Scris de Teatrul Regina Maria în 1 feb., 2021.
acțiune de solidaritate a teatrelor din România cu artiștii din Belarus
15 teatre din România și un teatru din Republica Moldova se reunesc într-o acțiune de solidariatate fără precedent, alăturându-se programului mondial de lecturi – Belarus(sia) Worldwide Reading Project, ce are la bază piesa INSULTAȚI BELARUS(IA) de Andrei Kureicik.
Context:
Alegerile prezindețiale din 9 august 2020, fraudate de președintele în funcție al Belarusului (din 1994), Aleksandr Lukașenko, au declanșat un val de proteste în sprijinul Svetlanei Tihanovskaia, candidata care, potrivit numărătorii paralele, ar fi trebuit să le câștige. Sute de mii de oameni au ieșit în stradă, greve generale au paralizat țara pentru săptămâni în șir, în ceea ce dramaturgul rus Ivan Vîrîpaev numește „revoluția magică”.
În Belarus protestele contină până în prezent, acțiunea fiind considerată cea mai mare represiune politică din Europa în ultimii 40 de ani, în care s-au înregistrat peste 32.000 de arestări, 83.000 de zile de încarcerare, 900 de dosare penale, 169 deținuți politici, 381 persoane bătute, 482 persoane spitalizate, 5 morți. Printre cei arestați (sau concediați) se află și numeroși actori, dramaturgi, producători, critici și profesori de teatru.
La Teatrul Național „Ianka Kupala” din Minsk, directorul Pavel Latușko (fost ministru al culturii și ambasador al Belarusului în Polonia și Franța) a fost demis pentru declarații de susținere a protestatarilor. În semn de solidaritate și-au dat demisia majoritatea angajaților, astfel, pe 26 august, cu doar 20 de zile înainte de a împlini 100 de ani de la înființare Teatrul Național din Minsk a încetat să mai existe. În ciuda încercărilor repetate ale Ministerului Culturii, nu s-a putut forma o nouă trupă, iar teatrul a rămas inactiv. În schimb, trupa demisionară s-a reunit într-un subsol, unde continuă să lucreze, difuzându-și spectacolele online.
În acest context, dramaturgul Andrei Kureicik a scris, în timp ce mergea la proteste, o piesă despre realitatea în care trăia el însuși împreună cu toată țara, folosind ca punct de pornire declarațiile lui Aleksandr Lukașenko și ale Svetlanei Tihanovskaia.