Treci la conținutul principal

ORAR AGENȚIEI DE BILETE

Luni: 14:00-18:00
Marți: 12:00 - 18:00
Miercuri: 10:00 - 14:00
Joi: 12:00 - 18:00
Vineri: 10:00 - 14:00
Sâmbătă și Duminică: închis
Agenția este deschisă și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol de la Sala Mare, indiferent de zi.

PROGRAMUL AGENȚIEI DE BILETE
Luni: 14:00 - 18:00
Marți: 12:00 - 18:00
Miercuri: 10:00 - 14:00
Joi: 12:00 - 18:00
Vineri: 10:00 - 14:00
Sâmbătă și Duminică: închis
Agenția este deschisă și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol de la Sala Mare, indiferent de zi.
Teatrul Regina Maria Oradea
Scris în .
de Teatrul Regina Maria

ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI – ARTIȘTII PENTRU ARTIȘTI

Ca în fiecare an, Teatrul Regina Maria răspunde Campaniei Naționale lansate de UNITER – „Artiştii pentru artişti”, astfel că anul acesta, cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului, celebrată în 27 martie, spectacolul ales cu ocazia acestei zile speciale e EQUUS* (de Peter Shaffer, în regia artistică a lui Szabó K. István) – care se va juca în data de 28 martie, de la ora 18, la Sala Mare.

De ziua Mondială a Teatrului, Mesajul internațional a fost formulat de către dramaturgul Dario Fo, iar cel național de către Ion Caramitru. Aceste mesaje vor fi citite publicului înainte de spectacolele care fac parte din Campania lansată de UNITER.

Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” este organizată de UNITER, împreună cu teatrele din Bucureşti şi din ţară cu scopul strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici cu probleme de sănătate.

Iniţiată şi organizată din anul 2002, Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” este un stimulator al solidarităţii de breaslă, un resort financiar pentru artiştii vârstnici cu probleme de sănătate şi un semnal pentru public şi autorităţi în legătură cu situaţia acestora şi demnitatea lor.

În fiecare an, UNITER împreună cu artişti importanţi şi cu instituţiile teatrale, cu parteneri care s-au asociat acestui program a reuşit să facă posibilă realizarea Campaniei Naţionale „Artiştii pentru artişti” prin intermediul căreia se strâng sumele necesare sprijinirii artiştilor vârstnici din toată ţara. Sumele strânse de către teatre din vânzarea de bilete se direcţionează către un fond special constituit – Fondul de Solidaritate Teatrală.

*EQUUS (1973) e piesa scrisă de dramaturgul englez Peter Shaffer, și e povestea unui psihiatru care încearcă să trateze un tânăr care are o fascinaţie patologică religioasă faţă de cai. Shaffer a fost inspirat să scrie Equus după ce a auzit despre o întâmplare cutremurătoare: un tânăr de 17 ani a orbit şase cai, într-un orăşel de lângă Suffolk. Dramaturgul a construit o istorie fictivă asupra cauzelor care ar fi putut provoca incidentul, fără să cunoască alte detalii despre acesta. Acţiunea piesei e similară unei poveşti cu detectivi, în care psihiatrul Martin Dysart încearcă să înţeleagă cauzele acţiunilor băiatului, luptând în acelaşi timp cu sentimentele contradictorii cu privire la viaţa sa personală.

Alte articole

| Ramona Nemeș

Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.

| Florina Dometi

La împlinirea a 50 de ani de la primul festival de teatru de la Oradea – Săptămâna Teatrului Scurt, Teatrul Regina Maria anunță selecția celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO), finanțat de Consiliul Județean Bihor, care se va desfășura în perioada 11–20 septembrie 2026. Ediția aniversară din acest an aduce în prim-plan un program amplu și divers, construit în jurul celor două secțiuni deja consacrate: cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului de Teatru Scurt și cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia, care se reia după o pauză de 8 ani. Programul de spectacole va fi susținut de o serie de alte evenimente care vor transforma FITO într-un spațiu de întâlnire între artiști, profesioniști din domeniul artelor spectacolului și public.