La mulți ani! Astăzi este Ziua Internațională a Teatrului, este ziua dumneavoastră, dragi oameni de teatru, actori, regizori, scenografi, critici de teatru, dramaturgi, compozitori, coregrafi, tehnicieni și a tuturor celor văzuți și nevăzuți care țin în viață acest fenomen numit Teatru.

Deși timpurile devin din ce în ce mai incerte, în continuare avem acest privilegiu de a ne exprima prin teatru, de a trăi teatru, de a fi prin cultură. Deși lexiconul pare că se schimbă aproape în fiecare lună, teatrul nostru trebuie să rămână ca o coloană verticală, o structură a unui corp din care facem parte cu toții, realizatori de spectacole.

Nu trebuie să credem ce încearcă să ne învețe unii lideri, că un agresor este, de fapt, agresat și invers. Asta ar însemna că putem deturna sensul faptelor și al întâmplărilor după bunul nostru plac. Refuz să cred sau să-mi închipui că Ubu al lui Jarry ar fi un înger, sau că Richard-ul lui Shakespeare ar fi un binefăcător… sau că Macbeth ar putea fi un salvator? Niciodată!

Am afirmat că suntem privilegiați prin teatru și cred asta cu tărie uitându-mă în jur. Sunt oameni în lume, semeni ai noștri care trăiesc în teroarea războiului și a dictaturii de ani de zile… teroare care a devenit o normalitate în unele părți ale lumii noastre. Dictatorii se comportă ca niște Mesia, dar nu au cum să fie și nici nu vor fi vreodată, doar dacă noi ne comportăm ca niște martori muți.

Vă invit să punem lumii oglinda în față, vă invit să nu ne transformăm în spectatori când extremele, indiferent de culoare, devin din ce în ce mai zgomotoase. Nu avem voie și nu trebuie să uităm istoriile trăite, „spectacolele” lumii care ne-au transformat pe noi, oamenii, în călăi.

Vă invit să ne păstrăm luciditatea, reflecția empatică, forța etică de a acționa prin teatru. În timpuri pulverizate, teatrul rămâne cea mai puternică formă de solidarizare împotriva violențelor repetate.

„Uitarea ni se pare o trădare. Uitarea e suprema laşitate”, aceste rânduri ale lui Victor Eftimiu mă fac să cred că noi trebuie să strigăm lumii cu spectacolele noastre. Uitarea este ce știe natura umană să facă mai bine, de când deschidem ochii până îi închidem. Poate din spirit de conservare și supraviețuire!?! Dar, dacă mă gândesc la spusele lui de Musset, „uitarea este vechiul leac pentru mizeria umană”, parcă nu-mi vine să trăiesc așa, parcă nu-mi vine să uit sau să mă fac că uit… parcă-mi vine să povestesc lumii…

Lumea asta ar putea fi foarte frumoasă, chiar cu noi în ea. Hai să ne unim forțele creatoare, hai să încercăm să trăim împreună prin Teatru!

Închideți ochii, visați, lăsați Teatrul să vorbească și nu uitați!

1128 de zile și nopți de război în Ucraina.

Dragoș Buhaghiar, scenograf
Președinte UNITER