după Sofocle şi Euripide
Traducerea:  George Fotino şi Alexandru Miran

Adaptarea scenică şi regia artistică:  Mihai Măniuţiu
Decoruri:  Cristian Rusu şi Mihai Măniuţiu
Costume:  Cristian Rusu
Muzica:  Grupul Iza din Maramureş
Data premierei:  14.02.2004

Spectacolul „Electra” readuce în atenţia publicului povestea sfâşietoare a familiei regale din Micene, concentrându-se asupra figurilor Electrei şi a lui Oreste, care caută să răzbune uciderea mişelească a tatălui lor, înţelegând că fără purificare, viaţa cetăţii nu poate merge mai departe. Tragedia celor doi fraţi este povestită de ei înşişi, dar şi de cor şi de corifei şi mai ales de cântecele de jale ale grupului maramureşean. Întâlnirea textelor din marea tragedie greacă cu muzica populară românească creează pe scenă un spaţiu de confluenţă al mitologiilor arhaice. Viorile, toba, chitara şi vocile se constituie ca „replici” ce concordă tulburător cu textele lui Sofocle şi Euripide. Răzbunarea se petrece ca un ritual: recunoaşterea, pregătirea pentru omor, omorul propriu-zis, după care, deşi dreptatea a fost înfăptuită, durerea nu se destramă. Este evocată cu forţă o lume în care legile nescrise ale cinstei, ale dreptăţii, ale omeniei atrag după ele răzbunări pe măsură, pentru restabilirea echilibrului moral al universului.

Distribuţia:

Electra:  Mariana Presecan
Oreste:  Marian Râlea
Clitemnestra:  Suzana Macovei
Bătrânul:  Ion Mâinea
Egist:  Şerban Borda
Pilade:  Doru Presecan
Crisotemis:  Angela Tanko
Corifeea:  Elvira Platon Rîmbu
Corifeul:  Doru Fîrte
Corul:  Mariana Neagu, Corina Cernea, Mirela Niţă Lupu, Geo Dinescu, Anca Sigmirean, Oana Rusu, Richard Balint, Sebastian Lupu, Alexandru Rusu, Andrian Locovei, Petre Ghimbăşan, Pavel Sîrghi, Marius Damian

Regia tehnică:  Ofelia Fîrte
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Iosif Balogh, Sorin Precup, Sandor Attila Nagy

de Eugèn Labiche
Traducerea:  Alexandru Dabija

Regia artistică:  Alexandru Dabija
Scenografia:  Vioara Bara
Data premierei:  13.12.2003

În buna tradiţie a vodevilului francez, „Praf în ochi” este o piesă despre burghezi şi se inspiră din moravurile contemporane. Acţiunea piesei pune faţă în faţă două familii nu prea înstărite, care, în efortul lor de a-şi căsători convenabil copiii pozează în ceea ce de fapt nu sunt: mai bogaţi, mai culţi, mai buni. Atât familia Ratinois, cât şi familia Malineau adoptă un joc al prefăcătoriei, dus mereu mai departe, până când situaţiile devin atât de absurde, încât tonul piesei se apropie pe alocuri de teatrul lui Eugen Ionescu. „Praful” aruncat în ochi se rispieşte la final, prin apariţia Unchiului Robert, om bogat, dar simplu, mândru de poziţia pe care a câştigat-o prin mijloace oneste şi care le va asigura stabilitatea materială celor doi tineri îndrăgostiţi.

Distribuţia:

Doamna Malineau:  Elvira Platon Rîmbu
Doamna Ratinois:  Mariana Presecan
Emeline:  Anca Dămăcuş
Sophie:  Geor Dinescu
Domnul Malineau:  Petre Ghimbăşan
Domnul Ratinois:  Sebastian Lupu
Frederic:  Richard Balint
Unchiul Robert:  Marius Damian
Şeful:  Doru Presecan
Valetul:  Ion Ruscuţ
Tapiţerul, Valetul:  Alexandru Rusu

Regia tehnică:  Florin Popescu
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Sorin Precup,  Sandor Attila Nagy, Iosif Balogh
Sonorizare:  Sorin Domide

după Ion Creangă

Regia artistică şi scenografia:  Gavril Borodan
Ilustraţia muzicală:  Gavril Borodan
Data premierei:  04.11.2003

