Treci la conținutul principal

ORADEA – IMPRESIE. VARIAŢII ARTISTICE

  Uniunea Teatrală din România – UNITER, în parteneriat cu Teatrul „Regina Maria”, Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune, Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor, organizează

GALA PREMIILOR UNITER 2016

eveniment care va avea loc luni, 9 mai, orele 21.00

în Sala Mare a Teatrului „Regina Maria” din Oradea 

Cel mai important eveniment teatral al anului ajunge în Oradea.

Elita teatrului românesc va putea fi întâlnită aici.

Ca un preambul al prezenţei Galei Premiilor UNITER, organizatorii lansează campania „Oradea – Impresie. Variaţii artistice”. Invităm pe toţi cei care îndrăgesc Oradea sau descoperă Oradea să participe la campanie şi să trimită fotografii prin care să ilustreze în imagini frumuseţea acestui oraş şi a întregii regiuni. De ce Gala UNITER la Oradea ? Alegerea acestui oraş nu este întâmplătoare, având în vedere faptul că Oradea e un oraş special nu doar prin frumuseţea sa. Oradea e un oraş viu, e o poveste care aşteaptă să fie mereu descoperită sau redescoperită, Oradea respiră artă şi multiculturalitate. Trebuie doar să-ţi deschizi ochii şi sufletul, să-i descoperi istoria şi frumuseţile care stau ascunse la orice pas. Adesea, asemuim acest oraş cu un muzeu în aer liber. De ce? Dacă ai vizitat măcar o dată Oradea, vei şti că orice colţ al urbei ascunde bijuterii arhitecturale şi o bogăţie a detaliilor. Priveşte în jur şi vei vedea arta şi viaţa! Vei descoperi un oraş care respiră în consens cu modernitatea, păstrându-şi însă valorile străvechi. Oradea Mare, Nagyvarad sau Großwardein – multiple denumiri ale aceluiaşi oraş în care multiculturalitatea devine sufletul unei comunităţi care demonstrează de la an la an, că viaţa nu înseamnă doar impulsuri rutinante. Orădenii au învăţat că o viaţă trăită frumos e una care alege în primul rând bucuria sufletului şi a minţii. Trebuie doar să priveşti şi să te bucuri de ce te înconjoară. Avem artă, avem spectacole, muzică, artişti minunaţi, avem clădiri superbe şi oameni care ştiu să se bucure. Fie că eşti locuitor al Oradei sau doar turist, te invităm să ne arăţi prin fotografii de ce iubeşti acest oraş. Vrem să descoperim prin ochii tăi cadre care să ne spună poveşti trăite frumos, bucurii şi istorii. În acest sens, participanţii trebuie să trimită maximum trei (3) fotografii sugestive, însoţite de o scurtă descriere, în perioada 8 – 25 aprilie 2016. Vor fi selectate cele mai bune zece imagini, ce vor fi promovate pe site-ul www.uniter.ro şi pe pagina de facebook a UNITER, începând cu data de 26 aprilie. Primele trei imagini care au cele mai multe aprecieri (like-uri) pe reţelele de socializare vor primi câte o invitaţie dublă la spectacolul Galei Premiilor UNITER. De asemenea, galeria foto cu cele 10 imagini din selecţia finală va fi prezentată publicului şi prin proiecţiile video ce vor avea loc în centrul oraşului în preajma evenimentului. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să consultaţi regulamentul care va fi afişat pe site-urile şi pe reţelele de socializare ale instituţiilor implicate în această campanie.  

REGULAMENTUL CAMPANIEI

  1. Organizare:

Concursul este organizat de către Uniunea Teatrală din România, Teatrul „Regina Maria” Oradea şi Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune. Concursul se desfăşoară exclusiv on-line, pe pagina de Facebook Visit Oradea, prin eveniment dedicat. La concurs poate participa orice utilizator al unui aparat foto, indiferent de brand sau model. Participanţii la Concurs iau la cunoştinţă (sunt obligaţi să respecte) termenii şi condiţiile prezentului Regulament oficial al Concursului.

  1. Tema şi perioada de desfăşurare a concursului:

Tema concursului este: Concurs fotografii cu Oradea Calendarul desfăşurării concursului: 8 Aprilie – 25 Aprilie 2016: trimiterea fotografiilor şi postarea lor pe pagina Visit Oradea 26 aprilie – selectarea a 10 fotografii, cele mai apreciate (prin like) 26 aprilie – 6 mai- votarea celor 10 fotografii, prin aprecieri (like) 7 mai – anunţarea celor 3 câştigători.

