de  Paşcu Balaci

Regia artistică:  Adrian Moraru
Scenografia:  Oana Cernea
Data premierei:  05.06.2007

O tânără fecioară oarecare, Victima nenumită, şi-a apărat virginitatea cu preţul unei crime. Condamnată la închisoare şi apoi la moarte, ea nu poate fi executată decât după ce va fi violată de un Călău, conform unei cutume a închisorii, care interzice executarea fecioarelor înainte de a li se răpi virginitatea. Legătura care se naşte între cei doi este stranie şi tulburătoare, căci în fiecare se nasc sentimente necunoscute până atunci, oscilând între dragoste, vinovăţie, dorinţă, dezgust şi disperare, într-o poveste densă, umană şi emoţionantă.

Distribuţia:

Victima:  Anca Sigmirean
Călăul:  Şerban Borda

de  Mihail Sebastian

Regia artistică:  Victor Ioan Frunză
Scenografia:  Adriana Grand
Muzica:  Tibor Cári
Data premierei:  05.05.2007

În decorul anonim-generic al unei urbe de provincie situată undeva între Breaza şi Câmpina, luxosul accelerat de Bucureşti opreşte pentru a debarca un pasager fără bilet, o tulburătoare necunoscută. Vrăjit de superba apariţie a frumoasei fără nume, profesorul pasionat de astronomie Marin Miroiu îi oferă modesta sa locuinţă drept adăpost pentru o noapte – o noapte care va fi magică, în care cerurile se deschid şi în care atât Mona, cât şi Marin au prin celălalt revelaţia unei alte lumi, revelaţie din care se naşte Iubirea. Deşi lumina meschină a zilei spulberă vraja absolutului nocturn, întâlnirea nu a fost în zadar, căci, chiar dacă stelele nu se întorc niciodată din drumul lor, flacăra lor continuă să lumineze din înalturi.

Distribuţia:

Şeful gării:  Alexandru Rusu
Un ţăran:  Tiberiu Covaci
Profesorul:  Sorin Ionescu
Ichim:  Ion Ruscuţ
Domnişoara Cucu:  Suzana Macovei
Eleva Zamfirescu:  Adela Lazăr
Pascu:  Sebastian Lupu
Conductorul:  Alexandru Rois
Necunoscuta:  Mihaela Trofimov
Udrea:  Pavel Sîrghi
Grig:  M. Róbert Kardos
Madame Grigorescu:  Florenţa Szabo

Regia tehnică:  Alexandru Rois
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Sortin Precup, Sandor Attila Nagy, Iosif Balogh
Sonorizare:  Sorin Domide

de  A.P.Cehov
Dramatizarea:  Petru Vutcărău

Regia artistică:  Petru Vutcărău
Scenografia:  Vioara Bara
Data premierei:  21.12.2006

În „Salonul nr. 6” al unui spital provincial trăiesc cinci bolnavi, îngrijiţi de medicul Andrei Efimici Raghin, de un tânăr crud şi insolent şi de o infirmieră depravată şi nepăsătoare la suferinţa din jur. Unul dintre pacienţi, Ivan Gromov, tânăr educat, provenind dintr-o familie bună, devine partenerul favorit de discuţii al medicului, împărtăşind aceeaşi cultură şi formaţie intelectuală, aceleaşi preocupări pentru problemele suferinţei umane şi ale perfecţiunii, ale morţii, ale realităţii vieţii interioare pe un fundal de mizerie şi boală. Colegii doctorului Raghin încep să îşi pună întrebări despre sa sănătatea mintală şi îl conving să plece într-o excursie de relaxare la Moscova şi la Varşovia. Călătoria este un eşec şi la întoarcere, doctorul Ragin este închis în „Salonul nr. 6”, alături de foştii săi pacienţi. Tratamentul inuman la care este supus îi grăbeşte sfârşitul, provocat de un atac de apoplexie.

