Astăzi este o zi importantă pentru congregația Pastorului Paul. Biserica pe care o conduce are „sute de locuri, săli de clasă pentru școala duminicală și o cristelniță de mărimea unei piscine”, iar el se află acum în fața enoriașilor pentru a le spune că, astăzi, toate costurile acestor construcții sunt achitate. Paul are însă și alte vești, care nu se încadrează în tiparul cu care este obișnuită comunitatea de credincioși.

Un spectacol despre frica de a pune la îndoială axiome, care, cu toate că sunt atestate prin însăși vechimea lor, analizate cu atenție își pierd vraja. Povestea spusă de Lucas Hnath poate fi asociată cu Mitul peșterii al lui Platon, fără a proiecta însă judecăți de valoare asupra adevărurilor de credință. Pastorul Paul încearcă să ofere o altă interpretare uneia dintre ideile cu care suntem atât de obișnuiți să îi atribuim o anumită imagine încât nu ne-ar trece prin minte să încercăm reinterpretarea ei. Acesta este însă doar un exemplu, căci convingerile limitative sunt prezente sub diferite forme și în toate planurile care ne formează existența.

„Politica e ca moda! Evoluează, se schimbă, se preface. Fidelitatea în politică nu e decât o nesfârșită serie de adultere!”, spune personajul principal din …Escu pentru a-și justifica naveta politică. Tudor Mușatescu și-a scris piesa în 1933, la un an după Titanic Vals, dar eroii ei par oameni din zilele noastre.

Copiii lui Spirache Necșulescu, măruntul funcționar din Titanic Vals, câștigător în alegeri pentru că spune: „Nu mă alegeți!”, nu seamănă deloc cu tatăl lor.

Elevii clasei a douăsprezecea, zurlii și puși pe distracție, au parte, pe lângă agitația provocată de iminența examenului de bacalaureat, de tensiuni iscate de apariția noului profesor de franceză, „mișto, tânăr, brunet, înalt…”, în care fetele descoperă un adonis, iar băieții un rival.

Această noutate dă naștere unor situații conflictuale, pentru aplanarea cărora e necesar să intervină chiar diriginta, al cărei interes este, de asemenea, îndreptat spre tânărul profesor. Naivitatea din care izbucnesc neînțelegerile creează comicul de situație, alcătuind un spectacol original, vesel și plin de viață.

Atât evenimentele în sine, cât și modul în care acestea sunt puse în scenă, îmbracă spectacolul într-o mantie a universalității, acesta fiind accesibil spectatorilor, care, indiferent de vârstă, vor reuși cu ușurință să se identifice sau să empatizeze cu oricare dintre personaje.

Scripcarul pe acoperiş este un spectacol fără vârstă, un muzical clasic, care a fost jucat pe Broadway din 1964, rămânând unul dintre cele mai longevive spectacole pe această scenă (în prezent este al 16-lea cel mai jucat spectacol de Broadway din istorie, şi primul muzical care a depăşit 3000 de reprezentaţii). Ecranizarea Scripcarului pe acoperiş a contribuit la popularitatea acestuia, care a devenit astăzi un reper cultural nu numai pentru comunitatea evreiască, ci pentru întreaga lume prin mesajul său umanitar universal.

Scripcarul pe acoperiş este o producţie monumentală, cu decoruri impunătoare, o distribuţie mare care necesită voci bune, coregrafie complexă, orchestră live şi costume autentice.

Plasat pe la începuturile secolului XX într-o perioadă de suferinţă a comunităţii evreieşti din Rusia Imperială, pogromul ameninţă să destabilizeze valorile culturale şi religioase iudaice. Viaţa lipsită de pretenţii a unui sătean evreu, capul unei familii simple din Anatevka, stă din acest motiv într-un echilibru la fel de precar ca al unui scripcar pe acoperiş, străduindu-se să păstreze echilibrul vital dar şi armonia. Istoria se face simţită în cele mai adânci unghere ale acestui sătuc neplasat într-o geografie reală, dar care spune cu sensibilitate şi umor, din păcate o poveste a cărui realism ne cutremură şi astăzi.