Transpunerea scenică a binecunoscutei poveşti scrise de Ion Creangă înfăţişează o gospodărie tipică de la ţară, condusă în chipul cel mai autoritar de mama-soacră. Rămasă văduvă de timpuriu, Aftinia alege singură soţii pentru feciorii ei, cu unicul scop de a le utiliza forţa de muncă. Cea de-a treia noră, adusă de feciorul cel mic în casă fără consult prealabil, îi vine de hac soacrei cele rele. La îndemnul ei, celelalte două nurori, trezite brusc la realitate, se răzbună crunt pentru toate relele îndurate, demonstrând, cu nelipsitul umor, că binele învinge răul, chiar dacă mijloacele folosite nu sunt dintre cele mai oneste.

Distribuţia:

Aftinia:  Mariana Vasile, Mariana Neagu
Maranda:  Ileana Iurciuc
Anica:  Anca Sigmirean
Floarea:  Corina Cernea
Agripina:  Geo Dinescu
Constantin:  Pavel Sârghi
Culai:  Richard Balint
Gheorghiţă:  Andrian Locovei

Regia tehnică:  Ofelia Fîrte
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Sorin Precup,  Sandor Attila Nagy, Iosif Balogh
Sonorizare:  Sorin Domide

de Mihail Sebastian

Regia artistică:  Radu Nichifor
Scenografia:  Vioara Bara
Data premierei:  19 aprilie 2003

Piesa ”Jocul de-a vacanța” aduce în scenă șase personaje obișnuite, care își petrec „luna lor de libertate”, adică vacanța, la vila Weber, situată undeva în Munții Ciucului. Ele întruchipează tipuri și caractere ale vieții cotidiene de oriunde și de oricând: femeia tânără (Corina), femeia bovarică, aflată la vârsta critică (Madame Vintilă), adolescentul (Jeff), micul funcționar (Bogoiu), militarul (Maiorul). Atmosfera pașnică, idilică, de toleranță mutuală, este tulburată de apariția lui Ștefan Valeriu, care face pe „ferocele”, pe „mitocanul”, nesalutând și nerăspunzând când i se vorbește, făcând totul pentru a părea dezagreabil. De asemenea, el strică telefonul și radioul, ascunde firma pensiunii pentru ca autobuzul să nu mai oprească, distrugând toate porțile de comunicare cu lumea din afară. În acest cadru nou instituit se desfășoară „lecții de lene”, cu o vizibilă destinație terapeutică: obosit de viața și rutina cotidiană, omul trebuie să urmeze o cură insolită de dezintoxicare spirituală, un joc de-a reveria, o desprindere de circumstanțele imediate. Eroii evadează din lumea convențiilor imediate spre o altă lume, unde îi așteaptă misterul, uitarea, vraja și visul.

Distribuţia:

Domnul Bogoiu:  Ion Abrudan
Ştefan Valeriu:   Dorin Presecan
Madame Vintilă:   Elvira Platon Rîmbu
Maiorul:   Doru Fîrte
Corina:  Angela Tanko
Jeff:   Richard Balint
Agneş:  Codruţa Ureche
Un mecanic:   Petre Ghimbăşan
Un călător:  George Voinese
Nevasta lui:   Mariana Vasile
Domnişoara Weber:  Geo Dinescu

Regia tehnică:  Ofelia Fîrte
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Sorin Precup,  Sándor Attila Nagy
Sonorizare:  Sorin Domide

de  William Shakespeare
Traducerea:  Dan Grigorescu

Regia artistică şi ilustraţia muzicală:  Ion Sapdaru
Asistent regie:  Elvira Platon Rîmbu
Scenografia:  Mihai Pastramagiu
Costume:  Alina Dincă
Coregrafia:  Victoria Bucun
Data premierei:  1 martie 2003

Având la bază surse de inspirație multiple – mitologia greco-romană, legendele Evului Mediu și folclorul englez – binecunoscuta creație shakespeariană „Visul unei nopți de vară” este o piesă a cărei temă, în vorbe și în fapte, este dragostea. E vorba de dragostea oarbă, lipsită de rațiune, sinceră și uneori capricioasă.