Distribuţia:

Naratorul, Asistenta medicală şi Dariuşka:  Elvira Platon Rîmbu
Raghin:  Volin Costin
Ivan Dmitrici Gromov:  Richard Balint
Mihail Averianici:  Alexandru Rusu
Evgheni Fiodorici Hobotov:  Sorin Ionescu
Un bolnav:  Petre Ghimbăşan
Un bolnav:  Pavel Sîrghi
Un nebun:  Ciprian Ciuciu

Regia tehnică:  Florin Popescu
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Sorin Precup, Sandor Attila Nagy, Iosif Balogh
Sunet:  Sorin Domide

de  August Strindberg

Regia artistică:  Petru Vutcărău
Scenografia:  Vioara Bara
Data premierei: 17.12.2006

Două femei se întâlnesc, ca din întâmplare, în ajunul Crăciunului, într-un local elegant, gol. De la început, relaţia dintre cele două, actriţe, foste colege şi chiar prietene într-o vreme este încordată, iar treptat, monologând, Soţia realizează că cea din faţa ei este de fapt, amanta soţului său. Revolta care o cuprinde pentru că nu a înţeles mai repede cu cine o înşeală soţul este dublată de frustrarea a fi trebuit să facă ani la rând tot ce îi plăcea rivalei sale (să îşi boteze copilul Eskil, ca pe taăl acesteia, să bea băuturile ei preferate şi să se îmbrace în stilul ei). După ce îşi descarcă energiile negative asupra amantei care tace, surâzând, soţia pleacă aparent triumfătoare acasă, unde o aşteaptă soţul şi copiii, iar amanta rămâne singură şi tristă.

Distribuţia:

Doamna X, actriţă, căsătorită:  Corina Cernea
Domnişoara Y, actriţă, necăsătorită:  Lucia Rogoz
Chelnerul:  Andrian Locovei

de  Alexandr Ghelman
Traducerea:  Tudor Steriade

Regia artistică:  Ion Mâinea
Data premierei:  20.10.2006

„Într-un parc… pe o bancă” poate fi considerată o poveste de dragoste originală şi modernă, între doi oameni ale căror destine se întâlnesc, aparent întâmplător, într-un parc, pe o bancă. Piesa se constituie ca o succesiune de confesiuni, un joc al măştilor prin care cei doi încearcă să stabilească o comuniune, explorează căi de înţelegere, de legături profunde. Dialogul lor este o meditaţie despre singurătate, dragoste şi viaţă, marcată însă de neputinţă, violenţă şi de lipsa de speranţă.

Distribuţia:

Ea: Mirela Niţă Lupu
El:  Sebastian Lupu

de  Sergi Belbel
Traducerea:  Delia Prodan

Regia artistică:  Claudiu Goga
Scenografia:  Ramona Ingrid Macarie
Light design şi coloana sonoră:  Claudiu Goga
Data premierei:  23.09.2006

Acţiunea piesei „După ploaie” se desfăşoară pe terasa unui zgârie nori de 49 de etaje, sediul mai multor firme. Pretextul întâlnirii personajelor, în acest loc special, este interdicţia de a fuma în interiorul clădirii. Tearasa este, astfel, locul secret în care, de la secretare la şefi, toţi vin pe ascuns pentru a sfida interdicţiile şi pentru a fuma ţigara sfântă. Plasând personajele sub semnul pericolului permanent, Sergi Belbel dezvăluie toate micimile care există în relaţiile umane, în mod special în situaţii de putere, dificultatea de a comunica, singurătatea fiecăruia. De aceea, terasa devine, progresiv, un loc al proiecţiilor. Visele de crimă sau suicid se succed scenelor de flirt. Doar ploaia, care nu a mai cazut de doi ani, va elibera personajele de propria lor uscăciune, absenţă a sensibilităţii sau a inimii. O furtuna izbucneşte în final, ritmul se accelerează, între tunete şi fulgere, pasiunile se dezlănţuie într-un happy-end, câtuşi de puţin realist.

