Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Spectacole

Am putea spune că tot ceea ce urmează să se întâmple este din cauza unei bucăţi de dovleac fript!

O bucată de dovleac pe care Toffolo, un luntraș dornic de însurătoare, i-o dăruieşte Luciettei, care, deși logodită cu Titta Nane, flirtează cu el numai din plictiseală și pentru a o necăji pe mai tânăra ei prietenă Checca. Celelalte fete din grup i se alătură și se iscă o întreagă harababură în care sunt implicați apoi și bărbații, imediat ce se întorc de la pescuit.

Fiecare dintre fete are perspectiva ei asupra episodului cu pricina, iar asta nu face decât să adâncească neînțelegerile. Sătucul italian Chioggia se împarte astfel în două grupuri rivale și încep gâlcevile alimentate de gelozie și frustrare. Comedia este intensificată de locțiitorul Isidoro, funcționarul venețian care încearcă să restabilească ordinea în rândul locuitorilor Chioggiei.

de Caryl Churchill

Pentru Jack și Margery, săteni ai Evului Mediu, viața este grea. Terenurile sunt mici și puține iar porțiunea de feudă care le revine nu poate fi mărită decât prin moartea sau plecarea alcuiva din sat. Vitele se îmbolnăvesc și mor pe capete. Untul nu se leagă întotdeauna. Iubirea s-a ofilit și ea odată cu erecția pierdută a lui Jack. Trebuie că toate acestea sunt o pedeapsă trimisă de Dumnezeul Evului Mediu pentru păcatele lor. Dar dacă nu Dumnezeu este cel care se joacă cu viețile lor, ci, dimpotrivă... Diavolul? Se știe că Diavolul își face treaba prin intermediul ajutoarelor sale de pe pământ: vrăjitoarele.

Vecina lor, Alice și bătrâna ei mamă au toate datele să fie niște vrăjitoare: ambele sunt singure și au crescut copii din flori (probabil concepuți cu ajutorul Diavolului); ambele blestemă de fiecare dată când sunt provocate; ambele (și doar ele) sunt capabile să-i redea erecția lui Jack atunci când i se arată; sunt sărace și cel mai probabil invidioase pe avuția lor; dar, mai ales, au un motan negru care dă frecvent târcoale gospodăriei lor. 

Așa că atunci când un celebru vânător de vrăjitoare sosește în sat, Jack și Margery sunt cât se poate de motivați să contribuie cu mărturiile lor la bunăstarea generală.

de Giuseppe Berto

Povestea imaginată de Giuseppe Berto are ca sursă de inspirație Concertul pentru oboi şi orchestră de coarde în Re minor al compozitorului venețian Alessandro Marcello, atribuit mult timp în mod eronat lui Antonio Vivaldi și apoi lui Benedetto Marcello și este o dramă romantică, care se consumă sub patronajul misterios și tanatic al Veneției. Intriga este concentrată în confruntarea de emoții, amintiri, reproșuri și dorințe a două personaje, un El și o Ea, care se reîntâlnesc după mult timp pe peronul unei gări din Veneția și descoperă treptat, că în ciuda suferinței pe care și-au provocat-o, dragostea nu a murit. Însă timpul le este potrivnic.

În distribuție îi veți putea revedea jucând împreună pe actorii Sebastian Lupu și Mirela Niță Lupu, care conferă o profunzime și mai mare personajelor, aducând pe lângă aportul actoricesc, care pentru construirea unor roluri atât de pătrunzătoare cer maturitate scenică și profunzime, și pe cel de viață, ei fiind la rândul lor un cuplu în viața de zi cu zi. Totodată, alegerea acestui text nu a fost deloc întâmplătoare și marchează, oarecum în oglindă, sărbătorirea a 25 de ani de carieră pe scena teatrului orădean.

Cu: Sebastian Lupu și Mirela Niță Lupu

 

Bertolt Brecht și Kurt Weill

Ironică, critică și picarescă, „Opera de trei parale” este una dintre piesele de teatru care au devenit un fenomen în spațiul cultural european. Scrisă de Bertolt Brecht, reformator multilateral și influent al teatrului secolului XX, după melodrama satirică „Opera cerșetorului/The Beggar’s Opera” (1728) a lui John Gay, piesa surprinde lumea marginalilor: hoți, cerșetori, prostituate și păstrează intriga originală, dar într-un context diferit și explorând noi semnificații.

