de Samuel Beckett

Scrisă iniţial în franceză, apoi tradusă în limba engleză de autor însuşi, piesa „Sfârşit de partidă” trasează o paralelă între etapa finală a unei partide de şah, când rezultatul este deja cunoscut şi ultimele stadii ale vieţii.

Piesa are în centru patru personaje ce trăiesc claustrate într-un spaţiu în afara căruia nu a mai rămas nimic, ca în urma unei apocalipse. Hamm, orb şi neajutorat, e ţintuit într-un scaun cu rotile; servitorul sau fiul său, Clov, se află într-o stare de agitaţie perpetuă, în conflict permanent cu Hamm, fără a putea să se liniştească ori să plece altundeva, să se elibereze. Alături de cei doi, care rămân împreună din raţiuni de neînţeles, îşi duc viaţa în pubele de gunoi Nagg şi Nell, părinţii lui Hamm. Singura lor fericire este amintirea trecutului; dezumanizaţi şi dependenţi de Clov, ei par incapabili de a înţelege prezentul în afara suferinţei în care o trăiesc.

Astfel se conturează o mică lume cu propriile ei legi, cu existenţă ciclică, în care personajele sunt prinse într-o rutină eternă. Moartea pare iminentă şi totuşi discuţiile personajelor sunt goale, banale, nu transmit nimic. În buna tradiţie a teatrului absurdului, limbajul nu este folosit în scopul comunicării, ci se dezagregă, este excentric şi steril.

Piesa nu are un final autentic, nici în sens dramatic, nici interpretativ, ci rămâne deschisă. Nimeni nu câştigă jocul, care va fi reluat, în termeni identici, a doua zi.

Spectacol realizat în colaborare cu Teatrul Pygmalion din Viena*

Martin e un manager de success, care trăiește între întâlniri de afaceri, cu telefonul la ureche, cu Rolex-ul la încheietură dar cu o inimă goală. Dacă tot e să cheltuie bani pentru a fi cu o femeie, aceasta trebuie să fie o profesionistă, în mod cert trebuie să fie cea mai bună din branșa ei. Recomandarea lui Ştefan – cel mai bun prieten al său – e Maria – soluția supremă.

Așadar, Martin a ajuns la femeia care îi ia tot ce nu contează (haine sau telefoane), lăsându-l numai cu banii necesari pentru plata serviciilor sale. Dintr-o dată, avem în față o femeie care îl ascultă, îl înțelege și cel mai important, deslușește minciuna care e, de fapt, viața lui Martin. Se vede după suferințele sale care sunt părerile despre lumea din jur și mersul lucrurilor.

Apoi se îndrăgostește de ea și crede, la rândul său, că e iubit. Dar oare plata „serviciilor” Mariei e suficientă?

de Line Knutzon

Publicată în 1999, piesa “În curând vine timpul” (Snart Komen Tiden), a lui Line Knutzon a marcat un punct important în cariera dramaturgei daneze, înregistrând un success fulminant în adaptarea realizată de Dr. Dantes Aveny Theatre din Copenhaga.

Piesa se bazează mai mult pe viaţa de cuplu decât pe tinereţe, spre deosebire de majoritatea scrierilor lui Knutzon, “La 20 de ani, vânezi o grămadă de vise, însă la un moment dat, îţi dai seama că le-ai îndeplinit pe toate… şi nu mai ai la ce să visezi. Astfel, te trezeşti acum la realitate, un şoc teribil: ce urmează acum? S-ar putea să-ţi fie frică de moarte… Care începe să-şi facă simţită prezenţa, devenind tot mai apăsătoare.”