Distribuţia:

Secretara blondă:  Ioana Dragoş Gajdo
Secretara brunetă:  Adela Lazăr
Secretara roşcată:  Angela Tanko
Secretara şatenă:  Elvira Platon Rîmbu
Directoarea executivă:  Suzana Macovei
Programatorul:  Petre Ghimbăşan
Şeful administrativ:  Sebastian Lupu
Curierul local:  Andrian Locovei
Îngeri:  Mirela Niţă Lupu, Mihaela Gherdan, Lucia Rogoz, Ion Ruscuţ, Pavel Sîrghi

Regizor tehnic:  Florin Popescu
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Sorin Precup,  Sandor Attila Nagy, Iosif Balogh
Sonorizare:  Sorin Domide, Adrian Gherdan

de Leonid Andreev
Traducerea:  Mircea Ştefănescu şi Ludmila Vidraşcu

Regia artistică:  Alexander Hausvater
Scenografia:  Vioara Bara
Coregrafia:  Adrian Ştefan
La pian:  Gabriel Băruţa
Asistent regie:  Corina Cernea
Data premierei:  02.05.2006

„Cel care primeşte palme” este probabil cea mai cunoscută şi mai jucată piesă a lui Leonid Andreev, a cărei acţiune, plasată în lumea circului, evocă un spaţiu magic, în care totul este posibil, o lume fascinantă, dominată de pasiuni puternice, de sentimente contradictorii. Personajul central, „Cel care primeşte palme”, supranumit Cel, caută să îşi ascundă adevărata identitate sub o mască de clovn, dovedind că circul este în egală măsură un loc de refugiu. Cel devine admirat de public şi de colegi şi se îndrăgosteşte de Consuella, călăreaţă la circ. Aceasta e fiica unui conte care doreşte să o mărite cu un baron bătrân şi bogat, astfel încât la final, Cel o otrăveşte pentru a o scuti de nefericirea de a trăi alături de baronul respectiv. Emoţia transmisă de spectacol este sporită de momentele dansante şi de efectele de scenă, conferind piesei un ritm alert, un dinamism şi o intensitate de neuitat.

Distribuţia:

Consuella, călăreaţă de circ:  Mihaela Gherdan
Contele Mancini, tatăl Consuellei:  Petre Panait
Cel, clovn la circul Briquet:  Richard Balint
Briquet, directorul circului:  Daniel Vulcu
Zinida, îmblânzitoare de lei, soţia lui Briquet:  Suzana Macovei
Alfred Bezano, jocheu:  Andrian Locovei
Domnul:  Şerban Borda
Baronul Regnard:  Ion Abrudan
Jackson, clovn:  Sebastian Lupu

Regizor tehnic:  Florin Popescu
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Sorin Precup,  Sandor Attila Nagy, Iosif Balogh, Roland Rois
Sonorizare:  Sorin Domide, Adrian Gherdan

de  Matei Vişniec
Regia artistică :  Petre Vutcărău
Data premierei:  05.03.2006

Într-o sală de aşteptare, în care nu ştim ce se aşteaptă, trei oameni încearcă să facă faţă lipsei de ocupaţie, plictiselii şi trecerii timpului. Cel de-al patrulea cântă la violoncel, impertubabil, fără oprire. Dacă la început, muzica sa stârneşte interesul celorlalţi, acesta se transformă treptat în indiferenţă, apoi chiar în exasperare, în refuzul de a-l mai asculta pe cântăreţul necunoscut şi învăluit de mister. În cele din urmă, instrumentistul va fi evacuat, prin forţă, lăsând în urma sa violoncelul, stingher şi inutil. De aici se naşte laitmotivul care va da şi titlul piesei: „Şi cu violoncelul ce facem?” enunţat aproape obsesiv spre final. Dacă la un prim nivel, este abordată tema incompatibilităţii între artă şi obtuzitatea unor indivizi, la un alt nivel, derivat din teatrul absurdului, piesa poate fi interpretată ca metafora instalării unei stări simptomatice pentru omul contemporan.