Dramatizarea, conceptul și regia: Emil Sauciuc și Ioana-Maria Repciuc

Teatrul Regina Maria vă invită la premiera spectacolului „Eva Heyman”. Un one-women show cutremurător, bazat pe jurnalul micuței evreice din Oradea, care își găsește sfârșitul tragic în lagărul de la Auschwitz. Spectacolul surprinde întâmplările, gândurile, sentimentele Evei pe o perioadă de câteva luni, chiar înainte de a fi deportată. O mărturie autentică despre tragedia unui copil și a unui popor!

de Molière

„Monștrii nu există decât dacă noi îi creăm! E nevoie de oameni care să creadă în ei.

Spectacolul este o adaptare, textul fiind adus la viteza transferului de informații pe care o folosim acum. Un singur personaj și-a păstrat pedanța, numai că el este conștient de acest lucru și refuză să simplifice, deoarece crede că puterea cuvântului are frumusețe.

Textul vorbește despre credința oarbă, despre habotnicie, un subiect care își păstrează caracterul contemporan. Numai că în secolul XXI această credință oarbă în absolut orice devine deosebit de periculoasă, deoarece nu apare decât în lipsa informării. Este periculos să crezi în ceva fără să știi, fără să înțelegi în ce crezi, iar aici nu vorbim numai de religie, ci de habotnicia de orice fel. Și mai periculos este că în acest context apar oameni ca Tartuffe, care îți pot oferi senzația că ai înțeles. Acolo este marea lui abilitate, că îți desenează o realitate care nu este adevărată.

Dar Tartuffe nu ar putea exista dacă cineva nu ar crede în el. Iar Orgon, din nevoia de a avea un pastor celest, alege să-l creadă. Nimeni nu se folosește de latura monstruoasă a lui Tartuffe decât dacă are nevoie. Deci, cred că așa își folosește și Tartuffe capacitățile de a înșela, pentru că funcționează.” (Vlad Trifaș)

 

text și regie: Mimi Brănescu

După moartea soțului ei, Marina pornește hotărâtă să se răzbune pentru fiecare nedreptate pe care a suferit-o din partea celor apropiați de-a lungul timpului. Nimic nu e iertat și uitat, totul e consemnat. Dovada că ceea ce spune este cât se poate de adevărat stă într-un jurnal în care a notat cu lux de amănunte fiecare nedrepate îndurată. Dezlănțuie furtuna și spune tot, fără rezerve, fără ascunzișuri: frust și la obiect. Când planul pare a fi întrerupt de un eveniment neprevăzut, fiica ei preia frâiele.

Situațiile create și dialogurile sunt de un umor nebun, personajele se eliberează de formalități și fățărnicii, dar scot la iveală grave imperfecțiuni de caracter și ridică întrebări serioase cu privire la relațiile de familie.

„Genul acuzativ”, o tragicomedie încântătoare, în care amestecul de comic și dramatic recreează un episod desprins parcă din viața de zi cu zi a unei familii obișnuite. O situație care pe cât pare de reală, pe atât este de dramatică.

de N. V. Gogol

Piesa „Revizorul” este o satiră, o comedie de moravuri și a erorilor, care face parte din categoria textelor a căror contemporaneitate nu se degradează în timp; fiind o caricatură literară a defectelor umane, actualitatea acesteia va înceta odată cu dispariția omului... În spectacolul „Revizorul” îi avem ca protagoniști pe funcționarii corupți dintr-un orășel rus de provincie, în frunte cu primarul, care primesc o veste tulburătoare: un revizor va sosi incognito în orașul lor pentru a efectua câteva investigații. Activitățile de clică riscă să fie descoperite, astfel, fiecare dintre cei implicați își asumă propriile fapte corupte și încearcă să le dreagă după posibilități. În plin proces de organizare a mușamalizării, aceștia primesc vestea că la han a ajuns un individ suspect, care prezintă semnalmentele comportamentale ale unui inspector...

de Lucas Hnath

Astăzi este o zi importantă pentru congregația Pastorului Paul. Biserica pe care o conduce are „sute de locuri, săli de clasă pentru școala duminicală și o cristelniță de mărimea unei piscine”, iar el se află acum în fața enoriașilor pentru a le spune că, astăzi, toate costurile acestor construcții sunt achitate. Paul are însă și alte vești, care nu se încadrează în tiparul cu care este obișnuită comunitatea de credincioși.

