Text preluat de pe LiterNet.ro / autor: Mihai Brezeanu

En folkefiende / Un inamic al poporului de Henrik Ibsen (1882). Ein Volksfeind / Un inamic al poporului de Henrik Ibsen, versiune adaptată de Thomas Ostermeier și Florian Borchmeyer și înscenată de primul la Schaubühne, în Berlin, în 2012. Un inamic al poporului, versiunea Ostermeier-Borchmeyer, tradusă din engleză de Radu Iacoban și înscenată chiar de el la Teatrul Regina Maria din Oradea în noiembrie 2024. Primul titlu programat în cadrul ediției 2025 a Festivalului Internațional de Teatru Nou de la Arad.

Doi frați, primarul unui oraș de dimensiuni medii (Peter – Richard Balint) și șeful stațiunii balneare a orașului, medic de profesie (Thomas – Răzvan Vicoveanu), doi jurnaliști, redactorul-șef al ziarului local (Hovstad – Alin Stanciu) și redactorul-șef adjunct (Billing – Tudor Manea), editoarea ziarului (Nina Aslaksen – Gabriela Codrea), soția doctorului (Katharina – Alina Leonte), mama vitregă a acesteia, proprietara parcului industrial al orașului (Marta Kill – Elvira Rîmbu) și un moderator (jurnalistul orădean Lucian Cremeneanu).

Fratele descoperă o severă problemă sanitară a apei din stațiunea balneară a orașului, cauzată de parcul industrial deținut de soacra sa, primarul se sperie de consecințele economice și politice ale descoperirii și încearcă să mușamalizeze cazul, jurnaliștii se poziționează variat între cele două tabere, Marta Kill face o mișcare comercială surprinzătoare.

Interiorul casei locuite de Thomas și Katharina evocă o uriașă sufragerie plasată în inima unui spa (scenografia: Tudor Prodan). Pe fiecare din cele 3 laterale, câte două dușuri uriașe în a căror pară e înfipt un reflector. Într-un anumit moment, când trupa de amatori rock formată din Katharina, Thomas și cei doi jurnaliști cântă Take on Me by A-ha), reflectoarele din dușuri și alte câteva corpuri de iluminat produc o coregrafie cu totul remarcabilă (lighting design: Lucian Moga).

Muzicile și sunetele diverse (sound design: Aida Šošić) și luminile sunt cele care, de-a lungul spectacolului, potențează, printre altele, misteriosul spațiu imaginat de Tudor Prodan în spatele peretelui transparent din adâncimea scenei. Zărim acolo două șezlonguri albe și o versiune stilizată a unei păduri / jungle. Loc de plaisir & relaxare, fără de habar de cele dezvăluite, vorbite, țipate, îngropate în proximitatea sa.

Paranteză: Obiceiul duo-ului Iacoban – Prodan de a-și plasa spectacolele în spații de joc delimitate, în profunzime, de cortine transparente dincolo de care se materializează spații misterioase (pe lângă Un inamic al poporului, se cuvin amintite, de pildă, Rinocerii de la Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț, premieră 2023, sau Nora. O casă cu păpuși. Partea a doua de la Teatrul Național Timișoara, premieră 2022) merită o analiză separată.

După pauză, spectacolul coboară în sală. Versiunea Ostermeier-Borchmeyer transferă întâlnirea cu locuitorii orașului convocată de primar și avându-l drept principal vorbitor pe doctor, în sală, printre spectatori. Mai întâi, două monologuri excelent interpretate de Richard Balint și Răzvan Vicoveanu. Apoi, vox populi.

Lucian Cremeneanu își intră foarte bine în rol și susține porțiunea de 15 minute care variază de la o reprezentație la alta. La Arad, în săptămâna turului 2 al prezidențialelor din mai 2025, politicul nu și-a luat, surprinzător, partea leului. În afara menționării unui candidat apărută la chiar prima intervenție, restul celor care au comentat au pariat pe, surpriză-surpriză, nuanțare! Au căutat să lărgească discuția, să refuze cadrul procustian al dilemei înfățișate de text. Și-au imaginat posibile soluții de evitare a radicalei alternative închidere spa versus închidere ochi. În epoca (era să scriu săptămâna) radicalizării bezmetice, o mână de spectatori arădeni au re-adus în centrul atenției dezbaterea orientată înspre rezolvarea situației înfățișate cu minime pierderi pentru toate părțile!

Pornind de la dovezi bazate pe solide baze științifice (adică, în cruntă opoziție cu orice tendință la zi de a lua la mișto sute de ani de cunoaștere), personajul doctorului (singurul care nu coboară printre staluri) produce un lung speech care deviază major de la faptele originare. Privindu-l pe Răzvan Vicoveanu (în mare formă!), mi-am amintit de Romeu Costa, actorul portughez al cărui monolog demențial interpretat încheia Catarina și frumusețea de a ucide fasciști, producție regizată de Tiago Rodrigues la Teatro Nacional Dona Maria II din Lisabona și prezentată la București în deschiderea Festivalului Național de Teatru 2023.

De-o parte, un om de știință onest și moral. De partea cealaltă, un politician de extremă dreaptă, de o moralitate abjectă. De-o parte, un discurs anti-sistem, demascând cumplita boală a profitului cu orice preț, polarizarea extremă a societății, rolul de rotițe lipsite de liber-arbitru într-un mecanism enorm și malign alocat oamenilor mulți. De partea cealaltă, un grotesc și înfiorător discurs mustind de naționalism, xenofobie, rasismul, homofobie, misoginism. Fac pariu că sunt spectatori care asimilează discursul doctorului din Un inamic al poporului cu acela al candidaților de extremă dreaptă declarați anti-sistem!

Finalul lasă deschisă ușa interpretărilor. Nu doar în ce privește rezonul monologului amintit mai sus, ci și în ce privește decizia cuplului Katharina – Thomas. Discuția pe tema abdicării ori ba de la propriile valori și convingeri se va purta de către spectatori fără de moderator, pe drumul spre casă sau spre suc. Vocile poporului continuă să se audă.