PROIECTUL „VOLUNTARIAT – VREAU SĂ MĂ IMPLIC!”
Consiliul Judeţean al Elevilor Bihor organizeză luni, 20 ianuarie 2014, evenimentul de promovare a voluntariatului și implicării în viața comunității, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional “Emanuil Gojdu” din Oradea, începând cu ora 15:00 – VOLUNTARIAT… VREAU SĂ MĂ IMPLIC!
Evenimentul are drept scop încurajarea activităţilor filantropice, de voluntariat şi participare publică prin atragerea atenţiei comunităţii asupra potenţialului societăţii civile. La eveniment sunt aşteptaţi elevii din judeţul Bihor pentru a se informa în legătură cu proiectele desfăşurate de diferitele instituţii sau organizaţii non-guvernamentale din judeţ şi despre modul în care se pot implica ca voluntari în cadrul acestora.
Teatrul Regina Maria a răspuns pozitiv invitației venite din partea Consiliului Județean al Elevilor Bihor, astfel că o delegație a Teatrului va fi prezentă cu materiale promoționale și informații despre ce înseamnă să fii voluntar într-o instituție de cultură.
Alte articole

Premiera spectacolului „Deșteptarea”
Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.

ANUNȚ | ANGAJARE MACHIOR și MÂNUITOR-MONTATOR DECOR
Teatrul Regina Maria angajează cu contract individual de muncă machior pentu ambele trupe ale teatrului și mânuitor-montator decor pentru Trupa Arcadia.
