Treci la conținutul principal

ORAR AGENȚIEI DE BILETE

Luni: 14:00-18:00
Marți: 12:00 - 18:00
Miercuri: 10:00 - 14:00
Joi: 12:00 - 18:00
Vineri: 10:00 - 14:00
Sâmbătă și Duminică: închis
Agenția este deschisă și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol de la Sala Mare, indiferent de zi.

PROGRAMUL AGENȚIEI DE BILETE
Luni: 14:00 - 18:00
Marți: 12:00 - 18:00
Miercuri: 10:00 - 14:00
Joi: 12:00 - 18:00
Vineri: 10:00 - 14:00
Sâmbătă și Duminică: închis
Agenția este deschisă și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol de la Sala Mare, indiferent de zi.
Teatrul Regina Maria Oradea
wp-content/uploads/2023/01/Scripcarul-64.jpg
Scris în .
de Teatrul Regina Maria

COMUNICAT DE PRESĂ | Scripcarul pe acoperiș revine pe scenă la cererea publicului

Celebrul musical „Scripcarul pe acoperiș” se reîntoarce pe scena Teatrului Regina Maria la cererea publicului. Spectacol emblematic al ultimilor ani pentru teatrul românesc orădean, musicalul a avut premiera în 25 septembrie 2011 și din acel moment s-a jucat mereu cu sala plină. Interesul publicului pentru producția orădeană s-a extins repede și a devenit în scurt timp un punct de atracție turistică culturală pentru iubitorii de teatru din întreaga țară.

Datorită succesului de care s-a bucurat, „Scripcarul pe acoperiș” a fost invitat să participe la opt festivaluri de profil din țară, a avut turnee naționale în orașe importante, precum București, Cluj-Napoca, Craiova, Pitești, și a traversat granițele țării, jucându-se la Budapesta cu ocazia Zilelor Comunităţii Româneşti, la invitația Ambasadei României în Ungaria.

O contribuție însemnată la fenomenul care s-a născut în jurul spectacolului a adus-o și critica de specialitate, „Scripcarul pe acoperiș” fiind încununat cu nominalizări şi premii, dintre care amintim cele două nominalizări la Gala Premiilor UNITER în 2012, pentru Ioana Dragoş Gajdo (Golde) şi Vioara Bara (scenograf), și premiul special al juriului la Festivalul „Atelier” în 2012 pentru Richard Balint (Tevye).

Cu scurte întreruperi, „Scripcarul pe acoperiș” se joacă cu aceeași vervă de 12 ani și se menține ca spectacol de referință în repertoriul Teatrului Regina Maria. Ținând cont de amploarea proiectului, având o distribuţie mare, ușor modificată acum față de anii trecuți, decoruri impunătoare, coregrafie complexă, orchestră live şi costume autentice, reluarea lui a presupus un efort susținut din partea echipei, dar acesta nu a furat din entuziasmul reîntâlnirii.

Totodată, revenirea „Scripcarului pe acoperiș” în acest moment are și o semnificație comemorativă, fiind dedicat regizorului Korcsmáros György, care s-a stins din viață de curând, în 25 octombrie 2022.

Prima reprezentație a fost programată în data de 21 ianuarie 2023, iar biletele s-au vândut în doar trei zile de la anunțarea spectacolului. Următoarea reprezentație va avea loc în data de 17 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria și biletele vor intra în curând în vânzare la agenția teatrului (0359/452.324) și online pe Eventim.ro.

Alte articole

| Ramona Nemeș

Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.

| Florina Dometi

La împlinirea a 50 de ani de la primul festival de teatru de la Oradea – Săptămâna Teatrului Scurt, Teatrul Regina Maria anunță selecția celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO), finanțat de Consiliul Județean Bihor, care se va desfășura în perioada 11–20 septembrie 2026. Ediția aniversară din acest an aduce în prim-plan un program amplu și divers, construit în jurul celor două secțiuni deja consacrate: cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului de Teatru Scurt și cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia, care se reia după o pauză de 8 ani. Programul de spectacole va fi susținut de o serie de alte evenimente care vor transforma FITO într-un spațiu de întâlnire între artiști, profesioniști din domeniul artelor spectacolului și public.