Clădirea Teatrului este unul dintre cele mai însemnate edificii de patrimoniu din Oradea. Proiectul a fost întocmit de renumita firmă de arhitecţi Fellner şi Helmer din Viena, iar realizarea lui, care a durat doar 15 luni, din 10 iulie 1899 până în 15 octombrie 1900, s-a derulat sub asistenţa arhitecţilor orădeni Rimanoczy Kalman, Guttmann Jozsef şi Rendes Vilmos.

Aspectul exterior îmbină armonios stilul neoclasic, dominant în ansamblul faţadei, cu elemente neorenascentiste şi neobaroce, în timp ce finisajele şi ornamentaţiile interioare se impuneau printr-un accentuat ton rococo.

Edificiul a fost structurat pe trei niveluri: sală, loji, balcon. În proiectarea sălii de spectacole s-a avut în vedere realizarea unei acustici perfecte. În plus a fost dotată cu o fosă pentru orchestră. Aceste caracteristici, neschimbate, transformă locaţia într-un spaţiu ideal pentru montarea spectacolelor de teatru, a celor de operă şi a concertelor. Sala are în prezent o capacitate totală de 567 de locuri.

În 9 şi 10 octombrie 1927 se inaugurează prima stagiune românească pe scena orădeană cu reprezentaţiile Teatrului Naţional din Cluj, al cărui director era poetul şi dramaturgul Victor Eftimiu.

În 29 ianuarie 1928 se constituie Asociaţia „Vestul Românesc” cu scopul predilect de a întemeia un teatru stabil şi un cotidian românesc. Sub direcţia Comitetului Central al Asociaţiei pe 18 septembrie 1928 ia fiinţă Teatrul Asociaţiei Vestul Românesc, primul teatru românesc stabil din Oradea.

Stagiunea se deschide în 13 octombrie 1928, cu piesa Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri, în rolul principal evoluând Zaharia Bârsan. Pe scena orădeană s-au jucat piese scrise de renumiţi scriitori români ca Mihail Sorbul, I. L. Caragiale, Lucreţia Petrescu, Octavian Goga, dar şi din repertoriul universal. Teatrul Naţional din Cluj şi Teatrul Naţional din Bucureşti, susţineau turnee cu trupe de actori care încântau publicul local. Totodată, Teatrul Asociaţiei Vestul Românesc îşi reprezenta spectacolele în deplasările realizate la Beiuş, Arad, Satu Mare, Baia Mare, Carei, încercând astfel să deţină un rol artistic determinant, ce acoperea întreaga zonă vestică a ţării.

Din 1931, când Asociaţia Vestul Românesc îşi încheie sarcina dificilă de a patrona Teatrul de Vest, şi până după 1940, Oradea nu a mai deţinut un teatru românesc stabil, primind însă în mod constant turneele teatrelor din Bucureşti şi Cluj.

După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, în urma căruia nordul Transilvaniei este cedat Ungariei horthyste, pe scena teatrului orădean nu s-a mai reprezentat nimic în limba română. Abia după eliberare, în 1944, un grup muncitoresc înfiinţează asociaţia „Prietenii teatrului” cu intenţia de a recrea teatrul românesc orădean sub vechea denumire Teatrul de Vest. Ministerul Artelor susţine eforturile Asociaţiei, iar în 19 Decembrie 1945, trupa angajată de către asociație, în frunte cu artistului Ştefan Iordănescu, viitorul director, sosesc în Oradea. 

Inaugurarea noii stagiuni va avea loc în seara zilei de 4 ianuarie 1946, când se va pune în scenă melodrama, celebră în epocă, a celor doi autori D’Ennery şi Cormon, Cerşetori în haine negre.

Deşi pe data de 1 aprilie 1946, teatrul din Oradea este etatizat, alături de teatrele din Timişoara, Braşov şi Galaţi, el va funcţiona în continuare ca un teatru privat, fiind într-adevăr privat de fondurile guvernamentale pe care le merita potrivit noului statut. Din lipsa subvenţiilor şi a unui public interesat, Teatrul de Vest va activa doar două stagiuni, după care se va muta la Arad (1948). Timp de şapte ani, Oradea rămâne din nou fără teatru profesionist în limba română.

La 1 februarie 1950 se decide înființarea unei secții de teatru de păpuși permanente care susține spectacole în limbile română și maghiară, pe lângă Teatrul Maghiar de Stat, urmând ca începând cu anul 1955, secția de păpuși să devină instituție independentă (13 iunie). În același an, i se acordă sediul din Pasajul Vulturul Negru, unde își desfășoară activitatea și astăzi.  

