Folosim cookie-uri | We use cookies
×

«Laureat al premiului UNITER 2016, pentru o viaţă dedicată teatrului şi poeziei, actorul Eugen Ţugulea va fi protagonistul unui spectacol recital dedicat împlinirii a 167 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu. Spectacolul celebrează Ziua Culturii Naţionale şi va fi presărat cu momente muzicale interpretate de soliste ale Ansamblului Crişana.

„Pentru noi este o mare onoare faptul că maestrul Eugen Ţugulea a venit cu o astfel de ofertă. Este un spectacol care se ridică la un nivel cultural deosebit”, a spus managerul Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu. De 17 ani, anual, alături de alte spectacole şi recitaluri, Eugen Ţugulea a omagiat în producţii lirice memorabile moştenirea lăsată de poetul nepereche. Un poet de versurile căruia îl leagă 40 de ani de recitaluri.

„Prima dată am recitat din Eminescu acum 40 de ani. Am fost invitat de Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Iaşi, în cadrul unui festival naţional, şi am recitat poezia De-aş avea”, îşi aminteşte actorul.

Tot de Eminescu îl leagă, după cum mărturiseşte, unul dintre cele mai importante momente ale carierei lui. Un moment care s-a petrecut în viaţa actorului după consacrare, după recunoaştere, după zeci de ani de aplauze, atunci când a predat cursuri de actorie elevilor de etnie română din cadrul unui liceu din Gyula.

„Nu eram într-o sală festivă, ci într-o simplă sală de clasă. Venisem să-i ajut pe acei elevi să cunoască şi să vorbească bine limba română. Am recitat în faţa clasei Luceafărul. Aplauzele pe care le-am primit la final m-au copleştit. Mi-au dat lacrimile pentru că aplaudau fără încetare, nu reuşeam să-i opresc”, îşi aminteşte, tot cu lacrimi în ochi, Eugen Ţugulea.

Iar Luceafărul se va regăsi în repertoriul recitalului creat pentru Teatrul Regina Maria. Un repertoriu care va cuprinde poezii cunoscute şi mai puţin cunoscute, o poveste recitată în acordurile calde ale muzicii. La pian orădenii o vor regăsi pe Henrietta Varady, iar solistele Simona Costin, Otilia Haragoș, Felicia Costin, Luminița Tomuț şi Cornelia Covaciu vor cânta din versul marelui poet.

Spectacolul va avea loc duminică, 15 ianuarie, de la ora 18.00, la Sala Arcadia.»  (Andreea Costea, Crişana, 17.01.2017.)

 

×

TOP