Distribuţia:

Bărbatul cu violoncelul:  Gheorghe Crişan
Bărbatul cu ziarul:  Doru Fîrte
Bărbatul cu baston:  Petre Panait
Dama cu voal:  Elvira Platon Rîmbu

de  Slawomir Mrožek
Traducerea:  Stan Velea

Regia artistică :  Doru Fîrte
Scenografia :  Oana Cernea
Selecţia muzicală:  Sergiu Fîrte
Data premierei:  27.01.2006

Acţiunea piesei „Strip-tease” se petrece într-un spaţiu roşu ca focul, închis ermetic, care se va dovedi a fi anticamera morţii, unde doi bărbaţi îmbrăcaţi şi echipaţi identic, aşteaptă pentru trece „dincolo”. Domnul 1 şi Domnul 2 se comportă şi gândesc diferit, problematizează, îşi pun întrebări fără răspunsuri, însă în esenţă, concluzia ce se degajă din spectacol este aceeaşi: pe măsură ce se apropie momentul trecerii, oamenii devin tot mai goi sufleteşte, iar spiritul se purifică. Anihilarea personalităţilor, a identităţilor este sugerată dezbrăcarea lor de către „Marea târfă”, îmbrăcată în desuuri elegante. Destinul celor doi este decis atunci când ei sunt dezbrăcaţi de trup, ca de o haină.

Distribuţia:

Domnul 1:  Petre Ghimbăşan
Domnul 2:  Andrian Locovei
Dansatoarea:  Annamaria Boruzs

Soap opera după piesa omonimă a lui William Shakespeare
Versiunea scenică:  Victor Ioan Frunză, Marian Popescu şi Victoria Balint, după:  Nevestele vesele din Windsor (traducerea:  Vlaicu Bârna), Nevestele vesele din Windsor (traducerea:  Dragoş Protopopescu), Nevestele vesele din Windsor (traducerea:  Marian Popescu) şi fragmente din Henric IV (partea I: traducerea:  Dan Duţescu)

Regia artistică:  Victor Ioan Frunză
Decorul, costumele şi recuzita:  Adriana Grand
Muzica:  Tibor Cári
Asistent scenografie:  Oana Cernea
Training actori:  Daniel Vulcu
În decor, grafică de Adriana Grand, fotografiată şi postprocesată de Richard Balint
Imagini video:  Petru Selegian
Efecte scenice:  Richard Balint şi Victor Ioan Frunză
Vitralii:  Adriana Grand şi Oana Cernea
Data premierei:  19.11.2005

Spectacolul reprezintă o compilaţie a mai multor variante ale piesei, incluzând şi fragmente din „Henric al IV-lea” şi aduce în contemporaneitate acţiunea şi umorul viu al textului shakespearian. Muzica este interpretată de o orchestră live, rock, pe scenă, cu piese compuse de Tibor Cári, în stiluri diverse, de la rock la hip-hop. Spectacolul are şi o imagine specială, realizată de şi inspirată de cultura străzii, cu jocuri de lumini, efecte pirotehnice şi un dinamism specific, asigurat de prezenţa în scenă a aproape cincizeci de oameni. Piesa demonstrează că, după cum afirmă David Thacker, indiferent de epocă, „actorii sunt acolo (pe scenă) pentru a arăta lumii cum arată cu adevărat timpurile pe care le trăieşte.” În 2006, spectacolul „Nevestele vesele din Windsor” a beneficiat de două nominalizări la premiile Uniter: Victor Ioan Frunză pentru regie şi Richard Balint pentru „Cel mai bun rol secundar”.

Distribuţia:

John Falstaff:  Daniel Vulcu
Shallow, judecător:  Ion Abrudan
Slender, nepotul lui Shallow:  Pavel Sîrghi
Ford, om de afaceri:  Ovidiu Mihăiţă
George Page, un domn din Windsor:  Petre Ghimbăşan
Doctorul Caius, medic francez:  Richard Balint
Hugh Evans, preot galez:  Alexandru Rusu
Doamna Page:  Suzana Macovei
Anne Page, fiica ei:  Anca Sigmirean
Doamna Ford:  Elvira Platon Rîmbu
Doamna Quickly:  Ioana Dragoş Gajdo
Pistol, discipol al lui Falstaff:  Ioan Codrea
Nym, discipol al lui Falstaff:  Andrian Locovei
Robin, discipol al lui Falstaff:  Ciprian Ciuciu
Max, barman la „Jartiera”:  George Voinese
Simple, angajatul lui Slender:  Ion Ruscuţ
Rugby, angajatul lui Caius:  Tiberiu Covaci
În alte roluri:  Corina Cernea, Angela Tanko, Adela Lazăr, Mihaela Gherdan, Mirela Jurcă, Sebastian Lupu, Nicolae Maghiar
Orchestra:  Tibor Cári (pian), Szabó István (percuţie), Kovács István (contrabas), Bodó Tibor (trompetă), Richard Balint (chitară), Kelemen Júlia (soprană)
Partitura muzicală este interpretată în direct (orchestra şi voci)

