COLOANA NESFÂRŞITĂ – SPECTACOL ITALIAN LA ORADEA
Compania Telluris Associati prezintă:
Coloana nesfârșită
(La colonna infinita)
de Mircea Eliade
Un spectacol în limba italiană, cu subtitrare în limba română
adaptare și regie de Letteria Giuffrè Pagano
cu Tazio Torrini
traducere de Horia Corneliu Cicortaș
scene și audio Spazio T. A.
lumini și video Marco Gheri
asistență decor și producție Annalisa Galli
colaborare dramaturgică Horia Corneliu Cicortaș
producție: Telluris Associati – în collaborare cu FIRI
Synopsis
Întâlnirea cu teatrul lui Eliade, încă foarte puțin cunoscut în Italia, marchează o nouă etapă pentru compania Telluris Associati. Prin montarea acestei piese, ia naștere Galleria dell’incompiuto (Galeria ne-împlinitului): pentru un teatru in-definit, ce vrea să se interogheze mai ales asupra noilor plăsmuiri de pe scena contemporană.
În Coloana nesfârșită textul și cuvântul devin suprafețe ce pot fi călcate și locuite fizic, caligrafie în mișcare. Operele sculptorului român Brâncuși sunt descărnate și reduse la esența lor de forme fluctuante și impalpabile care apar doar la răstimpuri, dislocate pe planul oniricului, unde are loc întâlnirea între actor și spectator.
Căutarea originarului, străbătând întreaga creație a artistului, pare a ajunge la un punct fără întoarcere când Brâncuși se mulțumește să repete aceleași forme, recopiindu-și deja faimoasele capodopere. La rândul său, Mircea Eliade caută un răspuns la întrebarea privind motivele acestei opțiuni. Înțelesurile se manifestă în raportul între teatru și sacru, între operă și artizanul ei, între cuvintele scrise și mișcările trupului, ascunse poate în extazul sacrilegiului.
Suprapunerile de imagini se scurg pe suprafețe vizuale, pe spațiul scenic, înfruntând concretețea fizică a actorului, ca și cum un nevăzut ar vrea să apară și să se întrupeze, în ciuda fricțiunilor și rezistențelor opuse de realitatea actuală.
Spectacolul conţine şi subtitrare în limba română şi va avea loc marți, 22 mai, de la ora 19.00, la Sala Arcadia.
Preţul unui bilet este de 10 lei.
Alte articole

Premiera spectacolului „Deșteptarea”
Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.

ANUNȚ | ANGAJARE MACHIOR și MÂNUITOR-MONTATOR DECOR
Teatrul Regina Maria angajează cu contract individual de muncă machior pentu ambele trupe ale teatrului și mânuitor-montator decor pentru Trupa Arcadia.
