Treci la conținutul principal

ORAR AGENȚIEI DE BILETE

Luni: 14:00-18:00
Marți: 12:00 - 18:00
Miercuri: 10:00 - 14:00
Joi: 12:00 - 18:00
Vineri: 10:00 - 14:00
Sâmbătă și Duminică: închis
Agenția este deschisă și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol de la Sala Mare, indiferent de zi.

PROGRAMUL AGENȚIEI DE BILETE
Luni: 14:00 - 18:00
Marți: 12:00 - 18:00
Miercuri: 10:00 - 14:00
Joi: 12:00 - 18:00
Vineri: 10:00 - 14:00
Sâmbătă și Duminică: închis
Agenția este deschisă și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol de la Sala Mare, indiferent de zi.
Teatrul Regina Maria Oradea

Regizor artistic

Data şi locul naşterii: 31.10.1971, Măguri Răcătău

Studii: Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1998, regia,  la clasa Cătălinei Buzoianu

Prezenţa la Oradea a unei regizoare tinere ca Alina Hiristea a constituit un motiv de bucurie, de speranţă pentru actorii trupei, întinerită oarecum şi ea. Remarcăm faptul că opţiunile sale în materie de repertoriu au mers spre autori importanţi şi spre piese de valoare: Goldoni („Slugă la doi stăpâni”), I.L.Caragiale („Conu Leonida”), Oscar Wilde („Bună seara, domnule Wilde!”), Jean Paul Sartre („Uşi închise”), Albert Camus („Neînţelegerea”), Witold Gombrowicz („Ivona, principesa Burgundiei”). Inteligentă, cu excelente lecturi teatrale, cu o bună pregătire în domenii artistice apropiate (muzică, arte plastice), Alina Hiristea a pus, pornind chiar de la text, cunoştinţe temeinice la baza spectacolelor ei.  

Foarte ambiţioasă, dar având, ca toţi tinerii creatori, dorinţa de a-şi pune amprenta personal şi responsabilă pe spectacol, a semnat atât traducerea, cât şi adaptarea scenică a pieselor „Uşi închise” şi „Neînţelegerea”, argumentând că-şi „construieşte” textele în deplin acord cu viziunea sa regizorală. Mai mult, ea a semnat uneori şi coloana sonoră a spectacolelor. E vorba de curaj…  dar, poate şi de o asumare excesivă a răspunderii artistice. Cronicarii Doina Papp şi Dumitru Chirilă au salutat prezenţa la Oradea a tinerei creatoare, apreciind tensiunea, dramatismul  spectacolului „şi închise”  apreciind  intenţia „ieşirii teatrului din mediocritate”. Cu spectacolul „Conul Leonida” – regizoarea a făcut dovada că ştie să lucreze mai atent cu actorii şi să fie consecventă cu propria viziune. Aceeaşi concluzie au tras comentatorii  şi după premiera spectacolului „Neînţelegerea” de Albert Camus – o capodoperă.  Construit  mult mai temeinic, cu mai multă siguranţă, marcat, cu alte cuvinte de profesionalismul regizoarei, scăldat în acel halou misterios, capabil să ţină publicul într-o stare emoţională bine gradată şi etalând o imagine scenică de o frumuseţe „rece” spectacolul s-a dovedit a fi, cu certitudine, în deplin acord  cu profunzimea mesajului. Comentatorii spectacolului au remarcat  buna pregătire, cultura, lecturile adiacente bogate ale tinerei regizoare, inteligenţa abordării, opţiunile repertoriale serioase, programul personal urmărit cu consecvenţă.

(Prezentare de Elisabeta Pop)

Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea

  • Regia artistică  la CONUL LEONIDA  FAŢĂ CU REACŢIUNEA de I.L.Caragiale, 2000
  • Traducerea, adaptarea, regia artistică şi coloana sonoră la UŞI ÎNCHISE de Jean-Paul Sartre, 2000
  • Regia artistică  la SLUGĂ LA DOI STĂPÂNI de Carlo Goldoni Goldoni, 2001,
  • Traducerea, versiunea scenică şi Regia artistică  la NEÎNŢELEGEREA de Albert Camus, 2001
  • Adaptarea scenică  şi Regia artistică  la BUNĂ SEARA, DOMNULE WILDE! (CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII ONEST?) de Oscar Wilde, 2001
  • Regia artistică şi ilustraţia muzicală la IVONA, PRINCIPESA BURGUNDIEI de Witold Gombrowicz, 2002