Georges (Răzvan Vicoveanu) și Jeannot (Richard Balint) sunt un cuplu fermecător de homosexuali de vârstă mijlocie. Primul este managerul, iar cel de-al doilea interpretul vedetă al unui club flamboaiant de drag queens din Saint-Tropez. După douăzeci de ani de fericire în afara căsătoriei, cei doi se confruntă cu cea mai grea provocare a relației lor de până acum: întâlnirea cu părinții logodnicei fiului lor.

Ambii hotărăsc că cea mai bună abordare este să-și ascundă identitățile sexuale, împreună cu personalitățile lor extravagante, când viitorii socri ultraconservatori și anti-gay vin în vizită. Acest scenariu comic declanșează o farsă franceză uluitoare.

Muzical, emoționant, atrăgător și uimitor, spectacolul „Colivia Nebunelor” este o capodoperă comică despre dragoste și preconcepții.

„Ultimii este o bucată de viață, trăită real și fără menajamente, fără pudori. Piesele lui Mimi nu te menajează, dor. Totul este frust, autentic și adevărat. Este un spectacol despre visare și despre neputință, despre dorința de a reuși, de a pleca undeva mai la lumină. Am ales textul pentru că e un text dur, pentru că eu cred în adevăr, chiar dacă acesta ne revoltă și e greu de digerat. Personajele noastre sunt captive într-o lume și într-un timp care trece degeaba. Sunt așa cum suntem noi, și răi, și frumoși, îi judeci, dar îi și compătimești. Toți visam la o viață mai bună, toți visam să fim fericiți și, în funcție de conjunctura în care ne aflăm, suntem dispuși sau nu să facem compromisuri.” (Denisa Irina Vlad)

Până când moartea ne va despărți (Liselotte și luna mai) este un spectacol în care umorul se împletește cu tragismul. Liselotte, o fată singură care își caută alesul, reușește să parcurgă situații pe cât de imprevizibile, pe atât de comice. El, Alesul, îmbracă haina colorată a ludicului, sfârșind în sobrietatea smochingului unui maestru de ceremonii… ceremonia căsătoriei sau a morții?

Cu: Georgia Căprărin și Răzvan Vicoveanu

Oare este dragostea suficientă pentru a salva pe altcineva în afară de tine însuți?

Nicolas este un adolescent care trece printr-o fază problematică. Cum nici contextul familial nu este unul prea fericit, părinții sunt divorțați, iar tatăl și-a întemeiat o altă familie, lupta pentru a depăși momentul critic revine părinților pe rând. Atunci când mama devine copleșită de situație, tatăl preia misiunea și încearcă să-și ajute fiul. Oscilând între neputință, dragoste, revoltă, vinovăție, propriile traume și temeri, efortul pentru a restaura haosul emoțional în care a căzut băiatul se dovedește însă a fi mai dificil decât se aștepta. În toată disperarea situației face alegeri care vor avea consecințe neașteptate asupra tuturor.

„Fiul” este o dramă de familie care tratează într-un mod realist un subiect sensibil: depresia la adolescenți și suferința prin care trec toți cei care se confruntă cu o astfel de problemă.

Povestea imaginată de Giuseppe Berto are ca sursă de inspirație Concertul pentru oboi şi orchestră de coarde în Re minor al compozitorului venețian Alessandro Marcello, atribuit mult timp în mod eronat lui Antonio Vivaldi și apoi lui Benedetto Marcello și este o dramă romantică, care se consumă sub patronajul misterios și tanatic al Veneției. Intriga este concentrată în confruntarea de emoții, amintiri, reproșuri și dorințe a două personaje, un El și o Ea, care se reîntâlnesc după mult timp pe peronul unei gări din Veneția și descoperă treptat, că în ciuda suferinței pe care și-au provocat-o, dragostea nu a murit. Însă timpul le este potrivnic.

În distribuție îi veți putea revedea jucând împreună pe actorii Sebastian Lupu și Mirela Niță Lupu, care conferă o profunzime și mai mare personajelor, aducând pe lângă aportul actoricesc, care pentru construirea unor roluri atât de pătrunzătoare cer maturitate scenică și profunzime, și pe cel de viață, ei fiind la rândul lor un cuplu în viața de zi cu zi. Totodată, alegerea acestui text nu a fost deloc întâmplătoare și marchează, oarecum în oglindă, sărbătorirea a 25 de ani de carieră pe scena teatrului orădean.

Cu: Sebastian Lupu și Mirela Niță Lupu

Regia artistică: Elvira Rîmbu
Scenografia: Oana Cernea

Video: Ionuț Jarca
Make-up: Miruna Chipurici

Data premierei: 3 martie 2022

Durata spectacolului: 1 oră 40 min.

Teatrul Regina Maria vă invită la premiera spectacolului „Eva Heyman”. Un one-women show cutremurător, bazat pe jurnalul micuței evreice din Oradea, care își găsește sfârșitul tragic în lagărul de la Auschwitz. Spectacolul surprinde întâmplările, gândurile, sentimentele Evei pe o perioadă de câteva luni, chiar înainte de a fi deportată. O mărturie autentică despre tragedia unui copil și a unui popor!

„Monștrii nu există decât dacă noi îi creăm! E nevoie de oameni care să creadă în ei.

Spectacolul este o adaptare, textul fiind adus la viteza transferului de informații pe care o folosim acum. Un singur personaj și-a păstrat pedanța, numai că el este conștient de acest lucru și refuză să simplifice, deoarece crede că puterea cuvântului are frumusețe.

