”În plină glorie!” – a doua premieră din 2017 a Trupei Iosif Vulcan
Teatrul Regina Maria are deosebita plăcere de a anunța a doua premieră din acest an a Trupei Iosif Vulcan: ”În plină glorie!”, de Peter Quilter, regia Cristian Ioan, care va avea loc duminică, 26 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria.
Peter Quilter este un dramaturg britanic contemporan consacrat, ale cărui piese au fost montate în teatre renumite din peste 40 de ţări din întreaga lume, printre care: Africa de Sud, Canada şi Australia. A fost nominalizat de două ori la Premiile Olivier (Best New Comedy în anul 2006 şi Best New Play în anul 2011), iar debutul său pe Brodway a primit trei nominalizări la Premiile Tony.
Una dintre cele mai apreciate opere ale sale este „În plină glorie!”, o comedie inspirată din viața lui Florence Foster Jenkins, cunoscută în istorie ca fiind ce mai proastă solistă de operă din lume. Piesa a fost montată și jucată pe scenele din peste douăzeci de țări din întreaga lume, iar recent a sărbătorit a 2000-a reprezentaţie internaţională și peste un milion de vânzări de bilete. De asemenea, în anul 2006 s-a bucurat de o nominalizare la Premiile Olivier pentru cea mai bună comedie. Savuroasă, dinamică, plină de umor și de curaj nebun, comedia lui Quilter prinde acum viață pe scena Teatrului Regina Maria. Sub îndrumarea regizorală a lui Cristian Ioan, cunoscut de publicul orădean atât pentru regia unor spectacole de succes, cât și pentru perioada în care a condus Teatrul din Oradea (1993-1994), povestea celei mai proaste soliste de operă din lume va reuși să-i amuze, dar și să-i inspire pe cei care vor trece curioși pragul teatrului și vor aștepta cu nerăbdare ridicarea cortinei.
Florence Foster Jenkins (Gabriela Codrea) reuşeşte, în ciuda lipsei vădite de talent și a ironiilor cu care se confruntă uneori, să susţină concerte de operă cu sala plină și să câștige admirația unor personalități ale vremii. Apogeul carierei sale este marcat de recitalul de pe scena uneia dintre cele mai prestigioase săli de concert din New York: Carnegie Hall. Susținută de câțiva oameni din jur (fie din simpatie, fie din interes), ajutată de capitalul de imagine pe care și-l creează prin finanțarea evenimentelor culturale și de moștenierea pe care o risipește fără opreliște când e vorba de muzică, Florence a devenit o sursă de inspirație, o fâșie de istorie cu note comice, care continuă să fascineze.
Echipa artistică este completată de scenografa Clara Labancz, câștigătoarea premiului UNITER pentru întrega activitate în anul 2015, care se află la a doua colaborare cu teatrul orădean, și de talentații actori: Gabriela Codrea (Florence Foster Jenkins), Andrian Locovei (Cosme McMoon), Răzvan Vicoveanu (St. Claire), Mirela Lupu (dna Johnson), Lucia Rogoz (Dorothy) și Georgia Căprărin (Maria). Spectacolul se bucură de participarea specială a contratenorului Iosif Viktor și de îndrumarea muzicală a compozitorului Ovidiu Iloc și a pianistei Henrietta Varady.
Cei care nu pot ajunge la premieră, sunt așteptați la următoarea reprezentație care va avea loc de mărțișor: miercuri, 1 martie, de la ora 19:00, la Sala Mare.
Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.
Vă aşteptăm la teatru!
Alte articole

Premiera spectacolului „Deșteptarea”
Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.
COMUNICAT DE PRESĂ | Selecția Festivalului Internațional de Teatru Oradea 2026
La împlinirea a 50 de ani de la primul festival de teatru de la Oradea – Săptămâna Teatrului Scurt, Teatrul Regina Maria anunță selecția celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO), finanțat de Consiliul Județean Bihor, care se va desfășura în perioada 11–20 septembrie 2026. Ediția aniversară din acest an aduce în prim-plan un program amplu și divers, construit în jurul celor două secțiuni deja consacrate: cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului de Teatru Scurt și cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia, care se reia după o pauză de 8 ani. Programul de spectacole va fi susținut de o serie de alte evenimente care vor transforma FITO într-un spațiu de întâlnire între artiști, profesioniști din domeniul artelor spectacolului și public.