Un spectacol despre frica de a pune la îndoială axiome, care, cu toate că sunt atestate prin însăși vechimea lor, analizate cu atenție își pierd vraja. Povestea spusă de Lucas Hnath poate fi asociată cu Mitul peșterii al lui Platon, fără a proiecta însă judecăți de valoare asupra adevărurilor de credință. Pastorul Paul încearcă să ofere o altă interpretare uneia dintre ideile cu care suntem atât de obișnuiți să îi atribuim o anumită imagine încât nu ne-ar trece prin minte să încercăm reinterpretarea ei. Acesta este însă doar un exemplu, căci convingerile limitative sunt prezente sub diferite forme și în toate planurile care ne formează existența.

Performance-ul pastorului Paul nu oferă certitudini, ci ridică întrebări, argumentate suficient de raționale încât să nu poată fi ignorate de către cei prezenți. Cu toate acestea, scopul autorului și al personajului prin care-și transpune ideile nu este să planteze convingeri diferite în patternul mental al enoriașilor/ spectatorilor, ci să-i instige la un exercițiu de gândire, să lanseze o invitație la dialog, să provoace o zdruncinare necesară celor convinși că sunt înfierbântați de idealuri înalte, dar care sunt totuși „căldicei” - cei care iau totul de-a gata, de multe ori fără să realizeze nivelul de superficialitate cu care se raportează la credința pe care o apără cu atâta ardoare.  

de Tudor Mușatescu, regia Claudiu Goga

„Politica e ca moda! Evoluează, se schimbă, se preface. Fidelitatea în politică nu e decât o nesfârșită serie de adultere!”, spune personajul principal din …Escu pentru a-și justifica naveta politică. Tudor Mușatescu și-a scris piesa în 1933, la un an după Titanic Vals, dar eroii ei par oameni din zilele noastre.

Copiii lui Spirache Necșulescu, măruntul funcționar din Titanic Vals, câștigător în alegeri pentru că spune: „Nu mă alegeți!”, nu seamănă deloc cu tatăl lor. Miza, fiica cea mare, e „nevastă de general”, cealaltă fată, Gena, e nevastă „de președinte de tribunal”. Iar Decebal e… politician. Demagog, unsuros, fără scrupule, ar face orice ca să ajungă deputat. A și făcut destule, după cum îi spune senin socrului său:

«LANGADA (decis să se răfuiască „o dată pentru totdeauna”): Nu m-ai făcut tu liberal cînd eram conservator?
DECEBAL: Pentru că interesele statului cereau ca familia mea să fie, în acel moment, liberală.
LANGADA: Dar ţărănist de ce m-ai făcut cînd eram averescan?
DECEBAL: Pentru că, din toată ţara asta, nu era să fim numai noi în opoziţie, cînd toată lumea era la putere.
LANGADA: Da… dar vezi că tu ai schimbat partidele şi eu m-am făcut de rîs. Aia!… Nu mai pot să scot o vorbă. Nici la cafenea, nici la club… nicăieri. O viaţă întreagă cît am fost conservator, toată lumea nu mi-a zis decît „coane Iorgule”. Acuma – de cînd ai intrat dumneata în familie şi m-ai zăpăcit cu noile curente politice, – cînd îmi zice lumea „şobolan”, cînd „fripturist”, cînd „tehnician” (…)»

de Pierre Chesnot, regia Daniel Vulcu

Minciuna este la îndemâna tuturor, însă numai câțiva reușesc să transforme procesul falsificării adevărului într-o știință. Abilitatea de a-l determina pe celălalt să cadă în plasa țesută prudent din afirmații atent alese și un comportament fermecător, poate deveni, într-adevăr, o artă.

Relația de adulter dintre Jean François, un regizor de film și amanta sa, Nathalie, este pe punctul de a fi descoperită de soția acestuia, iar eforturile pe care le depun cei doi amanți pentru a crea imaginea unei situații care să nu dea de bănuit, depășesc limitele normalului. Jean François se vede nevoit să își pună în aplicare abilitățile regizorale și să creeze un spațiu potrivit falsificării adevărului.

adaptare de Matei Mircioane după Tudor Mușatescu, regia Dan Mirea

Elevii clasei a douăsprezecea, zurlii și puși pe distracție, au parte, pe lângă agitația provocată de iminența examenului de bacalaureat, de tensiuni iscate de apariția noului profesor de franceză, „mișto, tânăr, brunet, înalt…”, în care fetele descoperă un adonis, iar băieții un rival.

Această noutate dă naștere unor situații conflictuale, pentru aplanarea cărora e necesar să intervină chiar diriginta, al cărei interes este, de asemenea, îndreptat spre tânărul profesor. Naivitatea din care izbucnesc neînțelegerile creează comicul de situație, alcătuind un spectacol original, vesel și plin de viață.

