A szöveg innen származik LiterNet.ro

Răzvan Rocaș: „Lucruri pe care le știu ca fiind adevărate” este un text care provine dintr-o dramaturgie poate mai puțin explorată la noi: dramaturgia australiană. Cum ai ajuns la acest text? Ce ți se pare cel mai ofertant din punct de vedere regizoral?
Vlad Bălan: Eram familiarizat cu dramaturgia lui Andrew Bovell. Am văzut acum mulți un spectacol la Ploiești, Când ploaia se va opri; era regizat de Radu Afrim. Am văzut și-un spectacol de dizertație care avea la bază acest text și, cumva, mi-a rămas în minte. Noi, inițial, în discuțiile cu Vichi (Victoria Balint – manager interimar Teatrul Regina Maria) aveam un alt plan; trebuia să facem o dramatizare după un roman. A fost o situație complicată cu drepturile și până la urmă am ajuns să fac alte propuneri. Mi-am amintit de acest text și mi-am zis să-l citesc – eu aveam doar impresia spectacolului de dizertație văzut. L-am citit și știu că m-a lovit din prima, i-am trimis și i-am zis „Asta cred că e!”. S-a potrivit în totalitate: și Bobi Pricop a zis „Da, eu susțin” imediat – el știa deja textul. Am avut parte de mare susținere în sensul acesta și mi s-a părut potrivit și pentru că am senzația că e un text destul de clasic, ca structură, la nivel de poveste. E un text care tratează această prăpastie între generații și o face cu mare înțelepciune, fără să dea verdicte. Mi se pare că trăim într-un moment în care ne polarizăm în două direcții – conservatoare și progresistă. De obicei, asta caut: texte care se poziționează în zona gri.

A szöveg innen származik LiterNet.ro | autor: Răzvan Rocaș

Trăim o perioadă în care tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru pare să ne împingă în polemici cu cei de lângă noi. Adesea descoperim că ceea ce credeam că știm despre aceste persoane este, de fapt, eronat. În astfel de momente, avem nevoie de ceva care să ne ofere certitudinea că lucrurile sau persoanele dragi nouă vor rămâne neschimbate, așa cum ni-le amintim. Aceste repere ne insuflă un sentiment necesar de siguranță. Atât doar că exact din mijlocul acestora se pot produce cele mai brutale schimbări, care să ne forțeze să luăm decizii drastice.

A szöveg innen származik lucianantofi.wordpress.com / szerző: Luciana Antofi

Hatalom.

Egy marék homok a történelem sakkjátszmáinak széles és türelmes homokórájához, amely gyorsan újabb marék homokot önt a tetejére, olykor nem annyira a fontosságukkal, mint inkább a homokóra alján lévő játéktáblán lévő ellenállásukkal mérve a figurák nagyszerűségét. Ezúttal egy őrült kék.

És nem is akármilyen őrült, hanem egy kiválóan kitalált (Petre Ghimbășan, a szenzációs III. Richárd), amelyet Andrei Măjeri rendező zseniálisan kezel a nagyváradi Regina Maria Színház Iosif Vulcan társulatával, amely a klasszikus/kortárs darabokban tartja a klasszikus/kortárs hatalmat (amelyik két órában a legfontosabb színházi darabok, a színházi alkotások közül melyik a legfontosabb darabja). a rendező nagyon ihletetten kicsinyítette a zsúfolt királyi Shakespeare-univerzumot mindenféle ranggal és kapcsolattal az Udvarban, és egy remek neo-középkori rockban küldte el - néhány középkori jelmez alul kortársan újraértelmezett, fekete-fehérben ezüst páncél elemekkel, brit királyi fejjel és esszenciális szimbolikus elemekkel, telefonnal, telefonnal és nyomattal! érthető) amihez még átmenetileg új mozdulatokat is kitalált a játéktáblán.