Căsătoria ducelui Theseu cu Hippolyta, regina Amazoanelor, constituie cadrul piesei, a cărei acțiune începe și se termină în palatal ducelui. Conflictul este declanșat de o veche lege ateniană care le dădea cetățenilor puterea să aleagă soți potriviți fiicelor lor, iar în caz de nesupunere, să ceară chiar moartea acestora din urmă. Uzând de acest drept, Egeus îi cere ducelui Atenei condamnarea la moarte a fiicei sale, Hermia, pentru refuzul ei de a se căsători cu Demetrius, vlăstar al unei nobile familii ateniene. Situația inițială ne înfățișează iubirea reciprocă dintre Hermia și Lysander, precum și iubirea neîmpărtășită a lui Demetrius pentru Hermia și a Helenei (prietena Hermiei) pentru Demetrius. Pentru a scăpa cu viață și a-și salva iubirea, Hermia și Lysander hotărăsc să fugă prin pădure spre casa unei mătuși unde legea nemiloasă nu are nicio putere. Ei sunt urmați în taină de Helena și de Demetrius, pătrunzând astfel cu toții pe tărâmul miraculous al zânelor și al spiridușilor, unde totul devine posibil și legile omenești nu mai funcționează după măsurile cunoscute. Spiridușul Puck și craiul zânelor, Oberon, puși pe pozne, se vor amesteca în relațiile celor patru tineri, folosind un elixir al dragostei, dar, nefiind nici ei scutiți de greșeli, le confundă identitățile. După intervenția lor, atât Lysander, cât și Demetrius o vor iubi nebunește pe Helena, fetele se vor certa, iar bărbații sunt gata să se dueleze pentru dragostea Helenei. Dar lucrurile nu apucă să devină grave, căci o nouă intervenție supranaturală îndepărtează farmecul de pe ochii lui Lysander, care revine la dragostea lui autentică pentru Hermia. Demetrius, însă, rămâne vrăjit și pe veci îndrăgostit de Helena; înțelegând că Demetrius nu mai dorește să îi ia fiica de soție, Egeus nu se mai împotrivește unirii acesteia cu alesul ei, Lysander, astfel încât nunții de la palatal ducal i se adaugă alte două nunți, ce vor avea loc chiar în ziua sorocită morții Hermiei, împărăția zânelor participând cu petreceri și ospețe la bucuria generală.

În montarea regizorului Ion Sapdaru, lumea feerică din piesa lui Shakespeare e înlocuită de un labirint urban, din care nu lipsesc soldații cu măști de gaze, elicopterele, ambulanțele și scaunele pe rotile. Gingășia și grația piesei originale sunt sacrificate în favoarea unor durități și nuanțe aproape coșmarești simptomatice pentru actualitatea cotidiană a anilor 2000.

Distribuţia:

Theseu:   George Voinese
Egeu:  Ion Ruscuţ 
Lysander:  Şerban Borda,  Eugen Ţugulea
Demetrius:  Andrian Locovei,  Tiberiu Covaci 
Gutuie, Oberon:   Richard Balint 
Fundulea:  Sebastian Lupu
Subţirelu, Un măgar:   Petre Ghimbăşan 
Flaut, Un străjer:   Pavel Sârghi
Puck:  Alexandru Rusu
Hippolyta:   Corina Cernea
Philostrata:  Angela Tanko
Titania:  Codruţa Ureche
Helena:  Geo Dinescu, Mariana Neagu
Hermia:  Anca Sigmirean Rusu (debut), Mariana Vasile
Fir de Păianjen:  Zentania Lupşe
Măzăriche:  Linda György
Bob de Muştar:  Anca Turcuţ 
Fluturaş:   Mihaela Gherdan 
Spiriduşi:  Alexandru Rois, Adrian Pintea,  Csaba Kovács, Adrian Gherdan, Gheorghe Iernea, Luca Alexandru, Florin Popescu

Regia tehnică:  Florin Popescu
Sufer:  Iuliana Chelu
Lumini:  Sorin Precup, Iosif Balogh
Sonorizarea:  Sorin Domide

Cabaret de Mircea Chirilă, în colaborare cu Teatrul de Stat Deva

Regia artistică:  Daniel Vulcu
Scenografia:  Oana Cernea
Coregrafia:  Anamaria Kiss
Data premierei:  7 decembrie 2002

