Una dintre capodoperele cinematografiei mute realizate de Charlie Chaplin se transformă într-un musical plin de viață și emoționant pe scena Teatrului Regina Maria.

Într-un univers paralel totul e minunat și lucrurile se întâmplă așa cum ar trebui să se întâmple. În acest univers, un copil aleargă după un câine, apoi se întorc să se joace în sufragerie. Într-un alt univers…

Ne aflăm într-un loc care nu există pe hartă. O localitate mică, cu oameni ca peste tot. Aici găsim un grup de locuitori care aproape că formează o comunitate, dar nu chiar. Ca peste tot, unii se cunosc între ei, alții nu prea. Într-un astfel de loc izolat, îndepărtat, parcă undeva la capătul lumii, obișnuitul este zdruncinat de sentimentele oamenilor care se dezlănțuie și ies la suprafață, se manifestă sub forma unei căutări neîncetate pentru nevoia acută de apropiere, de apartenență. O năzuință care izvorăște și se alimentează din iubirea, melancolia, singurătatea sau speranța acestora. Un ansamblu de povești despre atașamentul, suferința și dezamăgirea pe care le resimțim în interacțiunile cu ceilalți, în tentativele noastre de a fi împreună.

„zeițe de categoria B” de Alexandra Felseghi, după o idee de și în regia lui Andrei Măjeri, este un spectacol-eveniment care își propune să aducă pe aceeași scenă actrițe din trei orașe și trei teatre diferite, aplaudate în spațiile geografice în care joacă, dar mai puțin cunoscute în afara lor: Elena Ivanca (actriță a Teatrului Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca), Ioana Dragoș Gajdó (actriță a Teatrului „Regina Maria” Oradea), Silvia Luca (actriță a Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani).

Premiera a avut loc în 22, 23 și 24 septembrie, la București, la creart/TEATRELLI – inițiatorul proiectului și producătorul principal, spectacolul urmând apoi să fie jucat, pe rând, în toate teatrele co-producătoare, respectiv la Teatrul Național Cluj-Napoca, Teatrul „Regina Maria” Oradea și Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

„Floare de cactus” este una dintre acele comedii care nu se demodează niciodată. Romantică, plină de umor și picantă, comedia s-a jucat cu succes atât pe scena teatrului, cât și în cinematografie, prima ecranizare fiind răsplătită cu un premiu Oscar, o nominalizare la Bafta Awards și un premiu și patru nominalizări la Golden Globe.

Piesa „Cruzime și Tandrețe” este o reinterpretare contemporană după „Trahinienele” lui Sofocle, realizată de Martin Crimp, care actualizează tragedia greacă antică și o pune în raport cu climatul politic al lumii de astăzi. Personajul lui Sofocle, Deianeira, devine astfel, în reinterpretarea lui Crimp, Amelia, soția unui general. Aflată într-o casă temporară, în apropierea unui aeroport internațional, pe măsură ce primește mai multe informații despre activitățile de război ale generalului, concepe un plan prin care să-l aducă acasă. Iubirea sa pentru el devine umbrită de îndoială și ură când află că soțul ei de rang înalt a inițiat un atac militar asupra unui oraș strategic nu doar din motive politice, ci și sentimentale.

Urmează să aibă loc o tranzacție cel puțin ciudată.
Anunțul a fost distribuit și deja a apărut o candidată care pare să îndeplinească cele mai importante condiții menționate.

Georges (Răzvan Vicoveanu) și Jeannot (Richard Balint) sunt un cuplu fermecător de homosexuali de vârstă mijlocie. Primul este managerul, iar cel de-al doilea interpretul vedetă al unui club flamboaiant de drag queens din Saint-Tropez. După douăzeci de ani de fericire în afara căsătoriei, cei doi se confruntă cu cea mai grea provocare a relației lor de până acum: întâlnirea cu părinții logodnicei fiului lor.

Ambii hotărăsc că cea mai bună abordare este să-și ascundă identitățile sexuale, împreună cu personalitățile lor extravagante, când viitorii socri ultraconservatori și anti-gay vin în vizită. Acest scenariu comic declanșează o farsă franceză uluitoare.

Muzical, emoționant, atrăgător și uimitor, spectacolul „Colivia Nebunelor” este o capodoperă comică despre dragoste și preconcepții.

„Ultimii este o bucată de viață, trăită real și fără menajamente, fără pudori. Piesele lui Mimi nu te menajează, dor. Totul este frust, autentic și adevărat. Este un spectacol despre visare și despre neputință, despre dorința de a reuși, de a pleca undeva mai la lumină. Am ales textul pentru că e un text dur, pentru că eu cred în adevăr, chiar dacă acesta ne revoltă și e greu de digerat. Personajele noastre sunt captive într-o lume și într-un timp care trece degeaba. Sunt așa cum suntem noi, și răi, și frumoși, îi judeci, dar îi și compătimești. Toți visam la o viață mai bună, toți visam să fim fericiți și, în funcție de conjunctura în care ne aflăm, suntem dispuși sau nu să facem compromisuri.” (Denisa Irina Vlad)

Până când moartea ne va despărți (Liselotte și luna mai) este un spectacol în care umorul se împletește cu tragismul. Liselotte, o fată singură care își caută alesul, reușește să parcurgă situații pe cât de imprevizibile, pe atât de comice. El, Alesul, îmbracă haina colorată a ludicului, sfârșind în sobrietatea smochingului unui maestru de ceremonii… ceremonia căsătoriei sau a morții?