Viaţa de cuplu a Rebekkăi şi a lui Hilbert e demult terminată. Ar trebui să divorţeze, cel mai probabil. Deşi pare că timpul n-a trecut, aceştia se trezesc dintr-o dată cu copii. Hilbert a angajat o menajeră, pe Oda, cadou pentru Rebekka, pentru a avea timp să aibă timp. Oda se prezintă a fi descendenta unei familii fără copii… Rebekka se teme că Oda a venit să-i omoare pe ea şi pe soţul ei, dar cu toate astea, îi ordonă menajerei să-i pregătească petrecerea de 55 de ani, la care e aşteptată şi Micuţa, fata celor doi. Chiar şi fostul iubit al Rebekkăi, John, apare, împreună cu logodnica Ingrid. Micuţa apare dar surpriză: are 50 de ani!

de Vasilii Sigariev

Textul lui Vasilii Sigariev, un tânăr scriitor rus, spune povestea a doi paznici care lucrează în depoul de tramvaie. În tura lui Dima, un student care și-a luat acest serviciu pentru a învăța pentru facultate, apare Gleb, paznicul de pe cealaltă tură, care vine cu băuturică și chef de povești. Gleb îi povestește despre viața de paznic de noapte, ajungând să-i spună și istoria tragică din depou: cel a cărui tură o luase Dima a murit într-un accident, iar nevastă-sa, Olia, a înnebunit de-atunci. Orice bărbat poartă ochelarii lui Vova, mortul, va fi văzut de către Olia ca fiind soțul ei.

Phantom Pains e o poveste halucinantă și emoționantă despre dragoste și nebunie, tandrețe și speranță.

de Peter Shaffer

„Acum vreo doi ani, într-un sfârşit de săptămână, mergeam cu maşina pe un drum de ţară, însoţit de un prieten. Am depăşit un grajd şi, dintr-o dată, el şi-a amintit de un delict neobişnuit, de care auzise de curând, la o cină în Londra. Ştia doar un detaliu – oribil – şi toată povestea a ţinut mai puţin de un minut, dar a trezit în mine o fascinaţie intensă. Actul fusese comis cu câţiva ani mai înainte de către un tânăr cu mari probleme. A şocat profund corpul local de magistraţi. Şi, în cele din urmă, nu s-a putu găsi nici o explicaţie raţională.” (Peter Shaffer, prologul piesei EQUUS)

Equus (1973) e piesa scrisă de dramaturgul englez Peter Shaffer, și e povestea unui psihiatru care încearcă să trateze un tânăr care are o fascinaţie patologică religioasă faţă de cai. Shaffer a fost inspirat să scrie Equus după ce a auzit despre o întâmplare cutremurătoare: un tânăr de 17 ani a orbit şase cai, într-un orăşel de lângă Suffolk. Dramaturgul a construit o istorie fictivă asupra cauzelor care ar fi putut provoca incidentul, fără să cunoască alte detalii despre acesta. Acţiunea piesei e similară unei poveşti cu detectivi, în care psihiatrul Martin Dysart încearcă să înţeleagă cauzele acţiunilor băiatului, luptând în acelaşi timp cu sentimentele contradictorii cu privire la viaţa sa personală.

Actriţă

Data şi locul naşterii: 27 august 1952, Arad

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1975, clasa prof. Octavian Cotescu

Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea

• Elzevira Davidovna în PLOŞNIŢA de  Vladimir Maiakovski, 1974, r.: Alexandru Colpacci
• Interpret în EMINESCU LA VIENA de Stelian Vasilescu, 1975, r.: Ion Mâinea
• Domniţa  în NOAPTE ALBĂ de Mircea Bradu, 1975, r.: Zoe Anghel Stanca
• Eleva în STEAUA FĂRĂ NUME de  Mihail Sebastian,  1975, r.: Szombati Gille Otto

Actriţă

Data şi locul naşterii: 12.11.1968, Bucureşti

Studii: Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia Arta Actorului, 1994

Din 1995 a venit la Oradea. Un debut nefericit – rolul Femeii – de altfel rolul principal – în spectacolul „Aproape o pădure” (debutul în dramaturgie al tinerei Ana Ripka Rus). Un spectacol ratat, eşec, practic (regia Iustina Prisăcaru), care s-a jucat de foarte puţine ori. Mult mai bună s-a dovedit în rolişorul Femeii din spectacolul „Hei, oameni buni!” de William Saroyan, în regia lui Petru Vutcărău, dovedind capacitate de concentrare şi simţ tragic. Înaltă, bine făcută, brunetă cu ochii negri, Ioana Blaga a fost una din cele mai bune interprete ale rolului Angustias din spectacolul „Casa Bernardei Alba” de F.G.Lorca. Şi-a gândit rolul atent, punând „la bătaie”, nu doar un trup generos dăruit de natură, ci şi o sensibilitate aparte şi o voce bine timbrată.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Figurantă

