Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Teatru Oradea a ajuns la final după 11 zile intense de teatru! Ne-am bucurat de o selecție bogată și foarte bună de spectacole, concerte, evenimente culturale conexe și întâlniri artistice frumoase.

Anul acesta festivalul a cuprins trei mari secțiuni:

  • SPECTACOLE INVITATE – OFF CONCURS, secțiune dedicată special orădenilor, care are scopul de a aduce în fața spectatorilor producții ample, ce se află în top la ora actuală în teatru.
  • Secțiunea OUTDOOR – care are scopul de a transforma strada într-o mare scenă și de a dărui trecătorilor puțin din magia teatrului. Toate evenimentele outdoor au fost anul acesta gratuite.
  • Și secțiunea concurs - FESTIVALUL DE TEATRU SCURT, ajuns la ediția cu numărul XXVI anul acesta. Au concurat 17 spectacole de la teatre din țară și străinătate pentru cele cinci premii acordate de juriu: premiul pentru cea mai bună actriță, premiul pentru cel mai bun actor, premiul pentru cea mai bună regie, premiul pentru cel mai bun spectacol și, anul acesta nu se va acorda premiul pentru cea mai bună scenografie, însă, în schimb, se va acorda un premiu special al juriului.

Selecția a fost realizată de către Conducerea Teatrului Regina Maria, iar juriul a fost format din trei personalități ale lumii teatrale, și anume: criticii de teatru Doru Mareș, Elisabeta Pop și Mircea Morariu.

Juriul a hotărât acordarea următoarelor premii:

  1. Premiul pentru cea mai bună actriţă:

Nominalizări:

  1. Raluca Aprodu pentru rolul din spectacolul „Fete și băieți”, de Dennis Kelly, regia: Cristi Juncu – Teatrul Act, București
  2. Georgia Căprărin pentru rolul Liselotte din spectacolul „Până când moartea ne va despărți (Liselotte și luna mai)” de Poszgai Zsolt, regia: Daniel Vulcu – Teatrul Regina Maria, Oradea
  3. Emőke Kató pentru rolul Ester Nagy din spectacolul „TOATE LUCRURILE PE CARE MI LE-A LUAT ALOIS” de Cosmin Stănilă, regia: Andrei Măjeri – REACTOR DE CREAȚIE ȘI EXPERIMENT, Cluj-Napoca

Premiul pentru cea mai bună actriță îi revine actriței Emőke Kató pentru rolul Ester Nagy din spectacolul „TOATE LUCRURILE PE CARE MI LE-A LUAT ALOIS”.

  1. Premiul pentru cel mai bun actor:

Nominalizări:

  1. Pavel Sîrghi pentru rolul Ică din spectacolul „Ultimii” de Mimi Brănescu, regia Denisa Irina Vlad – Teatrul Regina Maria
  2. Ionuț Caras pentru rolul din spectacolul „Oglinda neagră”, după Luigi Pirandello, regia: Roberto Bacci – Teatrul Național „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca
  3. Cornel Răileanu pentru rolul Zaharia Trahanache din spectacolul „O scrisoare pierdută în concert” de I.L.Caragiale, spectacol concert de Ada Milea – Teatrul Național „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca

Premiul pentru cel mai bun actor îi revine actorului Pavel Sîrghi pentru rolul Ică din spectacolul „Ultimii” de Mimi Brănescu, regia Denisa Irina Vlad – Teatrul Regina Maria

  1. Premiul pentru cea mai bună regie:

Nominalizări:

  1. Andrei și Andreea Grosu pentru spectacolul „Mass” de Fran Kranz, o co-producție Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și unteatru
  2. Cristi Juncu pentru spectacolul „Fete și băieți”, de Dennis Kelly – Teatrul Act, București
  3. Andrei Măjeri pentru regia spectacolelor „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă – REACTOR DE CREAȚIE ȘI EXPERIMENT, Cluj-Napoca și „Eroine” după Publius Ovidius Naso, Teatrul „Mihai Eminescu”, Botoșani.

Premiul pentru cea mai bună regie îi revine regizorului Andrei Măjeri pentru spectacolele „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” și „Eroine”.

  1. Premiul pentru cel mai bun spectacol:

Nominalizări:

  1. Mass de Fran Kranz, regia: Andrei și Andreea Grosu, o co-producție Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și unteatru
  2. „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, regia Andrei Măjeri – REACTOR DE CREAȚIE ȘI EXPERIMENT, Cluj-Napoca
  3. BĂIEȚII DE ZINC dramatizare, adaptare scenică și regie: Yuri Kordonsky, Teatrul Bulandra, București.

Premiul pentru cel mai bun spectacol este acordat spectacolului „Băieții de zinc” dramatizare, adaptare scenică și regie: YURI KORDONSKY, Teatrul Bulandra București.

Premiul special al juriului se acordă spectacolului „O scrisoare pierdută în concert” de I.L.Caragiale, spectacol concert de Ada Milea – Teatrul Național „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca.

Vă reamintim că Festivalul Internațional de Teatru Oradea este organizat de Teatrul Regina Maria și Consiliul Județean Bihor, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea și Asociației pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea).

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi: partenerilor principali: VPK Packiging, Optica Ovidiu, partenerilor: Corex, NRGO, Asociația Teatrul Anonim, Librăriile Humanitas, Impress Media,  partenerului de mobilitate D&C Oradea, sponsorilor: Familia Darabont, Izvorul Minunilor, Restaurant Cofetăria La Teatru, Hotel Astoria, Hotel Continental, InterRegional Călători, Florăria Je t’aime, partenerilor media: Bihoreanul, Cotidianul Crișana, Jurnal Bihorean, Bihon, Revista Zile și Nopți, Bihorștiri, Evenimente Oradea, Agerpres, Magic FM, Oradea în Direct, Aleșd Online, InfoOradea, UZP Bihor, Utopium, Ovi Dan.

Mulțumiri întregii echipe a Teatrului Regina Maria și voluntarilor pentru implicarea în organizarea acestei ediții a festivalului.

Vă mulțumim și dumneavoastră, tuturor spectatorilor, sunteți un public minunat și sperăm să ne reîntâlnim la cât mai multe ediții de acum înainte!

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP