TEATRUL REGINA MARIA LA FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU „MITURILE CETĂȚII” DIN CONSTANȚA
Stagiunea 2016-2017 s-a încheiat oficial la Teatrul Regina Maria, însă chiar dacă am lăsat faldurile cortinei să cadă pentru a lua o scurtă vacanță, actorii noștri au călătorit spre tărâmuri mitice pentru a oferi un cadou teatral minunat publicului constănțean.
Teatrul Regina Maria a fost invitat la cea de-a II-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății” din Constanța, care s-a desfășurat în perioada 19-27 iunie, la care a participat cu două spectacole: „Gulliver” adaptare după Jonathan Swift, regia artistică Radu Dinulescu, realizat de Trupa Arcadia și „Omul din La Mancha”, un musical de Dale Wasserman, regia artistică Korcsmaros Gyorgy, realizat de Trupa Iosif Vulcan. Ambele spectacole s-au jucat în data de 23 iunie, fiind răsplătite cu ropote de aplauze și cu mult entuziasm.
Suntem onorați că am participat și anul acesta la festivalul de teatru din Constanța, singura manifestare artistică din România dedicată teatrului antic, și sperăm să ne reîntâlnim an, de an la malul mării pentru a ne lăsa cuprinși de vraja teatrului și pentru a pătrunde în universul miturilor.
Periplul nostru nu se încheie însă aici și, înainte de a intra cu adevărat în vacanță, mai facem o oprire la Gyula, unde vom participa în data de 13 iulie cu spectacolul „În inima nopții – Episodul Lear” la ediția a XIII-a a Festivalului Shakespeare, organizat de Teatrul Cetății.
Cu publicul orădean ne revedem în toamnă! Să aveți parte de o vară minunată și relaxantă!
Alte articole

Premiera spectacolului „Deșteptarea”
Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.

OUR SHARED STAGE
EN.
Every theatre is part of a community. Every community has a story.
Every year, on 25 October, historic buildings across Europe, along with other institutions dedicated to heritage, celebrate the European Historic Theatres Day.
Our Shared Stage celebrates historic buildings as spaces that belong to multiple generations, communities and cultures. A theatre is more than a stage or an auditorium: it is a place of encounter, shaped by all those who have worked, learned and performed within its walls.
On the occasion of the European Historic Theatres Day, PERSPECTIV – Association of Historic Theatres in Europe invites you to discover its new website!
https://www.perspectiv-online.org
A space dedicated to the beauty, history and heritage of European theatre.
Join the celebration!
