ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI DE PĂPUŞI SĂRBĂTORITĂ LA ARCADIA
În 21 martie s-a sărbătorit Ziua Mondială a Teatrului de Păpuşi.
Cu ocazia acestui eveniment aniversar Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria a organizat concursul „TEATRUL MEU DE PĂPUŞI”, prin care i-a provocat pe micii spectatori să devină ei înşişi creatori şi actori. Peste 90 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani au urcat pe scena teatrului Arcadia şi ne-au purtat imaginaţia prin minunate poveşti din literatură sau creaţie proprie, ajutaţi de păpuşile confecţionate chiar de ei (cu puţin ajutor din partea adulţilor). Juriul, format din actorul Florian Silaghi, preşedintele juriului şi directorul artistic al Trupei Arcadia, actorul Florin Stan, scenografa Emese Csüri şi actorul Andrei Fazecaş, a răsplătit fiecare participant cu premii ghiduşe, în funcţie de categoria la care a excelat. Astfel, cele 16 momente susţinute de copii au fost distinse cu următoarele premii: premiul GEPETTO pentru cea mai iscusită păpuşă (constructie), ILEANA COSÂNZEANA pentru cea mai estetică păpuşă (frumusete), PĂPUŞA MECANICĂ pentru cea mai robotizată păpuşă, ARLECHINO pentru cea mai manevrabilă păpuşă (manevrabilitate), PĂCALĂ cea mai ghiduşă păpuşă (simpatică), ELMO pentru cea mai veselă interpretare (comic), ALBĂ CA ZĂPADA pentru cea mai convingătoare interpretare (actorie), MICA SIRENĂ pentru cea mai sensibilă interpretare (liric), PRÂSLEA pentru cel mai convingător personaj pozitiv, CROITORAŞUL CEL VITEAZ pentru cea mai curajoasă interpretare (orizont), LICURICI pentru cele mai mici păpuşi, ŞEHEREZADA pentru cea mai autentică creaţie (creatie proprie), PREMIUL PRIETENIEI pentru cea mai unită echipă, TÂNDALĂ pentru cea mai neaosă interpretare şi VRĂJITORUL DIN OZ pentru cea mai surprinzătoare creaţie. Premiile au constat în diplome, un bilet gratuit la teatru, dulciuri, cărţi şi pizza. Pauzele au fost îndulcite cu prăjituri delicioase şi multă voioşie. Toţi cei care au fost prezenţi la acest eveniment au avut parte de o zi minunată. Copiii ne-au demonstrat încă o dată că imaginaţia nu are limite şi că poveştile pot trezi mereu în sufletele adulţilor spiritul ludic. A fost cea mai frumoasă aniversare închinată teatrului de păpuşi şi păpuşarilor care dau viaţă fermecătoarelor poveşti. Mulţumiri şi celor care au făcut posibile frumoasele premii, şi anume Bella Design, Librăria Humanitas, European Food, cofetăria Scala şi Pizzeria Zulu.
Alte articole

Premiera spectacolului „Deșteptarea”
Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.
COMUNICAT DE PRESĂ | Selecția Festivalului Internațional de Teatru Oradea 2026
La împlinirea a 50 de ani de la primul festival de teatru de la Oradea – Săptămâna Teatrului Scurt, Teatrul Regina Maria anunță selecția celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO), finanțat de Consiliul Județean Bihor, care se va desfășura în perioada 11–20 septembrie 2026. Ediția aniversară din acest an aduce în prim-plan un program amplu și divers, construit în jurul celor două secțiuni deja consacrate: cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului de Teatru Scurt și cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia, care se reia după o pauză de 8 ani. Programul de spectacole va fi susținut de o serie de alte evenimente care vor transforma FITO într-un spațiu de întâlnire între artiști, profesioniști din domeniul artelor spectacolului și public.
