PROGRAMUL LUNII APRILIE 2017
Teatrul Regina Maria vă invită să sărbătoriți primăvara pășind în universul infinit al imaginației! Fiecare spectacol este un portal spre o lume fascinantă, plină de secrete ce așteaptă să fie descifrate. Trebuie doar să alegeți destinația.
Aprilie teatral a început maiestruos cu ”Scripcarul pe acoperiș”, care s-a jucat din nou cu casa închisă. Tot pe ritm de dans și triluri fermecătoare ne așteaptă în 4 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Mare, spectacolul ”În plină glorie!”, de Peter Quilter, regia Cristian Ioan.
Duminică, 9 aprilie, de la orele 11:00 și 13:00 vă invităm la premiera spectacolului ”Cenușăreasa”. Unul dintre cele mai frumoase basme din întrega lume prinde viață pe scena Teatrului Arcadia, sub bagheta magică a regizoarei Adela Moldovan.
Luni, 10 aprilie, de la ora 19:00 două spectacole extraordinare vă poftesc la teatru: la Sala Arcadia niște animăluțe altruiste oferă o lecție de umanitate în ”O poveste foarte simplă”, de Maria Lado, regia Elvira Rîmbu, iar la Sala Mare al doilea anotimp este vestit de Concertul extraordinar de pricesne și cântece tradiționale ”Primăvară, primăvară”.
Marți, 11 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Mare veți fii martorii unei descoperiri cutremurătoare: ”Napoleon era.. fată!”. O comedie captivantă, în regia lui Andrei Mihalache, care are toate ingredientele bunei-dispoziţii: o neînţelegere ce se transformă într-o aventură plină de buclucuri, mafioţi, arme, suspiciuni şi… bebeluşi.
Duminică, 23 aprilie, dimineața este dedicată copiilor. ”Omuleț”, de Petro Ionescu, regia Delia Gavlițchi, îi invită de la ora 11:00, la Sala Studio Arcadia, pe micii spectatori (2-7 ani), la joacă. Părinții sunt așteptați seara, de la ora 19:00, la Sala Mare, pregătiți marinărește să pornească într-o expediție spre Indii alături de Cristofor Columb în ”Isabela, trei caravele și un mare mincinos”, de Dario Fo, regia Eugen Gyemant.
Marți, 25 aprilie, de la ora 19:00, Sala Arcadia se va transforma în fabrică de bombe în oale sub presiune și depozit de măști de gaze, în ”Baraca”, de Aiat Fayez, regia Tudor Lucanu. Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani!
Finalul lunii aprilie ne va purta într-o fascinantă călătorie 3D în lumea lui Liliput, unde uriașul ”Gulliver” se va împrietenii cu micuții locuitori și îi va salva de la două mari pericole: atacul unei armate inamice și un incendiu devastator – sâmbătă 29 aprilie, de la ora 11:00, la Sala Arcadia.
Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului de marți până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro.
Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.
Vă anunţăm că după începerea spectacolului accesul în sală este permis doar în pauză, iar valabilitatea locului se pierde.
Vă aşteptăm la teatru!
Alte articole

Premiera spectacolului „Deșteptarea”
Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.
COMUNICAT DE PRESĂ | Selecția Festivalului Internațional de Teatru Oradea 2026
La împlinirea a 50 de ani de la primul festival de teatru de la Oradea – Săptămâna Teatrului Scurt, Teatrul Regina Maria anunță selecția celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO), finanțat de Consiliul Județean Bihor, care se va desfășura în perioada 11–20 septembrie 2026. Ediția aniversară din acest an aduce în prim-plan un program amplu și divers, construit în jurul celor două secțiuni deja consacrate: cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului de Teatru Scurt și cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia, care se reia după o pauză de 8 ani. Programul de spectacole va fi susținut de o serie de alte evenimente care vor transforma FITO într-un spațiu de întâlnire între artiști, profesioniști din domeniul artelor spectacolului și public.