La începutul anului 1954, actorii Grigore Schiţcu, C. Simionescu, Gore Teodorescu şi Maria Vasilescu sunt invitaţi la Secţia Culturală a Sfatului Popular Regional, pentru a forma o comisie de formare a secţiei române de teatru, sub conducerea lui Andrei Dauer. Astfel, după un curs sinuos şi nestatornic, în vara anului 1955 ia fiinţă Teatrul de Stat Oradea, care funcţionează o perioadă cu două secţii, română (Trupa Iosif Vulcan) şi maghiară (Szigligeti Tarsulat).

Prima piesă jucată pe 26 noiembrie 1955 sub auspiciile noului teatru a fost O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale. Ea s-a dovedit şi din punctul de vedere al alegerii şi din cel al montării o reuşită. Publicul a salutat cu o deosebită încântare premiera care inaugura o nouă etapă, de data aceasta mai fermă, a teatrului românesc orădean.

Cu sprijinul Inspectoratului de Cultură şi al revistei Familia, conducerea teatrului ia fericita decizie de a intra în circuitul naţional cu un festival de teatru scurt. În perioada 23-29 noiembrie 1976 are loc prima ediţie. Intitulat Săptămâna teatrului scurt, festivalul îşi propunea chiar de la inaugurare să definească şi să delimiteze acest gen teatral, reuşind totodată să adune spectacole remarcabile şi regizori consacraţi din întreaga ţară.

Începând cu ediţia a VI-a din 1984 Festivalul îşi sporeşte amploarea, transformându-se într-o competiţie internaţională. Cu fiecare an festivalul creşte în valoare, devenind pe parcursul ediţiilor o marcă de prestigiu în peisajul teatral naţional.

Teatrul de Păpuși Orădean se transformă în Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret Arcadia, păstrând structura celor două secții română-maghiară. Instituția își desfășoară în continuare activitatea separat de Teatrul de Stat Oradea.

În 2011, instituțiile de cultură Teatrul de Stat Oradea, Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret Arcadia și Filarmonica de Stat Oradea se reorganizează. 

Teatrul de Stat se separă în două instituții distincte: Teatrul Regina Maria (teatru românesc) și Teatrul Szigligeti (teatru maghiar), care preiau sub egida lor câte trei trupe: 

Teatrul Regina Maria:

• Trupa Iosif Vulcan, trupă de teatru dramatic, care se adresează cu preponderență publicului tânăr și matur și continuă tradiția secției române a Teatrului de Stat
• Trupa Arcadia, trupă de teatru de păpuși, care se adresează copiilor, fosta secție română a Teatrului de Stat pentru Copii şi Tineret Arcadia
• Ansamblul Artistic Profesionist Crișana, ansamblu folcloric, preluat de la Filarmonica de Stat Oradea și desființat în 2024 de sub conducerea TRM. 

Teatrul Szigligeti: Trupa Szigligeti, Trupa Lilliput și Ansamblul Nagyvárad 

Festivalul Internațional de Teatru Oradea – FITO se înființează în 2013, ca un concept nou, gândit ca un eveniment anual, ce cuprinde mai multe secțiuni. Printre acestea se numără și tradiționalul Festival de Teatru Scurt (FTS – ajuns la ediția a XIX-a în 2013), care devine parte componentă a FITO, fără a-și pierde identitatea și valoarea. 

Festivalul de Teatru Scurt rămâne în continuare singurul festival de teatru din România dedicat piesei într-un singur act. 

În anul 2016, Teatrul Regina Maria are onoarea de a fi gazda Galei Premiilor UNITER.

GALA PREMIILOR UNITER se desfășoară anual, începând din 1991, acordând distincțiile Uniunii pentru fiecare an calendaristic încheiat. Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu de selecție. Dintre aceste nominalizări, un alt juriu decide, prin vot secret, câștigătorul fiecărui premiu.

Conceput ca o sărbătoare a Teatrului Românesc, programul pune în valoare cele mai semnificative creaţii teatrale ale anului precedent, recompensând cu premii creativitatea de excepţie manifestată în această perioadă  şi întreaga activitate a unor artişti valoroşi.

Scena Teatrului de Stat din Oradea s-a modernizat în întregime în anul 2019. Lucrările au fost finanțate în cadrul unui proiect Interreg V-A România-Ungaria, prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Lider de proiect a fost Teatrul Csokonai din Debrețin, iar partenerii au fost Primăria Municipiului Debrețin și Teatrul Szigligeti din Oradea.