FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU CIRC LA ORADEA!
La Oradea, în perioada 25-29 mai 2015 va avea loc cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Teatru Circ!
„Circul de scenă sau teatrul-circ este un tip de spectacol ce are tradiții vechi în Italia Franța sau Spania, având rădăcini în comedia dell’arte și dezvoltându-se în principal în jurul familiilor de clovni precum Colombaioni, Zavatta, Fratelinni etc… În ultimii ani au apărut foarte multe spectacole cu elemente de circ și care se apropie mult de teatru, în relația actorilor cu obiectele, cu decorul, schimbând jocul grotesc al clownului tradițional, cu un tip de expresie realist, apropiat de maniera teatrului actual. Adeseori sunt folosite elemente de mare teatralitate precum păpușile, marionetele, sau decorurile cu valențe simbolice.
Există un public fidel de teatru, dar festivalul trebuie să-și facă o țintă și din publicul nou, cel care încă nu este obișnuit să vină la teatru. Dat fiind stilul excepțional al spectacolelor, sperăm că vor fi prezenți la aceste reprezentații și un număr de spectatori din orașele din jur.
Fiind un gen de spectacol ce se adresează oricărei vârste, sperăm să avem în sala de spectacole întreaga familie, de la nepot la bunic, deci putem spune că o ţintă importantă pentru festival este chiar familia.” (Radu Dinulescu, directorul artistic al Festivalului Internațional de Teatru Circ)
Luni, 25 mai
Ora 19.00 – Sala Mare – SIX PIEDS SUR TERRE / ŞASE PICIOARE PE PĂMÂNT (Compania Lapsus, Franța)
Marți, 26 mai
Ora 19.00 – Sala Mare – CORDES / SFORI (Compania Alexis Rouvre, Belgia)
Ora 21.30 – Piața Ferdinand (spectacol în aer liber, pe scena mobilă) – BUNO CIRCUS SOLO (Aruspice Circus, Franța)
Vineri, 29 mai
Ora 21.30 – Piața Ferdinand (spectacol în aer liber, pe scena mobilă) – GIGANTEA (Compania « Les Trois Clés », Paris, Franţa)
Biletele se găsesc la Agenția Teatrului (pentru cele două spectacole de la sala mare), sau online, aici.
Alte articole

Premiera spectacolului „Deșteptarea”
Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.
COMUNICAT DE PRESĂ | Selecția Festivalului Internațional de Teatru Oradea 2026
La împlinirea a 50 de ani de la primul festival de teatru de la Oradea – Săptămâna Teatrului Scurt, Teatrul Regina Maria anunță selecția celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO), finanțat de Consiliul Județean Bihor, care se va desfășura în perioada 11–20 septembrie 2026. Ediția aniversară din acest an aduce în prim-plan un program amplu și divers, construit în jurul celor două secțiuni deja consacrate: cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului de Teatru Scurt și cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia, care se reia după o pauză de 8 ani. Programul de spectacole va fi susținut de o serie de alte evenimente care vor transforma FITO într-un spațiu de întâlnire între artiști, profesioniști din domeniul artelor spectacolului și public.
