Treci la conținutul principal

ORAR AGENȚIEI DE BILETE

Luni: 14:00-18:00
Marți: 12:00 - 18:00
Miercuri: 10:00 - 14:00
Joi: 12:00 - 18:00
Vineri: 10:00 - 14:00
Sâmbătă și Duminică: închis
Agenția este deschisă și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol de la Sala Mare, indiferent de zi.

PROGRAMUL AGENȚIEI DE BILETE
Luni: 14:00 - 18:00
Marți: 12:00 - 18:00
Miercuri: 10:00 - 14:00
Joi: 12:00 - 18:00
Vineri: 10:00 - 14:00
Sâmbătă și Duminică: închis
Agenția este deschisă și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol de la Sala Mare, indiferent de zi.
Teatrul Regina Maria Oradea
Poster for MOCA featuring a large blue dotted profile silhouette with artist names around it and the title MOCA at the top edge.
Poster for MOCA featuring a large blue dotted profile silhouette with artist names around it and the title MOCA at the top edge.
Festivalul Internațional de Teatru Oradea

Dincolo de vitrină, un om încearcă să fie liber — „Moka”

|

articol preluat de pe mimami.ro | autoare: Mirela Sanda Gheorghiu

În perioada comunismului, mulți oameni visau la libertate. La libertatea de a spune ce gândesc, de a nu se mai feri de ceilalți sau de a putea cumpăra mâncare pentru ei și pentru cei dragi. Din când în când, se auzea despre cineva care încercase să fugă peste graniță. Unii se aventurau înot, alții găseau alte căi. Mulți erau prinși, dar existau și oameni care reușeau să ajungă dincolo.

Cei rămași priveau cu invidie spre cei care își câștigaseră libertatea, fără să știe însă ce sacrificii presupusese această alegere. Trecerea graniței putea însemna și despărțirea de oamenii și lucrurile fără de care viața părea de neimaginat: iubita, părinții, copiii, tot ceea ce însemna acasă.

Despre libertate și despre ruptura dintre propriile dorințe și așteptările celor din jur vorbește și spectacolul „Moka” | „A Haza Sólymai”, o coproducție a Teatrului Regina Maria și a Teatrului Szigligeti din Oradea. Pornind de la textul semnat de Smaranda Nicolau, regizoarea Ioana Păun reconstituie povestea reală a lui Adalbert Moka și propune, în același timp, o reflecție asupra sensului libertății în lumea contemporană.

Pe 27 mai 1971, Adalbert Moka, un mecanic originar din Marghita, a făcut un lucru fără precedent în România: împreună cu alți șase tineri, a deturnat un avion pentru a fugi din țara comunistă. Au ajuns la Viena, unde au fost arestați și au cerut azil politic. Patru ani mai târziu, în 1975, Moka s-a întors în țară pentru a-și aduce soția. Decizia avea să-l coste libertatea: a fost arestat.

Povestea lui Moka vorbește despre curaj, dar și despre sacrificiile pe care le presupune dorința de a fi liber. După ce își pierduse un picior într-un accident, acesta reușește să-și pregătească evadarea și să ajungă în Occident. Părăsește o țară în care nu se simțea liber, dar se întoarce pentru că acolo rămăseseră oamenii pe care îi iubea și o viață pe care nu o putea abandona. Astfel, povestea unei evadări se transformă și într-o dramă despre iubire, dor și imposibilitatea de a te simți cu adevărat liber atunci când ești departe de cei dragi.

Ioana Păun nu se limitează însă la experiența personală a protagonistului. Spectacolul deschide o perspectivă asupra lumii contemporane şi aduce în discuție confruntarea individului cu sisteme care îi îngrădesc libertatea. Temele propuse îl invită pe spectator să reflecteze asupra importanței alegerilor, asupra sensului libertății și a sacrificiilor pe care aceasta le presupune. Chiar dacă legătura dintre experiențele personajului și realitățile prezentului ar fi putut să se contureze mai firesc, aproape organic, textul are suficientă consistență și profunzime pentru a susține, prin el însuși, această reflecție.


În perioada comunismului, mulți oameni visau la libertate. La libertatea de a spune ce gândesc, de a nu se mai feri de ceilalți sau de a putea cumpăra mâncare pentru ei și pentru cei dragi. Din când în când, se auzea despre cineva care încercase să fugă peste graniță. Unii se aventurau înot, alții găseau alte căi. Mulți erau prinși, dar existau și oameni care reușeau să ajungă dincolo.

Cei rămași priveau cu invidie spre cei care își câștigaseră libertatea, fără să știe însă ce sacrificii presupusese această alegere. Trecerea graniței putea însemna și despărțirea de oamenii și lucrurile fără de care viața părea de neimaginat: iubita, părinții, copiii, tot ceea ce însemna acasă.

