Implică-te!
Implică-te!
Devino sponsor sau partener pe stagiune sau al Festivalului Internațional de Teatru Oradea
Sponsor/Patron al unui spectacol
Teatrul Regina Maria este o instituție de cultură prestigioasă care unește sub același acoperiș două trupe artistice de teatru: Trupa „Iosif Vulcan” – teatru dramatic și Trupa „Arcadia” – teatru pentru copii și tineret.
Ambele trupe și-au obișnuit publicul cu un repertoriu de succes, urmărind să realizeze un echilibru perfect atât între repertoriul național și cel universal, cât și între cel clasic și modern. Având în total 42 de actori angajați, se numără printre cele mai multivalente trupe românești, care, au reușit să depășească barierele teatrului dramatic și să abordeze registre diverse, cum ar fi spectacolele 3D sau musicalurile.
Cel mai de succes musical este „Scripcarul pe acoperiș”, care a câștigat atenția criticilor de specialitate prin două nominalizări la Gala Premiilor UNITER (secțiunile Cea mai bună scenografie – Vioara Bara și Cea mai bună actriță în rol secundar – Ioana Dragoș Gajdo pentru rolul Golde) în 2012.
În 2016 succesul echipei este din nou valorizat prin nominalizarea lui Richard Balint la Gala Premiilor UNITER la secțiunea Cel mai bun actor, pentru rolul dramatic Gorge Mastromas, din „Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas” de Dennis Kelly, regia Bobi Pricop.
În anul 2020, Teatrul Regina Maria reapare în atenția UNITER, cu două nominalizări, una pentru Răzvan Vicoveanu, cu rolul Joshua din spectacolul „Creștini” de Lucas Hnath, regia Radu Iacoban, la categoria Cel mai bun actor în rol secundar, iar al doilea pentru tânăra regizoare Diana Păcurar, nominalizată la categoria Debut pentru regia spectacolului „Trei femei înalte”.
Anul 2021 este unul încununat cu succes, aprecierile criticii de specialitate concretizându-se în două premii UNITER, ambele pentru spectacolul „Revizorul”, de N.V.Gogol, regia Petru Vutcărău: Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal, oferit actorului Răzvan Vicoveanu pentru rolul Ivan Alexandrovici Hlestacov și Premiul pentru Cea mai bună scenografie, oferit reputatului scenograf Adrian Damian.
Anul 2025 îi aduce regizorului Alex Ianăși o nominalizare UNITER la categoria Cel mai bun debut, pentru regia spectacolului „Elif și Ploaia”.
Ne propunem ca pe parcursul întregului an să aducem împreună oameni creativi și implicați, resurse artistice de calitate și inițiative inovatoare, pentru a da naștere unor proiecte de succes, care să crească vizibilitatea producțiilor teatrale, vânzarea de bilete și să adauge premii în palmaresul deja impresionant al Teatrul Regina Maria.
Pentru ca planul nostru de perfecționare, extindere și inovare să devină tangibil, ne dorim parteneri și sponsori care să ne împărtășească valorile, viziunea și dragostea pentru cultură.
În calitate de SPONSOR, vă puteți asocia imaginea cu un spectacol, contribuind financiar/cu servicii la producția acestuia.
În calitate de PARTENER, vă veți asocia imaginea cu toate activitățile organizate de TRM, pe parcursul întregului an.
Pentru mai multe informații despre oportunitățile și beneficiile calității de sposor/patron al unui spectacol, accesați mapa de prezentare AICI.
Partener/Sponsor al Festivalului Internațional de Teatru
Festivalul Internațional de Teatru Oradea este un eveniment cultural de amploare, care își propune să ofere un spațiu dedicat artelor teatrale, prin care să stimuleze consumul cultural, să sprijine și să promoveze creațiile dramatice autohtone, producțiile teatrale românești și străine, precum și să creeze oportunități pentru artiștii români și străini de a împărtăși experienţe de bune practici, idei inovatoare și de a iniția parteneriate naționale și internaţionale cât mai diversificate.
