Treci la conținutul principal

ORAR AGENȚIEI DE BILETE

Luni: 14:00-18:00
Marți: 12:00 - 18:00
Miercuri: 10:00 - 14:00
Joi: 12:00 - 18:00
Vineri: 10:00 - 14:00
Sâmbătă și Duminică: închis
Agenția este deschisă și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol de la Sala Mare, indiferent de zi.

PROGRAMUL AGENȚIEI DE BILETE
Luni: 14:00 - 18:00
Marți: 12:00 - 18:00
Miercuri: 10:00 - 14:00
Joi: 12:00 - 18:00
Vineri: 10:00 - 14:00
Sâmbătă și Duminică: închis
Agenția este deschisă și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol de la Sala Mare, indiferent de zi.
Teatrul Regina Maria Oradea
wp-content/uploads/2022/05/Teatru_contemporan_in_sali_de_clasa.jpg
Scris în .
de Teatrul Regina Maria

COMUNICAT DE PRESĂ | Teatru contemporan în săli de clasă

Un proiect pilot în România – „Teatru contemporan în săli de clase” 

Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria s-a alăturat proiectului „Teatru contemporan în săli de clasă”, lansat de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), în colaborare cu Goethe-Institut București și cu agenția Henschel din Berlin, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Misiunea proiectului este aceea de a implementa în cinci teatre de copii și tineret din România un format nou de teatru, răspândit în spațiul german: Klassenzimmerstücke, spectacole special concepute pentru a fi jucate în sălile de clasă. În România proiectul este unul pilot, nu a mai fost realizat acest tip de scpectacol până în acest moment.

Cele cinci teatre din Transilvania care participă sunt Oradea – Teatrul Regina Maria – Trupa „Arcadia”, Alba-Iulia – Teatrul de Păpuși „Prichindel”, Târgu-Mureș – Teatrul „Ariel”, Brașov – Teatrul „Arlechino” și Sibiu – Teatrul GONG.

Spectacolele incluse în „Teatru contemporan în săli de clasă” au la bază piese de teatru germane contemporane pentru copii și adolescenți, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, care au fost selectate și traduse din limba germană de Elise Wilk și Ciprian Marinescu.

Textul pus în scenă la „Trupa Arcadia” în cadrul acestui proiect se numește „Stelele nu merg la școală?”și a fost scris de către Carsten Brandau. Regia este semnată de Bianca Oprea, studentă în anul III la Universitatea Națională de Arta Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, din București, care a susținut în prealabil, pentru pregătirea acestui spectacol, un workshop online cu dramaturgul. Distribuția spectacolului este formată din actorii David Constantinescu și Carina Bunea.

 Premiera a avut loc astăzi, 17 mai, la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, iar următoarele două reprezentații vor avea loc la Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu și la Colegiul Național „Iosif Vulcan”.

 

 

 

Alte articole

| Ramona Nemeș

Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.

| Florina Dometi

La împlinirea a 50 de ani de la primul festival de teatru de la Oradea – Săptămâna Teatrului Scurt, Teatrul Regina Maria anunță selecția celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO), finanțat de Consiliul Județean Bihor, care se va desfășura în perioada 11–20 septembrie 2026. Ediția aniversară din acest an aduce în prim-plan un program amplu și divers, construit în jurul celor două secțiuni deja consacrate: cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului de Teatru Scurt și cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia, care se reia după o pauză de 8 ani. Programul de spectacole va fi susținut de o serie de alte evenimente care vor transforma FITO într-un spațiu de întâlnire între artiști, profesioniști din domeniul artelor spectacolului și public.