Despre libertate și despre ruptura dintre propriile dorințe și așteptările celor din jur vorbește și spectacolul „Moka” | „A Haza Sólymai”, o coproducție a Teatrului Regina Maria și a Teatrului Szigligeti din Oradea. Pornind de la textul semnat de Smaranda Nicolau, regizoarea Ioana Păun reconstituie povestea reală a lui Adalbert Moka și propune, în același timp, o reflecție asupra sensului libertății în lumea contemporană.

Pe 27 mai 1971, Adalbert Moka, un mecanic originar din Marghita, a făcut un lucru fără precedent în România: împreună cu alți șase tineri, a deturnat un avion pentru a fugi din țara comunistă. Au ajuns la Viena, unde au fost arestați și au cerut azil politic. Patru ani mai târziu, în 1975, Moka s-a întors în țară pentru a-și aduce soția. Decizia avea să-l coste libertatea: a fost arestat.

Povestea lui Moka vorbește despre curaj, dar și despre sacrificiile pe care le presupune dorința de a fi liber. După ce își pierduse un picior într-un accident, acesta reușește să-și pregătească evadarea și să ajungă în Occident. Părăsește o țară în care nu se simțea liber, dar se întoarce pentru că acolo rămăseseră oamenii pe care îi iubea și o viață pe care nu o putea abandona. Astfel, povestea unei evadări se transformă și într-o dramă despre iubire, dor și imposibilitatea de a te simți cu adevărat liber atunci când ești departe de cei dragi.

Ioana Păun nu se limitează însă la experiența personală a protagonistului. Spectacolul deschide o perspectivă asupra lumii contemporane şi aduce în discuție confruntarea individului cu sisteme care îi îngrădesc libertatea. Temele propuse îl invită pe spectator să reflecteze asupra importanței alegerilor, asupra sensului libertății și a sacrificiilor pe care aceasta le presupune. Chiar dacă legătura dintre experiențele personajului și realitățile prezentului ar fi putut să se contureze mai firesc, aproape organic, textul are suficientă consistență și profunzime pentru a susține, prin el însuși, această reflecție.

Scenografia Luizei Iosif dă o formă concretă relației cu trecutul. Povestea este organizată într-o succesiune de diorame, în care episoadele unei existențe sunt prezentate asemenea unor exponate. Alegerea trimite la felul în care istoria ajunge, de regulă, la noi: prin fragmente selectate, încadrate și interpretate. Privim ceea ce s-a păstrat sau ceea ce cineva a hotărât că merită expus. În același timp, cadrul muzeal creează o anumită distanță: omul devine vizibil, dar rămâne separat de privitor.

Actorii Barabás Hunor, Carina Bunea, George Dometi, István Hunyadi, Anna Kocsis, Dávid Scurtu, Alin Stanciu și Denisa Irina Vlad au un rol esențial în articularea poveștii și în trecerea de la un episod la altul. Ei fac legătura între trecut și prezent, ajutând spectatorul să urmărească schimbările de perspectivă și întâlnirea celor două lumi. Relațiile dintre personaje sunt bine conturate, iar interpretările le conferă naturalețe și profunzime. La fel de firesc se desfășoară și trecerea de la română la maghiară. Cele două limbi se împletesc pe parcursul spectacolului fără să afecteze ritmul sau continuitatea poveștii.

Momentele în care Adalbert Moka, interpretat de Dávid Scurtu, vorbește la telefon sunt printre cele în care spectacolul se apropie cel mai mult de esența poveștii. Atenția se mută de la contextul istoric și de la ideile pe care montarea încearcă să le transmită către relațiile dintre oameni. Emoționează mai ales nevoia personajului de a rămâne aproape de cei dragi, de a le vorbi și de a păstra o legătură cu viața lăsată în urmă. Sunt momente simple, dar încărcate de vulnerabilitate, în care Moka devine mai mult decât protagonistul unei întâmplări istorice: este un om ale cărui frământări pot fi înțelese de oricine.

„Moka” își propune să recupereze o poveste cu valoare istorică și să aducă în discuție teme care continuă să fie actuale. Dincolo de aceste intenții, ceea ce rămâne în memoria spectatorului este forța poveștii, frumusețea imaginilor și profunzimea personajelor. Adalbert Moka este unul dintre acele personaje care te fac să te gândești la oamenii care pleacă și astăzi din țară în căutarea unei vieți mai bune. La început, departe de casă, libertatea poate părea sinonimă cu un nou început. Dar, odată ajunși acolo, mulți descoperă cât de greu este să lași în urmă tot ceea ce te leagă de locul din care ai plecat: oamenii dragi, amintirile și sentimentul apartenenței. Între aici și acolo rămân iubirea, dorul și nevoia de a te simți, oriunde ai fi, acasă.