Text preluat de pe LiterNet.ro | autor: Adrian Țion

Limbajul licențios pe scenă se întinde și se extinde ca pecinginea pe o piele catifelată. Vorbirea se umple de viruși, conștiința artistică se umple de uimire. Seniorii resping insolența de limbaj, o detestă cu vehemență, jenați, scârboșiți. Tinerii o adoptă și o utilizează ca pe o formă de răzvrătire împotriva tuturor dogmelor și normelor coercitive. Dar să folosești acest limbaj jegos, devenit normă a aroganței juvenile (tot o normă pe invers!), pentru a pătrunde în universul de trăiri și simțiri al adolescenților din ziua de azi, mi se pare un act de curaj extrem, violent și neomologat estetic, ce sparge tiparele convenției teatrale în destule țăndări dezaprobatoare. Evident, mi-am denunțat vârsta, dar și rigoarea ca normă (altă normă!) a evaluării actului teatral.

Dar ce te faci când limbajul licențios nu se folosește pentru a epata, ci pentru a reconstitui un caz de „indisciplină morală” petrecut în gașca unor liceeni ce fac năzbâtii pe social media? Teatrul „Regina Maria” din Oradea, Trupa „Iosif Vulcan” tocmai așa ceva și-a propus și a realizat prin proiectul numit Deșteptarea, autor Doru Vatavului, regia Bobi Pricop. Un spectacol pentru adolescenți, cu adolescenți, elevi și părinți. Desigur, o dezbatere ca la ora de dirigenție despre… ce se poate întâmpla când tehnologia digitală ajunge pe mâna unor colegi hazoși cu acces la distracție nelimitată pe net. Victima acestor jocuri „nevinovate” este Amalia, elevă de 16 ani la un liceu prestigios din oraș, a cărei imagine publică a fost terfelită printr-o fotografie nud compromițătoare, trucată și postată pe rețelele de socializare. De către cine? Și întrebarea continuă să frământe grupul de colegi implicați, dar și pe părinți și profesori. Cine e de vină și ce măsuri se pot lua pentru a fi pedepsit? De către cine?

Spectacolul are structura unei dezbateri pe tema interferenței dintre cele două lumi paralele (adolescenți – adulți) și a responsabilității pentru „glumele” de acest fel ce pot lua forme dramatice. Mama Alinei ripostează dur, o jignește și o pălmuiește, colegii dau din colț în colț fofilându-se, profesorii nu știu cum să reacționeze. Normalitatea vieții cotidiene este dată peste cap. Cazul analizat stârnește un val de furie în grupul școlar, stradal, familial. Își dai seama că ești captiv și dependent, strivit de mijloacele IT de care te servești zilnic. Nu te poți ascunde de mecanismele tehnologice omniprezente, folosite sub o formă sau alta. Te urmăresc și-ți divulgă intimitatea.

Aranjamentul scenic e ingenios, original, frapant. Jumătate teatru, jumătate film, imagine. Jumătate format din persoane reale, elevi și părinții reali ai acestora și proiecția lor pe ecranul-martor, expus spre dezvăluire. Ingenioasă abordare. E drept, s-a mai făcut așa ceva, dar nu cu atâta determinare în mod exclusivist. Nu cu miză pe întregul spectacol. Nu-mi imaginam cum banalele conversații de pe chat de grup pot lua formă vizuală în simultaneitatea rostirii replicilor, în paralel timp real cu „eroii” poveștii care sunt spectatori așezați pe scaunele din sală și se privesc în oglinda ecranului. Când dezbaterea devine mai amplă, apar, tot din sală (sau din culise) cei îndreptățiți să ia atitudine: părinții și profesorii implicați în scandal. Echipa tehnică trebuie să țină totul sub control în așa fel încât actanții conflictului să-și poată rosti replicile, confesiunile, ieșirile mai mult sau mai puțin controlate. Ieșiri furtunoase, specifice tinerilor ce clocotesc literalmente de tumultul existent în seva vieții precum forța cu care mugurii sparg coaja ramurilor de tei primăvara pentru a înflori mai târziu. Echipa tehnică, formată din iRonic Distors (Muzică & Videoart), Bogdan Țolea (Motion Graphic), Constantin Șimon (Programare Video) și Sergiu Domide (Operator Video), asigură buna funcționare a împletirii vorbelor cu imaginea într-un ritm susținut, asociat cu stilul reportericesc.

Richard Balint, coordonator proiect, face un succint intro spre a preveni asupra limbajului licențios, dar publicul nu pare câtuși de puțin surprins de autenticitatea acestui discurs, devoalat ca marcă a persuasiunii. Distribuția e formată din adolescenți și adulți, voci digitale și corporalități reale: Anastasia Vicoveanu, Robert Balint / Filip Ionescu, Rebeca Rusu, Dania Uifaluși, Benjamin Kendi, Tudor Neagu, Adela Lazăr, Richard Balint / Sorin Ionescu, Alina Leonte, Răzvan Vicoveanu, Alexandru Rusu.

Concluzii nu tocmai comode se impun de la sine. Inteligența Artificială introdusă pe piața publică a virtualităților acaparante ne domină, ne denaturează viața, normalitatea, intimitatea, personalitatea, relațiile cu ceilalți. Cu fizionomii reproduse identic după modelele umane reale, cu voci împrumutate, ticuri copiate și caricaturizate, persoanele publice sau numai dintr-un anumit anturaj pot fi compromise, batjocorite, umilite. Cine e de vină în cazul Amaliei? Băiatul inconștient că poate face mult rău printr-un deepfake postat pe social media? Fata invidioasă care vrea să se răzbune pe Amalia? Acuzația se oprește la persoanele reale incriminate sau poate merge mai sus? Cine e de vină? Risc un răspuns hazardat cu țintă directă la titlul Deșteptarea ce are în vedere dorința de a deschide larg ochii asupra fenomenului. Poate e de vină chiar Inteligența Artificială! Și dacă e așa, putem s-o pedepsim? Deocamdată ne pedepsește ea pe noi.