Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Actriţă

Data şi locul naşterii: 02.01.1964, Ploieşti

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1990, secţia actorie, clasa prof.Gelu Colceag

Tânăra Oana Mereuţă a venit la Teatrul de Stat din Oradea, cum mărturiseşte într-un interviu, mai ales pentru înţelegerea cu Alexandru Darie, de a juca în reluarea spectacolului „Amadeus” de Peter Shaffer, rolul Constanzei Weber (interpretată cu multă fineţe, admirabil de către Cristina Şchiopu, plecată definitiv din ţară, în Olanda). După interpretarea unor rolişoare mai mici în spectacolele „Lifting” de Pierre Chesnot şi „Mătuşa lui Charley” de Brandon Thomas, i s-a încredinţat într-adevăr rolul Constanzei în spectacolul atât de frumos, de atent lucrat şi „îmbibat” de muzică: „Amadeus”.

Fiinţă plină de poezie, pasionată chiar de poezie, romantică, ea însăşi cântând la oboi, interiorizată, inteligentă şi iubind cu patimă cărţile şi scena, a construit cu fantezie şi rafinament şi superioară înţelegere, rolul Constanzei. Căreia i-a adăugat şi unda necesară de umor. „Amestecul de devoţiune şi frivolitate, ce caracterizează personajul, a fost bine realizat de tânăra actriţă” – crede Diumitru Chirilă. Un rol în care, de asemenea, i-au fost bine puse în valoare calităţile artistice, a fost cel al Nastiei din spectacvolul „Mandatul” („Căutăm ginere comunist” de Nikolai Erdman) – rol în care a îmbinat elegant „fineţea cu elemente de satiră la adresa bolşevismului.

Cu inteligenţă şi umor de cea mai bună calitate a compus personajul Marcellei din spectacolu-coupé „Întunericul zilei, lumina nopţii”, rostindu-şi monologul din piesa lui Aldo Nicolaj, cu vervă şi aplomb. A fost răsplătită cu Premiul de interpretare pentru cel mai bun rol comic la Săptămâna teatrului scurt, ediţia a VIII-a, 1991.

O Mirandă serafică şi tandră în „Furtuna” lui Shakespeare (elogiile criticilor Mircea Ghiţulescu, Dumitru Chirilă, Mircea Morariu mergând cu precădere spre Ion Mâinea şi Oana Mereuţă), şi o  temperamentală, senzuală, frenetică Ivanca în spectacolul cu piesa lui Lucian Blaga. Şi a fost o parteneră plină de tandreţe şi căldură, sprijinită de colegul mai vârstnic, maestrul Ion Mâinea, partenerul ei în spectacolul „Între patru ochi” de Alexandr Ghelman.

Recitatoare pasionată, actriţa a luat parte la două spectacole de poezie închinate lui Eminescu (ianuarie 1991 şi 1992).

(Prezentare de Elisabeta Pop)

Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea

  • Ella Delahey în MĂTUŞA LUI CHARLEY de Brandon Thomas, 1990, r.Eugen Mercus
  • Constanze Weber în AMADEUS (reluare) de Peter Shaffer, 1991, r.Alexandru Darie
  • Alexandra Bertoux în NICI O ZI FĂRĂ DRAGOSTE (LIFTING) de Pierre Chesnot, 1990, r.Szombati Gille Otto
  • Marcella în ÎNTUNERICUL ZILEI, LUMINA NOPŢII de Aldo Nicolaj, 1991, r.Sergiu Savin
  • Ivanca în IVANCA de Lucian Blaga, 1991, r.Tudor Chirilă
  • Interpret în ÎNCHINARE POETULUI MIHAI EMINESCU, 1991, r.Sergiu Savin
  • Flautista în ABATORUL de Slawomir Mrožek, 1991, r.Alexandru Colpacci
  • Nastia în CĂUTĂM URGENT GINERE COMUNIST (MANDATUL) de Nikolai Erdman, 1991, r.Cornel Mihalache
  • Nataşa în ÎNTRE PATRU OCHI (DE FAŢĂ CU TOATĂ LUMEA) de Alexandr Ghelman, 1991, r.Cornel Mihalache
  • Interpret în MAI SUNA-VEI DULCE CORN?, 1992, r.Sergiu Savin
  • Miranda în FURTUNA de William Shakespeare, 1992, r.Tudor Chirilă

 

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP