„Cum, oare, dacă nu cu imensă părere de rău, ne despărțim de un alt coleg și prieten drag? În ultimii ani ne-au părăsit George Voinese, Tiberiu Covaci , iar acum, la început de stagiune, pleacă, în mare grabă, Ion Ruscuț.
Ion a venit la Oradea de la absolvire și, iată, a rămas în teatru, până la anii pensionării. A venit atunci, un tânăr înalt, frumos, plin de vigoare, de talent și de dorință de afirmare. L-a prezentat profesoara lui, regizoarea Zoe Anghel Stanca, spunându-ne cât l-a susținut pe ardeleanul venit la examen să-și încerce norocul. Ne-a spus atunci, celor din teatru, cum e cu talentul și cu munca la scenă, pe brânci, cu dăruirea și cu norocul. Cu șansa întâlnirii perfecte între talentul cu care se naște un tânăr și cu ceea ce-i adaugă mai apoi, prin pregătirea permanentă: lecturi, condiție fizică și aport psihic.
Atent și el la vorbele profesoarei, a început să joace, cizelând atent, roluri episodice, dar netrecând vreodată neobservat prin scenă. Bine făcut, cu o voce frumos timbrată, Ion era destinat rolurilor de flăcău frumos. Îl așteptau, cine știe, poate câteva personaje din zona inimii albastre... N-a fost să fie. El a rămas la roluri de mică întindere, dar bine construite. A recitat atât de frumos poeziile lui St. Aug. Doinaș, într-un spectacol faimos prin unicitatea lui, a construit atent câteva personaje sub atenta sfătuire profesională a regretatului regizor Sergiu Savin, a lui Alexandru Colpacci, Dan Alecsandrescu, Victor Ioan Frunză, Szombat Gille Otto.
Dar într-o zi, binecuvântată zi, Ion și-a găsit o nouă profesie din sfera largă a artelor spectacolului: filmul de animație, post sincronul etc. A jucat mult, numeroase personaje care i-au încântat și vor continua să-i încânte pe cei mici încă multă vreme de acum înainte. Personajelor sale, din cele mai diferite sfere, le-a adăugat sensibilitate și umor. Un umor cu care-și încânta colegii, la repetiții, aducând un zâmbet pe fețele, uneori obosite ale colegilor. Colegi tineri pe care a apucat să-i și aducă sub umbrela lui profesională, semnând regia post sincron a multor filme. A fost șansa lui, așa cum spunea profesoara...
Ion s-a grăbit să plece. În aceste ultime zile, când pierdea lupta cu viața, să ne imaginăm că el, un om de o bunătate rară, de un firesc și o simplitate elegant impusă, de o căldură sufletească aparte, de o generozitate greu de găsit la semenii noștri, ne sfătuiește să nu uităm vorbele înțelepte ale Ecleziastului, să nu plângem, ci să-l păstrăm în inimile noastre, cât putem mai mult.
Fie-i somnul etern lin, ca adierea aripii pescărușului cehovian!”
Elisabeta Pop,
critic de teatru și fost secretar literar la Teatrul Regina Maria
