A PATRA PREMIERĂ A TRUPEI IOSIF VULCAN – SFÂRŞIT DE PARTIDĂ
Vă invităm să ne fiți alături la cea de-a patra premieră a Trupei Iosif Vulcan din această stagiune: spectacolul SFÂRȘIT DE PARTIDĂ (de Samuel Beckett, în regia lui Emil Sauciuc). Aceasta va avea loc sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 19, la Sala Arcadia. Biletele se pot achiziționa atât de la Agenția Teatrului (deschisă de luni până vineri între orele 12-18, precum și de la Sala Arcadia, cu o oră înainte de spectacol), cât și online, de pe site-ul www.biletmaster.ro. Prețul unui bilet este de 15 lei.
Cea de-a doua reprezentație a acestui spectacol va avea loc marţi, 23 octombrie, de la ora 19, la Sala Arcadia, iar prețul unui bilet este de 10 lei.
Scrisă iniţial în franceză, apoi tradusă în limba engleză de autor însuşi, piesa „Sfârşit de partidă” trasează o paralelă între etapa finală a unei partide de şah, când rezultatul este deja cunoscut şi ultimele stadii ale vieţii.
Piesa are în centru patru personaje ce trăiesc claustrate într-un spaţiu în afara căruia nu a mai rămas nimic, ca în urma unei apocalipse. Hamm, orb şi neajutorat, e ţintuit într-un scaun cu rotile; servitorul sau fiul său, Clov, se află într-o stare de agitaţie perpetuă, în conflict permanent cu Hamm, fără a putea să se liniştească ori să plece altundeva, să se elibereze. Alături de cei doi, care rămân împreună din raţiuni de neînţeles, îşi duc viaţa în pubele de gunoi Nagg şi Nell, părinţii lui Hamm. Singura lor fericire este amintirea trecutului; dezumanizaţi şi dependenţi de Clov, ei par incapabili de a înţelege prezentul în afara suferinţei în care o trăiesc.
Din distribuție fac parte actorii: Șerban Borda, Petre Ghimbășan, Tiberiu Covaci și Mirela Niță Lupu. Scenografia îi aparține Vioarei Bara, iar montajul de imagine lui Șerban Carțiș.
Alte articole

Premiera spectacolului „Deșteptarea”
Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.

Tur audio autoghidat – TRM Theatre @Night
Bine ai venit la TRM Theatre @Night, experiența care îți oferă ocazia să descoperi Teatrul Regina Maria dintr-o perspectivă diferită: nu doar ca spectator, ci ca explorator al unei lumi ascunse.
În această seară, teatrul își deschide porțile altfel.
Cu ajutorul acestui ghid audio, vei putea parcurge singur traseul pregătit special pentru eveniment și vei descoperi povești despre arhitectura clădirii, istoria teatrului orădean, spațiile din culise, mecanismele scenei și micile detalii pe care publicul nu are, de obicei, ocazia să le observe.
De la foaier și Sala Mare, până la loji, balcon și spațiile care susțin magia din spatele unui spectacol, acest tur te invită să privești teatrul nu doar ca pe un loc al reprezentațiilor, ci ca pe un organism viu, în care fiecare colț are o poveste.
Cum funcționează?
- Apasă play la fișierul audio de mai jos.
- Urmează traseul indicat în cadrul evenimentului.
- Oprește-te în fiecare spațiu și lasă povestea să îți dezvăluie teatrul, pas cu pas.
Durata aproximativă a turului: 30 minute
Recomandare: Folosește căști pentru o experiență cât mai immersivă.
Locație: Teatrul Regina Maria, Oradea
Pornește turul audio și lasă teatrul să îți spună povestea lui.
Theatre @Night face parte din programul Noaptea Muzeelor la Teatrul Regina Maria – prima ediție în care clădirea teatrului intră în circuitul patrimoniului cultural deschis publicului.
