De Dragobete prinzi drag de teatru!
Participați la tombolă și puteți câștiga broșura promoțională „Viața Culturală Orădeană”, în valoare de 149 lei.
Pot intra în concurs spectatorii care au achiziționat sau vor achiziționa bilete la spectacolul „Cafeneaua Pirandello”, care se va juca luni, 19 februarie, la Sala Mare.
Tot ce trebuie să faceți este să scrieți seria de pe bilet într-un comentariu la postarea de pe pagina oficială de Facebook a Teatrului Regina Maria. Dacă ați achiziționat mai multe bilete, vă rugăm să scrieți fiecare serie într-un alt comentariu. Câștigătorul va fi selectat prin RandomResults.com și anunțat vineri, 9 februarie, la ora 12:00.
Pachetul „Viața Culturală Orădeană” oferă treizeci de cupoane de reducere 50%, în sistem 1+1 (în momentul cumpărării unui bilet întreg de la casierie, primiți al doilea bilet gratis): câte zece cupoane personalizate pentru fiecare din cele trei instituții de cultură reprezentative din Oradea (Teatrul Regina Maria, Teatrul Szigligeti și Filarmonica de Stat). Broșura promoțională poate fi ridicată de la Agenția Teatrului, pe baza biletului inscripționat cu seria câștigătoare. Până atunci, aveți posibilitatea să o vizualizați și online: https://goo.gl/E7AXxk
Succes tuturor!
Alte articole

Premiera spectacolului „Deșteptarea”
Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.

Tur audio autoghidat – TRM Theatre @Night
Bine ai venit la TRM Theatre @Night, experiența care îți oferă ocazia să descoperi Teatrul Regina Maria dintr-o perspectivă diferită: nu doar ca spectator, ci ca explorator al unei lumi ascunse.
În această seară, teatrul își deschide porțile altfel.
Cu ajutorul acestui ghid audio, vei putea parcurge singur traseul pregătit special pentru eveniment și vei descoperi povești despre arhitectura clădirii, istoria teatrului orădean, spațiile din culise, mecanismele scenei și micile detalii pe care publicul nu are, de obicei, ocazia să le observe.
De la foaier și Sala Mare, până la loji, balcon și spațiile care susțin magia din spatele unui spectacol, acest tur te invită să privești teatrul nu doar ca pe un loc al reprezentațiilor, ci ca pe un organism viu, în care fiecare colț are o poveste.
Cum funcționează?
- Apasă play la fișierul audio de mai jos.
- Urmează traseul indicat în cadrul evenimentului.
- Oprește-te în fiecare spațiu și lasă povestea să îți dezvăluie teatrul, pas cu pas.
Durata aproximativă a turului: 30 minute
Recomandare: Folosește căști pentru o experiență cât mai immersivă.
Locație: Teatrul Regina Maria, Oradea
Pornește turul audio și lasă teatrul să îți spună povestea lui.
Theatre @Night face parte din programul Noaptea Muzeelor la Teatrul Regina Maria – prima ediție în care clădirea teatrului intră în circuitul patrimoniului cultural deschis publicului.