Acest concept a fost lansat în 2013 de către Teatrul Regina Maria în parteneriat cu Fundația Culturală Festivalul Internațional de Teatru Oradea și reunește sub umbrela sa Festivalul de Teatru Scurt (FTS), care are caracter competitiv, și Secțiunea Mari Spectacole Invitate. De asemenea, tot sub egida FITO se desfășoară și Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia.
Festivalul de Teatru Scurt este una dintre cele mai importante secțiuni ale Festivalului Internațional de Teatru Oradea și continuă o tradiție începută la Teatrul din Oradea în anul 1976. FTS a ajuns acum la cea de-a XXVI-a ediție, fiind singurul festival dedicat piesei într-un singur act din România.
FITO 2025
Ediția FITO 2025 va avea loc în perioada 13-21 septembrie și va cuprinde spectacole din registre diferite, care se vor adresa tuturor categoriilor de public.
Ediția de anul acesta a FITO aduce o schimbare importantă în procesul de selecție: în locul înscrierilor tradiționale, spectacolele vor fi alese direct de curatorul festivalului, Raluca Rădulescu. Această decizie reflectă dorința organizatorilor de a aduce în fața publicului o selecție mai bine adaptată tendințelor teatrale actuale și nevoilor comunității locale.
Un alt punct central al ediției va fi dezbaterea amplă despre conceptul de teatru scurt, având în vedere modul în care noile forme artistice hibride redefinesc noțiunea de timp în teatru.
Pentru mai multe informații despre oportunitățile și beneficiile calității de sposor/partener FITO, accesați mapa de prezentare AICI.
Donează 2% sau 3.5% din impozitul pe venit
Vino în sprijinul TRM și contribuie la organizarea Festivalului Internațional de Teatru Oradea 2025
Cu un simplu gest susții activitatea Teatrului Regina Maria! Redirectioneaza 2% din impozitul anual pe venit (completând formularul 230) către Fundația Culturală FITO (Festivalul Internațional de Teatru) și ne poți ajuta să aducem spectacole de calitate în programul ediției viitoare a Festivalului Internațional de Teatru din Oradea.
Conform Legii nr.571/2003coroborata cu HG 44/2004 privind Codul fiscal cu normele metodologice de aplicare, contribuabilii persoane fizice au posibilitatea sa directioneze doi la suta din impozitul pe veniturile obtinute in anul precedent catre o entitate nonprofit.
Această opțiune nu vă costă nimic.
Dacă nu o folosiți, suma respectivă rămâne statului.
Conform art. 57 (4) – (6) si art. 84 (2)-(4) din Codul Fiscal, persoanele fizice au posibilitatea sa directioneze doi la sută (2%) din impozitul pe veniturile obținute în anul anterior către o entitate nonprofit, unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private.
Accesați link-ul formularului 230 precompletat AICI.
Vă rugăm să îl completați, să îl descărcați și să-l trimiteți pe adresa de e-mail: [email protected]
Completarea sumei nu este obligatorie. Instituția fiscală abilitată o va calcula și o va vira conform legii.
Prevederea 2% este un mecanism de transparență fiscală prin intermediul căruia contribuabilii persoane fizice pot să direcționeze până la 2% din impozitul lor pe venit către o organizație neguvernamentală (asociație sau fundație).
Datele Fundației Culturale FITO sunt: Fundația Culturală Festivalul Internațional de Teatru Oradea, CIF 10357788, IBAN RO26BTRLRONCRT0212739201 deschis la BANCA TRANSILVANIA și sunt deja completate în documentul PDF.
Doi la sută pentru teatru, doi la sută pentru sustinerea culturii Orădene prin Festivalul Internațional de Teatru din Oradea.
Devino voluntar
Descoperă magia din culisele teatrului și fă parte dintr-o echipă pasionată de artă și cultură. Ca voluntar, ai ocazia să înveți din interior cum funcționează o instituție teatrală, să legi prietenii cu oameni creativi și să contribui activ la viața culturală a orașului.
Fiecare oră dedicată contează. Fiecare gest din culise face spectacolul posibil.
Implică-te! Crește alături de noi.
Completează formularul de voluntariat sau scrie-ne pe email pentru mai multe informații.