SCUFIȚA ROȘIE, SPECTACOL PREMIAT LA FESTIVAL LA GALAȚI!
Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria a câştigat premiul pentru muzică la Festivalul Internaţional de Animaţie Gulliver, din Galaţi. Prezenţi cu spectacolul Scufiţa Roşie în regia Mariei Mierluţ, actorii orădeni s-au numărat printre cele 21 de trupe din ţară şi din străinătate care au fost selecţionate. Premiul câştigat a fost acordat compozitorului maghiar Endre SÁROSSY.
Festivalul Internaţional de Animaţie Gulliver, din Galaţi s-a aflat la cea de-a XXIII-a ediţie şi este cel mai longeviv festival de gen din ţară şi prezintă spectacole atât pentru copii, cât şi pentru adulţi şi s-a desfăşurat în perioada 18-23 mai 2015.
Festivalul a avut un caracter competitiv, iar juriul acestei ediţii, format din Dana IONESCU, critic de teatru şi preşedinte al juriului, Radu DINULESCU, regizor de teatru şi Ilie Zanfir, profesor, a premiat cele mai bune reprezentaţii.
Alte articole

Premiera spectacolului „Deșteptarea”
Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.
COMUNICAT DE PRESĂ | Selecția Festivalului Internațional de Teatru Oradea 2026
La împlinirea a 50 de ani de la primul festival de teatru de la Oradea – Săptămâna Teatrului Scurt, Teatrul Regina Maria anunță selecția celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO), finanțat de Consiliul Județean Bihor, care se va desfășura în perioada 11–20 septembrie 2026. Ediția aniversară din acest an aduce în prim-plan un program amplu și divers, construit în jurul celor două secțiuni deja consacrate: cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului de Teatru Scurt și cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia, care se reia după o pauză de 8 ani. Programul de spectacole va fi susținut de o serie de alte evenimente care vor transforma FITO într-un spațiu de întâlnire între artiști, profesioniști din domeniul artelor spectacolului și public.
