ANDRAS FORGACH, AUTORUL PIESEI CHEIA, LA ORADEA!
Spectacolul CHEIA (direcția de scenă Victor Ioan Frunză) s-a jucat ieri în prezența autorului, domnul András Forgách.
Iată câteva gânduri ale autorului despre această piesă: „Doi fraţi, care sunt foarte diferiţi, în ciuda faptului că se aseamănă, sunt în aşteptarea a ceva, dar niciunul nu ştie ce anume e acel ceva. Se au unul pe celălalt, şi atât.
Cel mic crede că este în siguranţă, că intimitatea sa este intactă şi că, artist fiind, este eliberat de presiunea lumii – dar în mod ciudat, toată lumea pare să deţină cheia apartamentului său, lumea sa interioară fiind ca o carte deschisă, iar ambiţiile sale personale devenind astfel la fel de vulnerabile şi nejustificate ca sentimentele sale.
Cel mare crede că este stăpân pe situaţie, că poate să manipuleze şi să controleze totul – deşi este în realitate la fel de vulnerabil, iar atitudinea sa iute şi plină de umor maschează de fapt lipsa iubirii; puterea lui se naşte din slăbiciunile sale.
Prin întâlnirea celor doi, aproape accidentală – şi predestinată – într-o cafenea şi în apartamentul fratelui mai mic, lumea, ca un fruct prea copt, se deschide, haosul pune stăpânire peste situaţie şi totul se prăbuşeşte peste participanţi; se spun lucruri stranii şi fantomele trecutului ies la suprafaţă.
Haosul este întotdeauna propice pentru dezvăluirea adevăratei personalităţi a unui individ. Conflictul apare între actorii care cred că se descurcă excelent ca adulţi, când de fapt sunt doar nişte copii care abia învaţă să umble.”
Următoarea reprezentație a spectacolului CHEIA e vineri, 29 mai.
Alte articole

Premiera spectacolului „Deșteptarea”
Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.
COMUNICAT DE PRESĂ | Selecția Festivalului Internațional de Teatru Oradea 2026
La împlinirea a 50 de ani de la primul festival de teatru de la Oradea – Săptămâna Teatrului Scurt, Teatrul Regina Maria anunță selecția celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO), finanțat de Consiliul Județean Bihor, care se va desfășura în perioada 11–20 septembrie 2026. Ediția aniversară din acest an aduce în prim-plan un program amplu și divers, construit în jurul celor două secțiuni deja consacrate: cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului de Teatru Scurt și cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia, care se reia după o pauză de 8 ani. Programul de spectacole va fi susținut de o serie de alte evenimente care vor transforma FITO într-un spațiu de întâlnire între artiști, profesioniști din domeniul artelor spectacolului și public.