Cu: Georgia Căprărin și Răzvan Vicoveanu

Oare este dragostea suficientă pentru a salva pe altcineva în afară de tine însuți?

Nicolas este un adolescent care trece printr-o fază problematică. Cum nici contextul familial nu este unul prea fericit, părinții sunt divorțați, iar tatăl și-a întemeiat o altă familie, lupta pentru a depăși momentul critic revine părinților pe rând. Atunci când mama devine copleșită de situație, tatăl preia misiunea și încearcă să-și ajute fiul. Oscilând între neputință, dragoste, revoltă, vinovăție, propriile traume și temeri, efortul pentru a restaura haosul emoțional în care a căzut băiatul se dovedește însă a fi mai dificil decât se aștepta. În toată disperarea situației face alegeri care vor avea consecințe neașteptate asupra tuturor.

„Fiul” este o dramă de familie care tratează într-un mod realist un subiect sensibil: depresia la adolescenți și suferința prin care trec toți cei care se confruntă cu o astfel de problemă.

Povestea imaginată de Giuseppe Berto are ca sursă de inspirație Concertul pentru oboi şi orchestră de coarde în Re minor al compozitorului venețian Alessandro Marcello, atribuit mult timp în mod eronat lui Antonio Vivaldi și apoi lui Benedetto Marcello și este o dramă romantică, care se consumă sub patronajul misterios și tanatic al Veneției. Intriga este concentrată în confruntarea de emoții, amintiri, reproșuri și dorințe a două personaje, un El și o Ea, care se reîntâlnesc după mult timp pe peronul unei gări din Veneția și descoperă treptat, că în ciuda suferinței pe care și-au provocat-o, dragostea nu a murit. Însă timpul le este potrivnic.

În distribuție îi veți putea revedea jucând împreună pe actorii Sebastian Lupu și Mirela Niță Lupu, care conferă o profunzime și mai mare personajelor, aducând pe lângă aportul actoricesc, care pentru construirea unor roluri atât de pătrunzătoare cer maturitate scenică și profunzime, și pe cel de viață, ei fiind la rândul lor un cuplu în viața de zi cu zi. Totodată, alegerea acestui text nu a fost deloc întâmplătoare și marchează, oarecum în oglindă, sărbătorirea a 25 de ani de carieră pe scena teatrului orădean.

Cu: Sebastian Lupu și Mirela Niță Lupu

Regia artistică: Elvira Rîmbu
Scenografia: Oana Cernea

Video: Ionuț Jarca
Make-up: Miruna Chipurici

Data premierei: 3 martie 2022

Durata spectacolului: 1 oră 40 min.

Teatrul Regina Maria vă invită la premiera spectacolului „Eva Heyman”. Un one-women show cutremurător, bazat pe jurnalul micuței evreice din Oradea, care își găsește sfârșitul tragic în lagărul de la Auschwitz. Spectacolul surprinde întâmplările, gândurile, sentimentele Evei pe o perioadă de câteva luni, chiar înainte de a fi deportată. O mărturie autentică despre tragedia unui copil și a unui popor!

„Monștrii nu există decât dacă noi îi creăm! E nevoie de oameni care să creadă în ei.

Spectacolul este o adaptare, textul fiind adus la viteza transferului de informații pe care o folosim acum. Un singur personaj și-a păstrat pedanța, numai că el este conștient de acest lucru și refuză să simplifice, deoarece crede că puterea cuvântului are frumusețe.

După moartea soțului ei, Marina pornește hotărâtă să se răzbune pentru fiecare nedreptate pe care a suferit-o din partea celor apropiați de-a lungul timpului. Nimic nu e iertat și uitat, totul e consemnat. Dovada că ceea ce spune este cât se poate de adevărat stă într-un jurnal în care a notat cu lux de amănunte fiecare nedrepate îndurată. Dezlănțuie furtuna și spune tot, fără rezerve, fără ascunzișuri: frust și la obiect. Când planul pare a fi întrerupt de un eveniment neprevăzut, fiica ei preia frâiele.

Situațiile create și dialogurile sunt de un umor nebun, personajele se eliberează de formalități și fățărnicii, dar scot la iveală grave imperfecțiuni de caracter și ridică întrebări serioase cu privire la relațiile de familie.

„Genul acuzativ”, o tragicomedie încântătoare, în care amestecul de comic și dramatic recreează un episod desprins parcă din viața de zi cu zi a unei familii obișnuite. O situație care pe cât pare de reală, pe atât este de dramatică.

Piesa „Revizorul” este o satiră, o comedie de moravuri și a erorilor, care face parte din categoria textelor a căror contemporaneitate nu se degradează în timp; fiind o caricatură literară a defectelor umane, actualitatea acesteia va înceta odată cu dispariția omului… În spectacolul „Revizorul” îi avem ca protagoniști pe funcționarii corupți dintr-un orășel rus de provincie, în frunte cu primarul, care primesc o veste tulburătoare: un revizor va sosi incognito în orașul lor pentru a efectua câteva investigații. Activitățile de clică riscă să fie descoperite, astfel, fiecare dintre cei implicați își asumă propriile fapte corupte și încearcă să le dreagă după posibilități. În plin proces de organizare a mușamalizării, aceștia primesc vestea că la han a ajuns un individ suspect, care prezintă semnalmentele comportamentale ale unui inspector…