  1. Înscrierea fotografiilor:

Fiecare utilizator poate înscrie maxim 3 fotografii sugestive cu oraşul Oradea. Fotografiile se trimit fie prin email la adresa [email protected], fie prin mesaj privat pe pagina de Facebook Visit Oradea, cu titlul „UNITER – concurs fotografii cu Oradea”. Fiecare fotografie va fi însoţită de o descriere, minim 3 rânduri şi date de contact. Odată cu înscrierea fotografiei, participantul este de acord ca aceasta să fie publicată pe pagina de Facebook a concursului. Nu se acceptă prelucrări ca de exemplu: persoane sau obiecte puse artificial în cadru. Latura mare a fotografiei trebuie să aibă minimum 1.000 de pixeli şi maximum 1.500 pixeli (maximum 1MB mărime fişier, recomandat!), iar rezoluţia trebuie să fie de 72 dpi (RGB). Pentru a putea fi înscrisă în concurs, fiecare fotografie va trebui să fie în format JPG (cu extensie .jpg sau .jpeg). Utilizatorii nu vor putea să îşi voteze propriile poze, ci doar pozele celorlalţi participanţi. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a refuza înscrierea fotografiilor ce au o calitate tehnică îndoielnică (fotografii făcute cu telefonul mobil, fotografii neclare, etc.). Organizatorii îşi rezervă dreptul de a refuza înscrierea fotografiilor ce aparţin utilizatorilor anonimi (sau care nu au furnizat la înscriere numele real şi o adresă de e-mail validă). Participantul declară în mod implicit prin înscrierea imaginii în concurs că este deţinătorul drepturilor de autor asupra acesteia şi îşi asumă toate consecinţele legale în cazul în care se dovedeşte că nu deţine drepturile intelectuale asupra fotografiei. Concurentul este unic responsabil pentru orice consecinţe directe sau indirecte care pot apărea ca urmare a participării cu fotografii la acest concurs. De asemenea, în cazul în care utilizatorul nu este deţinătorul drepturilor de autor asupra fotografiei, acesta nu va primi premiul stabilit şi va fi descalificat. Fotografiile înscrise trebuie să fie originale, realizate de concurenţi. Organizatorul concursului nu îşi poate asuma răspunderea pentru nicio fotografie însuşită în mod ilegal de către concurenţi. Nu vor fi acceptate în concurs fotografii ce conţin sau instigă la orice formă de violenţă sau au caracter ofensator, abuziv, indecent, calomniator sau obscen. Organizatorul concursului poate refuza înscrierea unei fotografii în concurs dacă aceasta nu respectă condiţiile din regulament, fără a-şi justifica decizia. Drepturile asupra imaginilor înscrise in concurs aparţin autorilor acestora. Datele personale ale concurenţilor vor fi folosite doar pentru desfăşurarea logistică firească a concursului. Organizatorul concursului nu îşi poate asuma în niciun fel responsabilitatea în cazul în care terţe părţi vor descărca / utiliza materialele de pe Facebook ul concursului sau din alte surse. 4. Premiile acordate: Premiul principal (3 câştigători) – primele 3 fotografii vor fi premiate cu câte o invitaţie dublă la spectacolul Galei Premiilor UNITER care va avea loc la Teatrul „Regina Maria” în data de 9 mai, de la ora 21:00. Premiul secundar – cele 10 fotografii finaliste vor fi prezentate publicului prin proiecţiile video din preajma evenimentului. Câştigătorii vor fi anunţaţi pe pagina de Facebook şi prin email. 5. Jurizare – Votul Publicului Votul publicului se face prin like la fotografii, pe pagina de Facebook Visit Oradea

  • primele 3 imagini, cele mai apreciate fotografii vor obţine premiul principal (3 câştigători)
  • primele 10 imagini, cele mai apreciate vor obţine premiul secundar (inclusiv primele 3).

6. Prevederi finale Imaginile care nu respectă prevederile din acest regulament vor fi excluse din concurs. Prin înscrierea şi participarea la acest concurs, concurentul declară că a citit şi este de acord cu acest regulament. Organizatorul concursului îşi rezervă dreptul de a aduce modificări acestui regulament oricând şi ori de câte ori este necesar, fără nici o obligaţie şi fără o înştiinţare în prealabil.    

Alte articole

| Presa TRM

Teatrul Regina Maria a participat joi, 15 mai, la Festivalul Internațional de Teatru Nou de la Arad, cu spectacolul de mare succes LEONCE ȘI LENA (scenariul de Mihai Măniuțiu și Ada Milea, după Georg Buchner).

Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Teatru Nou de la Arad se desfășoară în perioada 9-18 mai și cuprinde cele mai noi spectacole de teatru din România (printre care amintim categoria Focus „Radu Afrim”, cu 4 spectacole prezente la Arad, dar și spectacole de stradă sau de pub).

Publicul arădean a savurat spectacolul Teatrului Regina Maria, răsplătind cu aplauze îndelungate reprezentația care a avut loc în Sala Mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.

Pentru Teatrul Regina Maria, urmează deplasarea în luna iunie la Ploiești, tot cu spectacolul LEONCE ȘI LENA, care participă în cadrul Festivalului Întâlniri regizorale, organizat de Teatrul „Toma Caragiu”.

| Teatrul Regina Maria

Organizatorii Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia anunță spectatorii că, datorită cererii mari de bilete, spectacolul Albă ca zăpada va mai avea încă o reprezentație. Programat duminică, 2 septembrie, de la ora 11.00, spectacolul nu mai dispune de niciun loc, biletele epuizându-se deja astăzi. Prin urmare, Albă ca Zăpada se va juca și de la ora 09.00 dimineața. Prețul unui bilet este de 10 lei pentru copii și de 15 lei pentru adulți. În total, în Sala Arcadia există 140 de locuri.