Actor, artist emerit
Data şi locul naşterii: 23.02.1912, Bucureşti
Studii: Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică Bucureşti, 1941
Dorel Urlăţeanu face parte din pleiada „aleşilor” a actorilor care şi-au început profesia în anii ’30, într-o Românie prosperă şi oarecum fericită, au continuat-o şi după război, apoi au traversat, cu uimire şi, nu odată resemnaţi – sau, dimpotrivă, răzvrătiţi – perioada comunistă. Unora le-a fost imposibil să reziste, să se adapteze, alţii au fost azvârliţi în închisori, câţiva, foarte puţini, au făcut, nu uşor, pactul cu diavolul… Tot astfel, cum unii au devenit eroi, luptând, cu arme specifice artei, împotriva regimului comunist. Dacă ne amintim ce destin a avut un artist ca nemuritorul Constantin Tănase, vom înţelege mai bine cum a apărut şi cum a supravieţuit această generaţie. Dorel Urlăţeanu a fost un actor foarte important, singurul artist emerit din teatrul orădean. El s-a format alături de mari oameni de teatru, personalităţi de marcă: V.I.Popa, dramaturg şi regizor, I.Maximilian, Ion Livescu, George Vraca, Ion Sava, Maria Filotti, Sonia Cluceru, Aura Buzescu, ş.a.