După moartea soțului ei, Marina pornește hotărâtă să se răzbune pentru fiecare nedreptate pe care a suferit-o din partea celor apropiați de-a lungul timpului. Nimic nu e iertat și uitat, totul e consemnat. Dovada că ceea ce spune este cât se poate de adevărat stă într-un jurnal în care a notat cu lux de amănunte fiecare nedrepate îndurată. Dezlănțuie furtuna și spune tot, fără rezerve, fără ascunzișuri: frust și la obiect. Când planul pare a fi întrerupt de un eveniment neprevăzut, fiica ei preia frâiele.

Situațiile create și dialogurile sunt de un umor nebun, personajele se eliberează de formalități și fățărnicii, dar scot la iveală grave imperfecțiuni de caracter și ridică întrebări serioase cu privire la relațiile de familie.

„Genul acuzativ”, o tragicomedie încântătoare, în care amestecul de comic și dramatic recreează un episod desprins parcă din viața de zi cu zi a unei familii obișnuite. O situație care pe cât pare de reală, pe atât este de dramatică.

Piesa „Revizorul” este o satiră, o comedie de moravuri și a erorilor, care face parte din categoria textelor a căror contemporaneitate nu se degradează în timp; fiind o caricatură literară a defectelor umane, actualitatea acesteia va înceta odată cu dispariția omului… În spectacolul „Revizorul” îi avem ca protagoniști pe funcționarii corupți dintr-un orășel rus de provincie, în frunte cu primarul, care primesc o veste tulburătoare: un revizor va sosi incognito în orașul lor pentru a efectua câteva investigații. Activitățile de clică riscă să fie descoperite, astfel, fiecare dintre cei implicați își asumă propriile fapte corupte și încearcă să le dreagă după posibilități. În plin proces de organizare a mușamalizării, aceștia primesc vestea că la han a ajuns un individ suspect, care prezintă semnalmentele comportamentale ale unui inspector…

Astăzi este o zi importantă pentru congregația Pastorului Paul. Biserica pe care o conduce are „sute de locuri, săli de clasă pentru școala duminicală și o cristelniță de mărimea unei piscine”, iar el se află acum în fața enoriașilor pentru a le spune că, astăzi, toate costurile acestor construcții sunt achitate. Paul are însă și alte vești, care nu se încadrează în tiparul cu care este obișnuită comunitatea de credincioși.

Un spectacol despre frica de a pune la îndoială axiome, care, cu toate că sunt atestate prin însăși vechimea lor, analizate cu atenție își pierd vraja. Povestea spusă de Lucas Hnath poate fi asociată cu Mitul peșterii al lui Platon, fără a proiecta însă judecăți de valoare asupra adevărurilor de credință. Pastorul Paul încearcă să ofere o altă interpretare uneia dintre ideile cu care suntem atât de obișnuiți să îi atribuim o anumită imagine încât nu ne-ar trece prin minte să încercăm reinterpretarea ei. Acesta este însă doar un exemplu, căci convingerile limitative sunt prezente sub diferite forme și în toate planurile care ne formează existența.

„Politica e ca moda! Evoluează, se schimbă, se preface. Fidelitatea în politică nu e decât o nesfârșită serie de adultere!”, spune personajul principal din …Escu pentru a-și justifica naveta politică. Tudor Mușatescu și-a scris piesa în 1933, la un an după Titanic Vals, dar eroii ei par oameni din zilele noastre.

Copiii lui Spirache Necșulescu, măruntul funcționar din Titanic Vals, câștigător în alegeri pentru că spune: „Nu mă alegeți!”, nu seamănă deloc cu tatăl lor.

Elevii clasei a douăsprezecea, zurlii și puși pe distracție, au parte, pe lângă agitația provocată de iminența examenului de bacalaureat, de tensiuni iscate de apariția noului profesor de franceză, „mișto, tânăr, brunet, înalt…”, în care fetele descoperă un adonis, iar băieții un rival.

Această noutate dă naștere unor situații conflictuale, pentru aplanarea cărora e necesar să intervină chiar diriginta, al cărei interes este, de asemenea, îndreptat spre tânărul profesor. Naivitatea din care izbucnesc neînțelegerile creează comicul de situație, alcătuind un spectacol original, vesel și plin de viață.

Atât evenimentele în sine, cât și modul în care acestea sunt puse în scenă, îmbracă spectacolul într-o mantie a universalității, acesta fiind accesibil spectatorilor, care, indiferent de vârstă, vor reuși cu ușurință să se identifice sau să empatizeze cu oricare dintre personaje.

Scripcarul pe acoperiş este un spectacol fără vârstă, un muzical clasic, care a fost jucat pe Broadway din 1964, rămânând unul dintre cele mai longevive spectacole pe această scenă (în prezent este al 16-lea cel mai jucat spectacol de Broadway din istorie, şi primul muzical care a depăşit 3000 de reprezentaţii). Ecranizarea Scripcarului pe acoperiş a contribuit la popularitatea acestuia, care a devenit astăzi un reper cultural nu numai pentru comunitatea evreiască, ci pentru întreaga lume prin mesajul său umanitar universal.

Scripcarul pe acoperiş este o producţie monumentală, cu decoruri impunătoare, o distribuţie mare care necesită voci bune, coregrafie complexă, orchestră live şi costume autentice.

Plasat pe la începuturile secolului XX într-o perioadă de suferinţă a comunităţii evreieşti din Rusia Imperială, pogromul ameninţă să destabilizeze valorile culturale şi religioase iudaice. Viaţa lipsită de pretenţii a unui sătean evreu, capul unei familii simple din Anatevka, stă din acest motiv într-un echilibru la fel de precar ca al unui scripcar pe acoperiş, străduindu-se să păstreze echilibrul vital dar şi armonia. Istoria se face simţită în cele mai adânci unghere ale acestui sătuc neplasat într-o geografie reală, dar care spune cu sensibilitate şi umor, din păcate o poveste a cărui realism ne cutremură şi astăzi.