 „Cu aluzie, desigur, la binecunoscutul … „pacient englez”, autorul scenariului acestui Cabaret, Mircea Chirilă (…), imaginează o suită de întâmplări hazlii, desigur, legate de soarta absolut specială a „pacientului român”. De fapt, românul, așa cum îl vede autorul, este un pacient perpetuu, indiferent în ce domeniu lucrează, „activează” sau … se tratează. Ideea prețioasă, așa cum o simțim cu toții, iar gazetarul o simte încă mai acut, ar fi că, într-o lume bolnavă ca a noastră, toți suntem niște amărâți de pacienți. Iar dacă ne vine ideea să ne internăm, ne vom prezenta la poarta spitalului cu un sac plin cu tot ce ne-ar trebui acolo: medicamente, farfurii, tacâmuri, vată, seringi, feșe, etc. Și, nu în ultimul rând, banii destinați șpăgilor, bacșișurilor pe care le așteaptă toți, de la portar, la domnii doctori (ideea simpatică, de altfel, a regizorului, a fost să aducă un doctor cu un halat ale cărui buzunare sunt compartimentate pe dolari și pe lei, ba chiar și pe euro, un buzunărel nou-nouț).

Autorului nu-i scapă nimic: sănătate, vămi, învățământ, șpăgi, compromisuri, NATO, rromi, cu țigăniile de rigoare, alcool, droguri, sărăcia lucie a pensionarilor (doi frați bătrâni ies pe rând la plimbare și la cozi, având o singură proteză, pe care o poartă amândoi), medicamente compensate, etc.

 (…) Spectacolul amuză și nu numai: pentru că – așa cum o făceau pe vremuri bancurile politice – pune pe gânduri: ăștia suntem noi, domnule? Ăștia!” (Elisabeta Pop în „Teatrul azi”, nr.3-4-5/2003)

În distribuţie: 

Paula Chirilă
Linda György
Petre Ghimbăşan
Daniel Vulcu
Adi Matioc
Alexandru Rusu
Richard Balint
Şerban Borda

Regia tehnică:  Ofelia Fîrte
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Sorin Precup, Sándor Attila Nagy
Sonorizarea:  Cristian Segărceanu

de Maurice Maeterlinck
Traducerea:  Anca Măniuţiu
Premieră pe ţară

Versiunea scenică, regia artistică, efecte de lumini şi de sunet:  Mihai Măniuţiu
Asistenţi regie:  Vava Ştefănescu, Mariana Presecan
Decoruri şi costume:  Vioara Bara
Asistent scenografie:  Marinela Asăvoaie
Mişcarea scenică:  Vava Ştefănescu
Data premierei:  15 octombrie 2002

 „În piesa văzută pe scenă, o femeie agonizează. A născut în chinuri și moartea mamei pare un schimb necesar pentru viața copilului. Cei care o veghează – fiicele, soțul, cumnatul, bătrânul ei tată orb – mai speră, se mai amăgesc. Tratată simbolist, această tragedie cotidiană – după formula autorului – se află, de la început, sub semnul scenografic, ușor de înțeles, al ceasului care măsoară scurgerea orelor și al lămpii încă aprinse, a cărei flacără oscilantă aruncă umbre mișcătoare pe pereți. Așteptarea vindecării se împletește cu așteptarea unei rude, o călugăriță ce trebuie să vină în acea seară. Printr-o suită de semnale stranii, prin cuvintele personajelor care le comentează, Maeterlinck obține un crescendo tot mai subliniat al neliniștii. Ruda așteptată întârzie, zgomotele anunță pe cineva invizibil, vântul șuieră, copacii tremură, câinele se ascunde, lebedele par înfricoșate, lumina lunii amplifică angoasa tot mai greu de stăpânit. Senzația că, în întunericul grădinii, este cineva neașteptat – „oaspetele nepoftit” – crește tensiunea. Ușa nu se mai închide; afară, se aude, ciudat, o coasă tăind iarba… Sensibilitatea acută a bătrânului orb prinde semnalele înaintea tuturor. Aude pași pe scară, un suspin, un plâns, undeva aproape. Simte cum oaspetele nevăzut s-a așezat alături… