Teatrul Regina Maria vă invită în perioada 15-22 mai 2022 la Săptămâna „Povești din Arcadia”, un eveniment complex, organizat de către Trupa Arcadia, care va cuprinde câteva dintre cele mai iubite spectacole de teatru din repertoriul trupei, dar și evenimente conexe menite să-i încânte pe micii spectatori.
Săptămâna „Povești din Arcadia” este o invitație într-o călătorie fantastică, în care poveștile copilăriei prind viață pe scenă și pot fi revizitate de către copii și adulți deopotrivă, din această nouă perspectivă, animată și veselă, a teatrului.
Timp de opt zile, actorii Trupei Arcadia vor juca reprezentații multiple ale celor mai cunoscute titluri din repertoriul trupei, care cuprind basme din literatura universală: „Scufița Roșie”, „Frumoasa și Bestia”, „Pinocchio”, dar și din literatura română: „Capra cu trei iezi”, „Isprăvile lui Păcală” și „Punguța cu doi bani”. Dacă în weekend spectacolele se joacă pentru publicul larg, în timpul săptămânii copiii vor veni la teatru organizat, cu școala sau cu grădinița. Și pentru că ne dorim să fim mai aproape de cei mici, după doi ani de pandemie și distanțare, după reprezentații actorii îi vor însoți pe copii în foaier, acolo unde va fi instalată o expoziție interactivă cu păpuși și machete realizate de Răzvan Chendrean, butafor, sculptor și scenograf talentat al Teatrului Regina Maria.
În plus, pentru copiii din școlile și grădinițele care ne trec pragul, lansăm o provocare. Cei mici sunt invitați să deseneze personajul favorit sau povestea pe care au vizionat-o la teatru. Cum se vede lumea basmelor prin ochii lor, vom afla în cadrul unei expoziții dedicate Zilei Copilului, pe care o vom vernisa în foaierul teatrului la finele lunii mai.
Miercuri, 18 mai, după spectacolul „Isprăvile lui Păcală”, actrița Mirela Niță Lupu le va dezvălui copiilor prezenți la spectacol câteva dintre secretele nașterii unui spectacol de teatru de păpuși, pe care le-a surprins ghiduș și explicat temeinic în cartea „Jurnalul unei povești sau cum am devenit spectacol de teatru de păpuși pentru copii”.
Ultimul weekend din cadrul Săptămânii „Povești din Arcadia” vine cu o invitație specială: trei seri magice de ... Povești în pijama, pe care le vor orchestra abil atât actori îndrăgiți de la Trupa Iosif Vulcan, cum ar fi: Ioana Dragoș Gajdó, Alina Leonte, Toppolina (Adela Lazăr), cât și de la Trupa Arcadia: Igor Lungu, Andrei Fazecaș și Florian Silaghi. Fiecare seară de povești în pijama va avea farmecul și nota sa distinctivă. Astfel, în prima seară dedicată poveștilor, copiii sunt invitați la Sala Arcadia, pentru a urmări diafilme alături de Ioana Dragoș Gajdó și Igor Lungu. Poveștile vor fi urmate de jocuri creative și o mică incursiune în secretele teatrului. Sâmbătă și duminică, Poveștile în pijama se mută în Sala Mică, acolo unde actorii Alina Leonte și Andrei Fazecaș (sâmbătă) și Toppolina (Adela Lazăr) și Florian Silaghi (duminică), le promit celor mici o oră de neuitat, cu altfel de povești și surprize. Recomandarea noastră călduroasă este ca fiecare mic participant să vină îmbrăcat în pijama și cu jucăria lui de pluș sau păturica preferată.
În această călătorie prin tărâmul fericirii și al poveștilor ne va purta vulturașul Arc, mascota evenimentului. Arc este un pui de vultur care iubește poveștile și se îndrăgostește de teatru, chiar dacă părinții lui nu prea sunt de acord cu acest lucru. Dar povestea vulturașului o veți afla pe parcursul evenimentelor.
Bilete pentru evenimentele puse în vânzare se pot achiziționa de la agenția teatrului, deschisă de marți până vineri între orele 10:00-14:00, online de pe Eventim.ro sau cu o oră înainte de spectacol de la Sala Arcadia, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag la teatru!