Atât evenimentele în sine, cât și modul în care acestea sunt puse în scenă, îmbracă spectacolul într-o mantie a universalității, acesta fiind accesibil spectatorilor, care, indiferent de vârstă, vor reuși cu ușurință să se identifice sau să empatizeze cu oricare dintre personaje.

de Mihail Sadoveanu

Roman cu caracter mitic-baladesc, „Baltagul” reia în context epic mitul „Mioriţei” plasat într-o altă civilizaţie pastorală, mai apropiată de modernitate, dar păstrând neschimbate valorile esenţiale moral-religioase. Nechifor Lipan, plecat la Dorna să cumpere oi, este ucis mişeleşte de alţi doi ciobani care îi fură turmele. Neliniştită de întârzierea soţului iubit, Vitoria Lipan pleacă în căutarea acestuia împreună cu fiul Gheorghiţă, nu înainte de a lua o binecuvântare de la preot şi de a lăsa toate în rânduială acasă, în satul ei de munte guvernat de ritmuri arhaice. Aşadar, mitul e privit, nu ca în „Mioriţa”, din perspectiva celui care trebuie să moară, ci a celui care trebuie să suporte greul absenţei celuilalt.

Naraţiunea densă şi palpitantă urmăreşte călătoria ei, până la aflarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Nechifor, aruncate într-o râpă, pregătirea celor cuvenite mortului, dovedirea şi pedepsirea vinovaţilor după legile nescrise ale comunităţii. Îngroparea bărbatului după datină marchează momentul reintrării în liniştea şi ordinea vieţii de la început. Întreaga desfăşurare a acţiunii şi înfăţişarea realistă a întâmplărilor şi a mediului se ordonează în jurul demersului de aflare a adevărului. În final, “descoperind adevărul, Vitoria verifică implicit armonia lumii: află ceva mai mult decât pe făptuitorii omorului şi anume că lumea are o coerenţă pe care moartea lui Lipan n-a distrus-o”.(Nicolae Manolescu, „Sadoveanu sau utopia cărţii”, Editura Minerva, Bucureşti, 1993).

un musical de Joseph Stein după povestirile lui Shalom Alecheim, regia Korcsmáros György 

Scripcarul pe acoperiş este un spectacol fără vârstă, un muzical clasic, care a fost jucat pe Broadway din 1964, rămânând unul dintre cele mai longevive spectacole pe această scenă (în prezent este al 16-lea cel mai jucat spectacol de Broadway din istorie, şi primul muzical care a depăşit 3000 de reprezentaţii). Ecranizarea Scripcarului pe acoperiş a contribuit la popularitatea acestuia, care a devenit astăzi un reper cultural nu numai pentru comunitatea evreiască, ci pentru întreaga lume prin mesajul său umanitar universal.

Scripcarul pe acoperiş este o producţie monumentală, cu decoruri impunătoare, o distribuţie mare care necesită voci bune, coregrafie complexă, orchestră live şi costume autentice.

Plasat pe la începuturile secolului XX într-o perioadă de suferinţă a comunităţii evreieşti din Rusia Imperială, pogromul ameninţă să destabilizeze valorile culturale şi religioase iudaice. Viaţa lipsită de pretenţii a unui sătean evreu, capul unei familii simple din Anatevka, stă din acest motiv într-un echilibru la fel de precar ca al unui scripcar pe acoperiş, străduindu-se să păstreze echilibrul vital dar şi armonia. Istoria se face simţită în cele mai adânci unghere ale acestui sătuc neplasat într-o geografie reală, dar care spune cu sensibilitate şi umor, din păcate o poveste a cărui realism ne cutremură şi astăzi.

scenariul și regia: Dan Mirea

Una dintre cele mai cunoscute şi iubite poveşti de către copii, „Vrăjitorul din Oz” a reuşit să seducă generaţii întregi de copii de-a lungul timpului. Scris la începutul secolului, mai precis în 1900, „Vrăjitorul din Oz” a devenit cu timpul o poveste nemuritoare, fiind considerat, de altfel, primul basm american modern. Peripeţiile lui Dorothy - o fetiţă din Kansas, aruncată de o tornadă pe meleaguri necunoscute - sunt faimoase în întreaga lume, cunoscând numeroase dramatizari şi ecranizări. Deşi au trecut mai mult de 100 de ani de la lansarea acestei cărţi, copiii din întreaga lume sunt încă fascinaţi de minunata lume a lui Oz.

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP