MINI FEST – zilele teatrului pentru cei mai mici spectatori la Oradea
Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria, în parteneriat cu Teatrul Ion Creangă din Bucureşti (www.teatrulioncreanga.ro), organizează, în perioada 27-29 ianuarie 2017, prima ediţie „Mini Fest – zilele teatrului pentru cei mai mici spectatori”, un eveniment dedicat celor mai tineri spectatori: copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 6 ani.
Derulat cu scopul de a promova importanța și beneficiile Educației Timpurii prin teatru, „Mini Fest” propune povești senzoriale croite pe măsura celor mici, dar și activități conexe, dedicate adulților. Toate activitățile din această ediție vor fi susținute în Sala Studio Arcadia.
Acest eveniment se desfăşoară în cadrul „Zilelor Small Size”, o activitate extinsă a proiectului internațional Small Size, performing arts for early years, finanțat în cadrul Programului Europa Creativă (2014-2020). Activitatea anuală, organizată în ultimul weekend din luna ianuarie, a avut loc pentru prima dată în 2015, în numeroase orașe din lume (din Helsinki până în Madrid, din Londra până în Salzburg, din București până în Mexic). Oradea a intrat pe harta acestui eveniment internaţional, datorită parteneriatului de mentoring încheiat între Teatrul Regina Maria şi Teatrul Ion Creangă în anul 2016.
Motto-ul „Zilelor Small Size” este Artele nu țin cont de vârstă, ci de curiozitate!.
În cadrul festivalului se vor juca patru spectacole create special pentru cei mai mici spectatori, dintre care două sunt ale Trupei Arcadia, unul al Trupei Lilliput a Teatrului Szigligeti Szinhaz şi unul invitat din Cluj-Napoca, de la Asociaţia Reactor de Creaţie şi Experiment , platforma Mini Reactor.
De asemenea, vom organiza un eveniment şi pentru adulţi: în data de 27 ianuarie de la ora 18:00, va avea loc conferinţa „Educația Timpurie prin teatru” pentru părinți și cadre didactice. Conferinţa va fi susţinută de către psihoterapeutul Anca Zăgrian şi regizorul Delia Gavliţchi, ambele cu experienţă vastă în educaţia timpurie. Cei care doresc să participe, sunt rugaţi să trimită un e-mail de înscriere pe adresa [email protected] sau la numărul de telefon al agenţiei de bilete: 0259 440 742. Participarea este gratuită!
Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului de marţi până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742. Atenţie, locurile la spectacole şi conferinţă sunt limitate.
Vă aşteptăm la teatru!
Alte articole

Premiera spectacolului „Deșteptarea”
Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.
COMUNICAT DE PRESĂ | Selecția Festivalului Internațional de Teatru Oradea 2026
La împlinirea a 50 de ani de la primul festival de teatru de la Oradea – Săptămâna Teatrului Scurt, Teatrul Regina Maria anunță selecția celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO), finanțat de Consiliul Județean Bihor, care se va desfășura în perioada 11–20 septembrie 2026. Ediția aniversară din acest an aduce în prim-plan un program amplu și divers, construit în jurul celor două secțiuni deja consacrate: cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului de Teatru Scurt și cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia, care se reia după o pauză de 8 ani. Programul de spectacole va fi susținut de o serie de alte evenimente care vor transforma FITO într-un spațiu de întâlnire între artiști, profesioniști din domeniul artelor spectacolului și public.