Data şi locul naşterii: 01.01.1965, Bucureşti

Studii: medii

Foarte tânăra Coca Zibilianu, micuţă, blondă, vioaie, destinată rolurilor de fetiţe şi băieţei, dar cu o surprinzătoare capacitate de interiorizare, o dezinvoltură şi un umor special, dovedite în spectacolul „Trei jobene” de Miguel Mihura, unde a fost, de altfel, remarcată de cronicari, a venit prin concurs, a avut câteva apariţii plăcute, timp de o stagiune, după care a dispărut la fel de surprinzător, precum a apărut… A jucat o vreme la câteva teatre din Bucureşti, în calitate de colaborator.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Regizor artistic

Data şi locul naşterii: 20.01.1926, Săcel

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, secţia de actorie – 1951, secţia de regie – 1952

Înainte de a veni ca regizor principal în formaţia care marca începutul existenţei secţiei române a teatrului orădean, a lucrat la teatrele din Arad şi Galaţi. A montat spectacolul inaugural cu „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, şi, în aceeaşi stagiune, „Inima noastră” de Valeriu Luca, spectacol care a obţinut locul III la Decada dramaturgiei  originale, în 1956, regizorul primind aceeaşi distincţie: locul III pentru regie. Regizor profund şi metodic, inteligent, extrem de sensibil şi rafinat, a mai realizat şi alte spectacole, de un bun nivel profesional, unele chiar foarte bune, până când probleme grave de sănătate i-au influenţat negativ activitatea artistică, şi, în ultimă instanţă, i-au cauzat decesul prematur.   (Prezentare de Eugen Ţugulea)

Actor

Studii: medii

A mai jucat la Arad.

Actor cu o bogată paletă interpretativă, atât în registrul dramatic, cât şi în cel comic, cu ştiinţa construcţiei caracterelor, a fost unul dintre cei mai întrebuinţaţi actori ai teatrului, jucând şaptesprezece roluri în doar trei stagiuni, şi nu simple apariţii, de câteva replici: Silvestru Trandafir în „Dezertorul” de Mihail Sorbul, Zurăscu în „Nota zero la purtare” de Virgil Stoenescu şi Octavian Sava, Nichita  în „Omul cu mârţoaga” de  G.Ciprian, La Hire în „Ciocârlia” de Jean Anouilh, sunt doar câteva din creaţiile de referinţă ale actorului. Datorită unor probleme personale s-a mutat la Teatrul din Bârlad, unde a activat până la sfârşitul carierei şi al vieţii.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Actor

Data şi locul naşterii: 17.05.1934, Drăgăşani, judeţul Argeş

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1957

Actor deosebit de talentat, a absolvit institutul – unde i-au fost colegi George Pintilescu, Leopoldina Bălănuţă, Florin Piersic – cu un superb Scapin din spectacolul „Vicleniile lui Scapin” de Molière, cu care a colindat ţara, apoi toată grupa lor a mers la acel adevărat Eldorado al teatrului românesc, adică Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ.

Actor

Data şi locul naşterii: 20.11.1911, Vaslui

Studii: medii

Actor deosebit de simpatic, mare şuetar, şi-a început cariera ca solist vocal, apoi sufler, la unele companii teatrale din capitală – „Alhambra”, Teatrul Vesel, „Baraşeum”, „Teatrul nostru” –, încă înaintea celui de-al doilea război mondial, unde activau: Ianconescu, George Vraca, Critico, soţii Bulandra şi alţi „mari” ai vremii.  Pe urmă a devenit actor, şi după înfiinţarea teatrelor de stat, s-a angajat la Arad, împreună cu prima soţie.  În anul 1955 a fost solicitat să vină la Oradea, pentru fondarea noului colectiv. Aici a debutat în rolul Ghiţă Pristanda din spectacolul inaugural „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, şi a apărut în mai multe roluri importante, ori secundare, în anii numeroşi petrecuţi pe scena orădeană.  Actor de prestanţă („ştia să poarte fracul” – cum se spune), a strălucit, cu adevărat, în rolul lui Ianke din spectacolul „Tache, Ianke şi Cadâr” de V.I.Popa. Era magnific.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Actor

