Text preluat de pe bookhub.ro / autoare: Oana Cosma

În 1973, chiar și pentru francezi concubinajul homosexualilor era un subiect tabu. Jean Poiret, autorul Coliviei nebunelor a știut acest lucru când a preluat ideea din 1966  a unui britanic și a dezvoltat-o într-un mod original în propria piesă de teatru; el însuși l-a și jucat pe unul dintre cei doi homosexuali (Georges, regizorul spectacolelor de cabaret cu travestiți de la localul de noapte pe care îl deținea împreună cu partenerul său de mai bine de un deceniu). Nici astăzi, în 2023, subiectul nu este abordat deschis, cu lejeritate, nici măcar în comunitățile în care există homosexuali. Acceptarea unor minorități sexuale reprezintă o mare provocare pentru mulți dintre noi, dar și membrii acestei minorități se luptă cu propriile prejudecăți: rușinea de a fi parte a unei minorități „blamate”, îndoiala care îi macină pe unii dintre ei toată viața: sunt sau nu cu adevărat homosexuali?; precaritatea și incertitudinea unei vieți cotidiene stabile generează adevărate drame în rândul lor. Jean Poiret, ca om de teatru, artist desăvârșit, nu și-a propus să o facă pe lupul moralizator, ci doar să aducă în fața publicului un subiect sensibil, într-o manieră constructivă, amuzantă, comică. Rezultatul cred că l-a surprins și pe Poiret însuși: Colivia nebunelor se joacă în foarte multe țări, iar și iar, poate și pentru că, fiind scrisă atât de bine, permite adaptarea replicilor în funcție de specificul țării sau a locului unde se joacă, la fel și numele și trăsăturile unora dintre personaje.

În decembrie 2022, Daniel Vulcu propune o nouă montare a acestei piese la Oradea, la Teatrul Regina Maria. Este greu să găsești un bilet pentru următoarele reprezentanții și nu e de mirare: replicile savuroase, melodiile bine alese și jocul impecabil al lui Richard Balint te fac să râzi cu poftă, te bine-dispun și, la final, simți nevoia să mai vezi o dată spectacolul. Georges/ Răzvan Vicoveanu, și Jeannot/Richard Balint, sunt provocați să facă față unei situații limită, într-un timp foarte scurt. Sosirea părinților logodnicei fiului lui Georges creează un lanț de situații dramatice, hilare, cei doi parteneri luptându-se cu propriile limite, dar și cu prejudecățile și stereotipiile unei societăți incapabile să accepte ieșirea din tiparele validate de experiența generațiilor anterioare. Intoleranța viitorilor socri ai fiului lui Georges reprezintă, de fapt, incapacitatea de a accepta diferențele, reacțiile atipice, exuberanța, originalitatea și chiar extravaganța. Răzvan Vicoveanu, prin jocul său ponderat subliniază, evidențiază complexitatea personajului jucat admirabil de Richard Balint, un travestit sensibil, aflat în plină criză a vârstei a doua, preocupat de viitorul său profesional (realizează că nu va mai putea face multă vreme roluri de cabaret). George Dometi reușește un rol de compoziție surprinzător: Iura (evident o adaptare la tiparele societale ale începutului de secol XXI) este un homosexual moldovean exuberant, plin de viață, optimist, care, prin gafele sale, îi exasperează pe Georges și Jeannot, dar, pe de altă parte, contribuie indirect la ieșirea din situația limită. Richard Balint, George Dometi și Eugen Neag, cel care îl/o joacă pe Mercedes, pretendenta la poziția deținută de Jeannot, se descurcă admirabil pe tocuri, în rochii, machiați, cu peruci și bijuterii, ceea ce denotă talent și ore nesfârșite de repetiții. Sunt savuroase momentele în care Richard Balint își schimbă ținutele, trece de la o rochie la alta și de la costumul masculin, pe care cu greu îl suportă, la ținuta feminină specifică unei mame doritoare să cunoască viitorii cuscri.

Imaginea de ansamblu este coerentă, grație concepției regizorale a lui Daniel Vulcu, ajutat de decorurile realizate de Răzvan Chendrean. Scena a părut uneori un pic prea mică pentru momentele de cabaret (unele dintre fete au părut pe alocuri nesigure, poate și datorită reflectoarelor plasate ușor nepotrivit), iar coloana sonoră bine aleasă nu a beneficiat, din păcate, de o instalație pe măsură. Dar aceste mici lipsuri se pot remedia. Cu siguranță spectacolul se va juca cu casa plină multă vreme de acum încolo, grație unor actori experimentați, a unui regizor inspirat și a unui subiect de actualitate (dincolo de faptul că sunt homosexuali, problema e cum să îți accepți propria identitate într-o lume plină de prejudecăți și stereotipii).