Regia tehnică:  Florin Popescu
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Sorin Precup,  Sandor Attila Nagy, Laviniu Gorun, Attila Moszorják
Sonorizare:  Sorin Domide, Adrian Gherdan

de  William Saroyan
Traducerea:  Catinca Ralea

Regia artistică:  Emil Sauciuc
Scenografia:  Vioara Bara
Data premierei:  24.09.2005

În „Oamenii cavernelor”, William Saroyan re-problematizează existenţa valorilor, condiţia actorului şi omului de teatru, soarta şi locul lui în societate. Pentru Saroyan, teatrul este o altă variantă a lumii, o nouă dimensiune a realităţii umane. Personajele principale sunt Regele şi Regina, Ducele – un fost boxer, o fată şi o familie formată din cei doi soţi, un nou-născut şi un urs, care sînt nevoiţi să cerşească pentru a supravieţui şi duc zilele într-un teatru părăsit supus demolării. Cerşetorul de azi, fost clown, a fost odată Lear, iar Regina săracă, bolnavă, îmbătrânită, a fost odată actriţă, una din multele regine uitate ale teatrului. Un spectacol emoţionant, a cărui revelaţie esenţială este că secretul teatrului stă în dragoste.

Distribuţia:

Ducele:  Doru Fîrte
Fata:  Anca Sigmirean
Regina:  Mariana Vasile
Regele:  Ion Abrudan
Tatăl:  Petre Ghimbăşan
Gorky:  Ion Ruscuţ
Mama:  Mihaela Gherdan
Băiatul tăcut:  Andrian Locovei
Jamie:  Pavel Sîrghi
Şeful echipei de demolare:  Tiberiu Covaci
Fantomele:  Mirela Jurcă, Annamaria Boruzs, Simona Codreanu, Alexandra Bogdan, Cosmina Beldie, Diana Avrămuţ, Sergiu Fîrte, Paul Paul, Vlad Vlădulescu

Regia tehnică:  Florin Popescu
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Sandor Attila Nagy, Sorin Precup, Iosif Balogh
Sonorizare:  Sorin Domide, Adrian Gherdan

de  Marius Damian
Regia artistică:  Traian Şoimu
Data premierei: 10.04.2005

„Într-o seară, la sfârșitul unui spectacol, în cabina devenită casă a unui clown nu din cale afară de talentat (Felippo) sosește o tânără ce pretinde a fi îndrăgostită de circ tocmai pentru că familia ei a deținut odinioară un circ celebru mistuit într-un incendiu. De fapt, respectiva fată e o actriță ocolită de succes care, păstrând nostalgia marelui rol Nina Zarecinaia, e gata, spre a câștiga o bucată de pâine, să joace și într-un spectacol de circ. Rebotezată Felippa, ea îl va cuceri pe Felippo, vor încerca să construiască împreună un număr nou care, nefiind izbutit, îi va costa pe amândoi slujba. Vor urma umilințele, foamea și moartea fetei…” (Mircea Morariu)

Distribuţia:

Fellipa: Oana Rusu
Fellipo: Marius Damian

Scenariu de Mona Chirilă, după Molière şi Mihail Bulgakov
Traducere Bolnavul închipuit:  Tudor Bogdan şi Ştefan Crudu
Traducere Viaţa domnului de Molière:  Natalia Cantemir

Regia artistică:  Mona Chirilă
Scenografia:  Eugenia Tărăşescu Jianu
Asistent scenografie:  Oana Cernea
Ilustraţia muzicală:  Corina Sârbu
Data premierei:  02.04.2005

„Bolnavul închipuit” este ultima creaţie a lui Molière, în care a jucat însuşi dramaturgul, până în ajunul morţii. Implicit, textul problematizează condiţia artistului dedicat cu trup şi suflet artei sale, devenind astfel un omagiu adus actorului.