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1955

Unul din fruntaşii promoţiei care a pus bazele secţiei române a Teatrului de Stat Oradea, a debutat cu rolul Farfuridi din spectacolul inaugural „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale. A mai jucat şi alte roluri principale în cele două stagiuni orădene, demonstrându-şi calităţile de actor inteligent, cu forţă dramatică şi putere de caracterizare. Plecat la Teatrul Giuleşti (Odeon) din Bucureşti, a devenit, în scurt timp, unul din oamenii de frunte ai instituţiei. A apărut în spectacole tv, în mai multe filme de lung metraj, probându-şi talentul. Din păcate, s-a stins prematur, din cauza unor probleme grave de sănătate.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Actor

Studii: medii

Jucase la teatrele din Craiova, Ploieşti, Turda şi Reşiţa înainte de a veni, împreună cu soţia, la Oradea. Actor cu un fizic plăcut, un tip sociabil, nu a jucat roluri importante, în puţinul timp petrecut aici. Dar era o apariţie plăcută şi expresivă. Avea „condei satiric”, fiind autorul unor texte umoristice în spectacolele de estradă jucate în acea perioadă. După doar trei stagiuni s-a transferat la Reşiţa, în speranţa unei mai bune, mai fructuoase colaborări în plan profesional.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Actor

Data şi locul naşterii: 20.08.1942, Bucureşti

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1966

A venit, împreună cu soţia sa, prin repartiţie, la Teatrul de Stat Oradea. A fost distribuit în rolul principal din spectacolul „Simple coincidenţe” de Paul Everac, s-a declarat nemulţumit (nu se cunoaşte motivul), şi a plecat, în oraşul natal – Bucureşti, colaborând, apoi, cu teatrele din Brăila, Braşov, Botoşani.  Recitator admirabil, inteligent şi foarte sensibil, cu înclinaţii vădite spre poezie (a şi scris), cu dorinţa mereu vie de a-şi depăşi condiţia de actor, Mihai Velcescu va regiza, în timp, câteva frumoase spectacole de poezie şi nu numai.                                                                                                                                (Prezentare de Eugen Ţugulea)

Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea

• Sorin Vlăsceanu în SIMPLE COINCIDENŢE de Paul Everac, 1966, r.Valeriu Grama

Actriţă

Făcând parte din trupa de artişti amatori care jucau sub emblema Teatrului de Vest Oradea, a fost una dintre cei aleşi să facă parte din viitoarea echipă a noului colectiv. A apărut doar într-un singur rol, din spectacolul „Liceenii” de K.Treniov, apoi s-a pensionat.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea

• Prozorovskaia în „Liceenii”  de  K.Treniov, 1955, r.Radu Penciulescu

Actriţă

Data şi locul naşterii: 15.07.1947, Galaţi

Studii: Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbă şi Literatură Română, specialitatea română-franceză

După o pregătire asiduă cu doi actori eminenţi ai trupei gălăţene, Mariana Vasile a început să joace – ca membru corp-ansamblu – la Teatrul din Galaţi (1968-1972), iar din anul 1972 s-a angajat la Teatrul de Stat din Oradea. În acest timp, Mariana Vasile a urmat şi Facultatea de Filologie – echivalându-şi diploma. Brunetă, subţirică, de statură mijlocie, cu un glas frumos, bine timbrat, cu un temperament puternic, Mariana Vasile a început să joace roluri mici, apariţii episodice, încă în care confirma talent şi seriozitate, chemare pentru profesia de actor.