Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Dramă istorică în patru acte de Ion Omescu

Piesă-metaforă, de factură romantico-patriotică, „Veac de iarnă” ne introduce în culisele vieţii politice de la curtea „unui domn fără nume, dintr-o epocă fără strălucire” (Ion Omescu). Personajul central generic şi vagul momentului istoric (probabil cândva în epoca premergătoare domniilor fanariote) servesc interesului autorului de a evita reconstituirea muzeală în favoarea unei drame autentice. Anii de glorie ai marilor domnitori au trecut; duşmanii care înconjoară ţara sunt prea mulţi şi prea puternici. În aceste condiţii, numai tratativele şi diplomaţia mai pot salva ţara. Statornic, prudent, circumspect în acţiuni, conştient de rolul său în dezvoltarea culturii naţionale şi europene, Domnul devine un simbol. El însumează trăsăturile multor domnitori patrioţi care au apărat integritatea hotarelor şi a fiinţei naţionale. Metaforic vorbind, el devine „vierul care acoperă via, o scoate din iarnă… o fereşte de frig.” Finalul piesei nu aduce rezolvarea conflictului: reprezentanţii puterilor străine continuă să asalteze tronul, iar viforniţa suflă: iarna nu s-a sfârşit.

Distribuţia:

Domnul:  Gheorghe Musceleanu
Radu, fiul său:  Nicolae Barosan
Logofătul:  Nicolae Toma
Scarlat:  Ion Mâinea
Mihu:  Ion Martin, Ion Abrudan
Vornicul Toma:  George Pintilescu
Confesorul:  Jean Săndulescu
Solul craiului:  Ben Dumitrescu
Neacşu:  Valentin Avrigeanu
Iordache:  Ioan Pater
Paşa de la Silistra:  Octavian Uleu
Beşli Agasi:  Eugen Ţugulea
Iusuf:   Marcel Segărceanu
Negustorul:  Constantin Simionescu
Doamna:  Simona Constantinescu
Ana:  Gina Nicolae
Stanca:  Ana Popa

Regia artistică:  Ion Deloreanu
Scenografia:  Tatiana Manolescu Uleu

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleor:  Sofica Spoială
Sonorizarea:  Dorel Olea 

Data premierei:  12 noiembrie 1967

 

 

×

TOP