Personajul principal, Aragan este un ipohondru dependent de medici şi de medicamente, ferm convins că este grav bolnav, aflat în pragul morţii. Din aceste motive, el doreşte să îşi mărite unica fată cu un medic, deşi ea este îndrăgostită de alt bărbat. Printr-un vicleşug, simulând moartea, Argan află că soţia sa e o prefăcută, preocupată doar de banii lui, iar singura care îl iubeşte sincer este fiica lui. Piesa nu este reprezentată în registrul clasic, ci beneficiază de o viziune modernă, din care nu lipsesc aluziile rafinate la adresa moralităţii medicilor, a stării deficitare a sistemului medical, sau a titlurilor obţinute fără merite.

Distribuţia:

Argan:  Daniel Vulcu
Béline:  Geo Dinescu
Angélique:  Mara Opriş
Toinette:  Elvira Platon Rîmbu
Béralde:  Tiberiu Covaci
Cléante:  Sebastian Lupu
Domnul Diafoirus:  Dorin Presecan
Thomas Diafoirus:  Alexandru Rusu
Domnul Purgon:  Ion Ruscuţ
Domnul Fleurant:  Petre Ghimbăşan
Domnul Bonefoi:  Ion Abrudan
Polchinelle:  Richard Balint
Primul actor:  Angela Tanko
Al doilea actor:  Mirela Niţă Lupu
Al treilea actor:  Corina Cernea
Al patrulea actor:  Andrian Locovei

Regia tehnică:  Florin Popescu
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Sorin Precup, Sandor Attila Nagy, Iosif Balogh
Sonorizare:  Sorin Domide

de Samuel Beckett
Traducerea:  Gellu Naum

Regia artistică şi ilustraţia muzicală:  Emil Sauciuc
Scenografia:  Oana Cernea şi Emil Sauciuc
Data premierei:  14.01.2005

În stagiunea 2005-2006, trupa „Iosif Vulcan” a Teatrului de Stat din Oradea a pus în scenă pentru prima oară cunoscuta piesă a lui Samuel Beckett, „Aşteptându-l pe Godot”. Într-un spaţiu care ar putea fi situat oriunde, doi cerşetori, Vladimir şi Estragon discută, se ceartă, se împacă, au gânduri de sinucidere, apoi intră în vorbă cu alte două personaje bizare, Pozzo şi Lucky, stăpân şi servitor. Cei doi formează un cuplu indestructibil, fiind uniţi unul de celelalt prin frică, ură, milă, dar şi prin puterea obişnuinţei. Ceea ce este surprinzător în această piesă este faptul că nu se întâmplă nimic în timp ce Gogo şi Didi îl aşteaptă pe Godot, care va salva întreaga situaţie. Cu toate acestea, Godot se caracterizează doar prin absenţă, deşi mesagerul său promite în mod repetat că stăpânul său va veni a doua zi. Chiar dacă imagistica esenţială este creştină, simbolurile şi pesimismul filozofiei cuprinse în piesă vorbesc despre singurătatea omului, şi despre alienarea lui. Timpul se scurge cu viteze diferite pentru protagonişti, însă singura evoluţie vizibilă este înfrunzirea copacului.

Faţă de textul original, detaliile de îmbrăcăminte, scenografie şi mişcare din spectacol subliniază preocuparea pentru dezumanizarea şi robotizarea omului. Estragon, Vladimir, Pozzo şi Lucky poartă microprocesoare şi adesea se poartă ca nişte făpturi de dincolo de sfera umanului. Decorul rece, devastat contribuie la crearea unei atmosfere apocaliptice, în care teroarea, nesiguranţa, plictisul şi durerea morală sunt mai presus de toate în universul vid.

