Text preluat din Revista Várad | autoare: Fried Noémi Lujza

Spectacolul „Deșteptarea” a fost prezentat pe 17 și 18 ianuarie de Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria din Oradea. Montarea, realizată de Bobi Pricop după un text contemporan de Doru Vatavului, a fost urmată, de fiecare dată, de discuții între creatori și public.

Spectacolul are distribuție dublă, astfel că la reprezentația de duminică pe care am văzut-o noi, actorul Sorin Ionescu s-a adresat publicului înainte de începere, avertizând că limbajul piesei este vulgar și conține multe expresii în limba engleză — exact așa cum vorbesc adolescenții de astăzi. Pe parcursul spectacolului apar, însă, și momente care șochează mai mult decât vulgaritatea…

Piesa tratează un subiect extrem de sensibil, dar foarte actual: povestea Amaliei, o elevă care obține rezultate bune și la olimpiada de limba română, dar despre care apar pe internet imagini pornografice. Pentru opinia publică devine aproape irelevant faptul că imaginile sunt false, realizate prin metoda așa-numită deepfake; începe un adevărat tsunami de zvonuri și umilire.

Experiența spectatorului este la fel de captivantă: în fața scenei se află un ecran uriaș pe care sunt proiectate, ca într-un live, personajele aflate în sala teatrului, pe care rareori le vedem în mod direct. Adolescenții comunică între ei prin diverse aplicații pe calculator sau telefon, prin apeluri video. Vedem în direct cum discută cu psihologul școlii despre cele întâmplate — și cum, întorcându-se cu spatele la acesta, împărtășesc ceea ce au simțit cu adevărat în acele situații.

Povestea se desfășoară pe mai multe planuri: vedem conversațiile dintre Amalia și prietenele ei, precum și dintre băiatul care își asumă realizarea imaginilor deepfake — în timpul spectacolului aflăm și cine este adevăratul autor — și prietenii lui; vedem pagina de bârfe a liceului care declanșează scandalul, influenceri care își dau cu părerea, precum și comunicatele școlii și ale poliției, care sugerează neputința. Reacțiile adulților sunt grăitoare: mama fetei, ca un prim impuls, o lovește și îi confiscă telefonul, laptopul etc., deși, în realitate, nu ea apare în fotografii; sau tatăl băiatului, care repetă că, dacă tot a recunoscut , să-și asume fapta, chiar dacă nu el a comis-o, „și apoi se va rezolva cumva”… În același timp, drama ne pune față în față cu noi înșine, fie că suntem adolescenți sau adulți, deoarece vedem zilnic cum se răspândesc zvonurile, cum emoțiile scapă de sub control și cum spațiul virtual se transformă într-un loc toxic — uneori chiar din cauza unei imagini sau a unui videoclip deepfake.

Pe măsură ce zvonurile se amplifică, prejudecățile izbucnesc și apar tot mai multe imagini falsificate pe site-ul numit sugestiv onanistii.ro, cei doi tineri ajung să realizeze că se plac: îmbrățișarea lor de la final reprezintă o mică victorie împotriva mizeriei care se revarsă asupra lor.

Pentru mine, cel mai șocant moment al spectacolului nu a fost limbajul vulgar, nici ritmul alert al mediului online sau laturile sale întunecate, nici neputința autorităților. Cel mai șocant moment a fost când spectacolul devine pentru scurt timp interactiv și sunt adresate două întrebări publicului. Prima: cine știe ce înseamnă deepfake — și mă bucur văzând multe mâini ridicate. Apoi vine a doua întrebare: cine cunoaște un tânăr aflat într-o situație similară — și din nou, rând pe rând, mâinile se ridică… iar acest lucru este îngrozitor de văzut, mai ales după ce, pe parcursul [spectacolului], ne confruntăm de mai multe ori cu faptul că societatea adulților nu știe cum să gestioneze problema deepfake.