Împătimiți cititori de poezie, doi actori tineri – Anda Tămășanu și Ciprian Ciuciu – s-au gândit să aducă pe scenă, cu mijloace… dramatice, câteva dintre poeziile Anei Blandiana, poezii dedicate soțului ei, scriitorul Romulus Rusan, la cei zece ani de la dispariția lui. Un dar… Puțin spus… câteva dintre poezii, pentru că scenariul spectacolului însumează un univers poetic generos, alegerea poeziilor purtând amprenta subiectivității firești a interpreților. Celor doi actori li s-au alăturat secretarele literare Florina Dometi (coordonator), Ramona Nemeș (video) și artista Khaleea/Alexandra Koszeghi (muzică). Partea videoart o semnează Ciprian Ciuciu.

Nu este prima dată când Poeziile Anei Blandiana, poeta atât de îndrăgită de orădenii ei, au fost rostite pe scena Teatrului, astăzi denumit Regina Maria. În noiembrie 1983, a avut loc spectacolul extraordinar „OCTOMBRIE, NOIEMBRIE, DECEMBRIE”, în regia lui Sergiu Savin. A recitat actrița Cristina Șchiopu, invitată fiind marea actriță Leopoldina Bălănuță. În recitaluri comune, întrunind importanți poeți români, Ana Blandiana se află mereu în vecinătatea poeților Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Alexandru Andrițoiu, Romulus Vulpescu, Mircea Dinescu.

La întrebarea mea firească, pusă celor doi actori: de ce Ana Blandiana, ce anume i-a impresionat pe ei, atât de tineri, din lectura versurilor dramatic-meditative legate de moarte, de dispariție, de plecări definitive, de despărțiri triste, când ei sunt atât de departe de toate acestea, când viața pentru ei este numai bucurie, cântec, verdeață, totală libertate, nebunie? Au răspuns într-un glas: pentru că… Și redau din amintirea acelui dialog doar câte ceva din argumentele lor:

„Ana Blandiana nu răspunde la întrebări, ci pune mereu și mereu alte și alte întrebări tot mai neliniștitoare, mai neobișnuite, mai profunde.

Fiindcă ea ne-a convins, citindu-i poeziile, că soțul ei, Romi, atât de grijuliu și ocrotitor în cei cincizeci de ani de căsnicie, n-a plecat, de fapt, niciodată, că despărțirea fizică nu înseamnă plecare definitivă, că ei au rămas, ca în mitul androginului, contopiți pentru vecie. Uniți de idealuri și vise comune, temeri și îndoieli, mirări și entuziasme trecătoare, gândind la fel în spațiul civic, dar și în cel intim. Visând la libertate și luptând pentru ea.

De aici și răvășitoarea întrebare, rămasă fără răspuns:

E ușor să fii mort?
E mai greu să fii viu?
Timpul cum să-l suport
Când la tine-i târziu?

Am înțeles, citindu-i poeziile, că nu există frontiere între viață și moarte, că legea iubirii este chiar legea desființării tuturor frontierelor. Și că iubirea singură e capabilă să pulverizeze sensul morții ca dispariție, fiindcă ea și numai ea dă sens vieții celui rămas…

Și, da, chiar dacă unii nu cred, am învățat (zic ei) citindu-i poeziile, că moartea celui iubit nu înseamnă despărțire, ci pe veci rămânere, că (a spus-o Einstein) iubirea rămâne unica forță care guvernează universul.

Dacă ea crede, o însoțim cu sfială… Undeva, în tărâmuri necunoscute nouă oamenilor, EA și EL se vor întâlni, vorbind fără cuvinte, într-o tăcere care va însemna tot iubire…

Ana Blandiana mărturisește că ei au fost legați prin cuvinte mai mult decât prin sânge, iar cuvintele, adesea despărțitoare, pe ei îi vor lega iar și iar ca în viața pământească.

Și dacă un mare poet cerea mai multă lumină, ei doi, poeți și gânditori, mărturisitori ai IUBIRII, cer, într-un glas, mai multă liniște, cer pace în lumea bulversată, haotică, neliniștită, în vacarmul dezlănțuit pe planeta Pământ.

Atâtea lucruri, fapte, evenimente, rămân ascunse, în veci nedeslușite…

Tot ce se poate-nțelege
E fără speranță și lege
Și crește dospind în eres,
Tot ce e fără-nțeles…

Ne atrage enorm ideea ei că poezia poate salva lumea. Și noi vrem să credem că poezia bună sigur va salva ce se mai poate din ea.”

Când Blandiana ne invită să citim cea mai metafizică dintre cărțile ei, „Variațiuni pe o temă dată”, și, pe rând, cu drag și sete de poezie, miile de versuri și neasemuit de frumoasele proze, o urmăm… În cele din urmă, fie vrem să credem, fie ba, ne convinge că magia există. Că totul e magie. O, de-ar fi așa…. Poate și viața, și moartea, și noi înșine suntem… magie, iar diferența dintre viață și moarte este la distanță de-o literă…? EMET și MET…?

Elisabeta Pop
Oradea, 16 aprilie 2026