Distribuţia:

Estragon:  Petre Ghimbăşan
Vladimir:  Richard Balint
Pozzo:  Sebastian Lupu
Lucky:  Tiberiu Covaci
Băiatul:  Pavel Sîrghi

Un scenariu de Mihai Măniuţiu, după Interviuri cu Primo Levi
Traducerea:  Anca Măniuţiu

Regia artistică:  Mihai Măniuţiu
Decoruri:  Valentin Codoiu
Costume:  Iuliana Vîlsan
Conducerea muzicală:  W. Vilan Gyuri
Dansuri:  Vava Ştefănescu
Data premierei:  04.12.2004

„Shoah. Versiunea Primo Levi” reprezintă o adaptare a regizorului Mihai Măniuţiu după o serie de interviuri cu Primo Levi, unul dintre cei mai de seamă scriitori italieni ai secolului al XX-lea şi supravieţuitor al lagărului de concentrare de la Auschwitz. „Shoah” înseamnă Holocaust, iar piesa se transformă într-o cutremurătoare mărturie a uneia dintre cele mai mari orori ale omenirii. Primo Levi este atât de marcat de absurditatea acestei pete în istoria umanităţii, încât nu are puterea de a-i urî pe cei vinovaţi. El conştientizează inutilitatea oricărei încercări de a schimba destinul atunci când eşuează în salvarea copiilor dintr-un tren în miniatură, în care revede garniturile morţii. Prezenţele uneori agresive ale celor trei reporteri sunt contrapuse tragismului evocat de interpretarea pe scenă a cântecelor sacre evreieşti. Piesa ia forma unui vis în care trecutul sub forma amintirilor lui Levi se întâlneşte cu viitorul simbolizat de copii; însă este un vis desfăşurat la limita coşmarului, spectacolul conştiinţei unui om care are puterea de a rămâne până la capăt om.

Distribuţia:

Primo Levi:  Marian Râlea
Reporterii:  Dorin Presecan, Suzana Macovei, Mariana Presecan
Liliachiul:  Petre Panait
Corul evreiesc:  Ileana Iurciuc, Mariana Neagu, Angela Tanko, Mirela Niţă Lupu, Corina Cernea, Mirela Jurcă, Anca Opriş, Corina Szatmari, Doru Fîrte, George Voinese, Sebastian Lupu, Şerban Borda, Andrian Locovei, Pavel Sârghi, Sebastian Lakatos, Ştefan Lakatos
Copiii:  Petra Szabo, Loredana Denisa Fodor, Alexandra Ramona Fodor, Mădălina Roxana Fodor, Tihamér Macovei
Orchestra evreiască:  W. Vilan Gyuri, Gavril Ardelean, Petre Boros

Regia tehnică:  Ofelia Fîrte
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Sorin Precup, Sandor Attila Nagy, Iosif Balogh
Sunet:  Sorin Domide

de Ayn Rand
Traducerea:  Horia Gârbea

Regia artistică:  Alexandru Hausvater
Scenografia:  Vioara Bara
Coregrafia:  Hugo Wolff
Muzica:  Mircea Kiraly
Asistent regie:  Corina Cernea
Asistent scenografie:  Oana Cernea
Data premierei:  29.06.2004

„Noaptea de 16 ianuarie” este un musical plin de suspans şi mister, dinamism şi culoare, având drept model un caz real petrecut în America anilor ’30. Tânăra Karen Andre este acuzată de a-şi fi ucis amantul, unul dintre cei mai bogaţi afacerişti americani, supranumit prinţul primului imperiu financiar din lume. Spectacolul surprinde trei dimensiuni majore: desfăşurarea procesului cu audierea martorilor şi pledoariile avocaţilor; cabaretul şi sala de tribunal transformată în cabaret; relatarea unui reporter. Faţă lumea reală reprezentată de proces, cabaretul simbolizează viaţa privată a fiecărui om, dedublarea personalităţii, căderea măştii. Elementele legate de planul media se referă la deformarea realităţii de către presa aflată mereu în căutarea senzaţionalului, a situaţiilor explozive.

