SPECTACOLE DE ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI DE PĂPUȘI
Cu ocazia Zilei mondiale a teatrului de păpuşi, celebrată în 21 martie, Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria din Oradea doreşte să transmită un sincer LA MULŢI ANI ! tuturor colegilor de breaslă din ţară şi de peste hotare!
Cu ocazia acestei zile de sărbătoare a actorilor păpuşari, în data de 21 martie 2014, începând cu ora 10.00, la Sala Arcadia îi vom avea alături de noi pe copiii Grădiniţei cu program prelungit nr. 47 din Oradea, coordonaţi de doamna educatoare Lia Hule.
De asemenea, Trupa Arcadia a invitat un grup de 50 de elevi ai Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă „Orizont”, însoţiţi de către directorul instituţiei, prof. dr. Angela Maruşca, şi de cadrele didactice.
Surpriza acestei zile va veni din partea copiilor de la Grădiniţa nr. 47, care vor prezenta în deschiderea evenimentului sceneta „Iedul cu trei capre”. Apoi, actorii trupei Arcadia vor susţine spectacolul „Hansel şi Gretel” pentru micii spectatori, iar în final, îi vor invita pe copii pe scenă, pentru a le dezvălui câteva dintre secretele teatrului de păpuşi.
Dorim să profităm de această ocazie festivă pentru a le mulţumi încă o dată spectatorilor noştri fideli pentru bucuria şi inimile deschise cu care vin de fiecare dată la spectacolele nostre!
La mulţi ani, păpuşari!
La mulţi ani, Trupa Arcadia!
Alte articole

Premiera spectacolului „Deșteptarea”
Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.
COMUNICAT DE PRESĂ | Selecția Festivalului Internațional de Teatru Oradea 2026
La împlinirea a 50 de ani de la primul festival de teatru de la Oradea – Săptămâna Teatrului Scurt, Teatrul Regina Maria anunță selecția celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO), finanțat de Consiliul Județean Bihor, care se va desfășura în perioada 11–20 septembrie 2026. Ediția aniversară din acest an aduce în prim-plan un program amplu și divers, construit în jurul celor două secțiuni deja consacrate: cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului de Teatru Scurt și cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia, care se reia după o pauză de 8 ani. Programul de spectacole va fi susținut de o serie de alte evenimente care vor transforma FITO într-un spațiu de întâlnire între artiști, profesioniști din domeniul artelor spectacolului și public.