Deşi afaceristul Faulkner este un personaj absent, întreg procesul spune, de fapt, povestea lui, povestea unui cuceritor, a unui om de o desăvârşită libertate interioară, care îşi trăieşte viaţa la limită, pregătit în orice moment să îşi abandoneze imperiul financiar pentru a-şi trăi iubirea. Prin conturarea unui astfel de personaj, „Noaptea de 16 ianuarie” devine şi o apologie adusă Americii, care oferă spaţiul propice dezvoltării unui astfel de erou romantic modern, asigurând libertatea şi calea deschisă afirmării individului.

Distribuţia:

Karen Andre:  Mariana Presecan
Procurorul Flint:  Elvira Platon Rîmbu
Stevens, avocatul apărării:  Suzana Macovei
Faulkner:  András Csaba Molnos
Judecătorul Heath:  George Voinese
Reporterul:  Marius Damian
Dr. Kirkland:  Petre Ghimbăşan
John Hutchins:  Andrian Locovei
Homer van Fleet:  Daniel Vulcu
Elmer Sweeney:  Şerban Borda
Magda Svenson:  Ileana Iurciuc
Nancy Lee Faulkner:  Angela Tanko
John Graham Whitfield:  Ion Abrudan
Jane Chandler:  Oana Rusu
Siegurd Jungquist:  Emil Sauciuc
Lawrence Regan:  Richard Balint
Cameramanul:  Alexandru Rusu   

de Roland Schimmelpfennig
Traducerea:  Victor Scoradeţ

Regia artistică:  Cristian Juncu
Scenografia:  Cosmin Ardeleanu
Coregrafia:  Lóránt András
Data premierei:  08.06.2004

„Noaptea arabă” poate fi considerată un basm dramatic, explicit chiar din titlu. La început, nimic nu anunţă întâmpările neobişnuite care vor urma. Totul se petrece într-un bloc de locuinţe cu şapte etaje din Germania, locuit de oameni modeşti, provenind din mai multe colţuri ale lumii. Singurătăţi, vise, nevoia de comunicare, de dragoste, sunt înglobate într-o piesă ce include epicul, poeticul şi dramaticul. Fantasticul se insinuează treptat în aceste existenţe, făcând loc în egală măsură, împlinirii şi tragicului. Betonul blocului devine mai uşor suportabil atunci când între fisurile pereţilor se ascund vise şi fantezii nebănuite.

Distribuţia:

Hans Lomeier:  Petre Ghimbăşan
Fatima Mansur:  Oana Rusu
Franziska Dehke:  Angela Tanko
Kalil:  Alexandru Rusu
Peter Karpati:  Sebastian Lupu

Regia tehnică:  Ofelia Fîrte
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Sorin Precup, Sandor Attila Nagy, Iosif Balogh
Sonorizare:  Sorin Domide, Adrian Gherdan

de Isaac Bashevis Singer

Adaptarea şi regia artistică:  Cristian Juncu
Data premierei:  26.05.2004

Piesa „Netotu’”, cu un scenariu bazat pe fragmente din volumul de nuvele „Ghimpel Prostul” de Isaac Bashevis Singer și din culegerea „Cercul Mincinoșilor” de Jean-Claude Carrière, aduce în prim-plan figura omului simplu, care nu se îndoiește niciodată de nimic. El este naivul păcălit de toată lumea, inclusiv de nevasta care îl înșeală, profitând de buna lui credință. Netotu’ nu ezită niciodată să facă bine celor din jur, deși aceștia nu-i întorc bunătatea, ci, mai mult, o transformă în obiect de deriziune. Textul, aparent simplist, capătă un accent de gravitate prin raportarea la Dumnezeu, prin credința, care oferă și soluția rezistenței la rău. Piesa sugerează că pentru a crede total în Dumnezeu și în faptul că toate au un rost pe lume așa cum le-a dat El, pentru a iubi în mod absolut și fără întrebări, pentru a crede în semenii tăi peste puterile omenești, trebuie să împrumuți ceva din felul de a fi al unui netot. Spectacolul se construiește ca un monolog dramatic care, dincolo de umorul intrinsec, ascunde o filozofie amară, dar și o inteligență și o maturitate camuflate după cele mai modeste exprimări.

Intepretează: 

Marius Damian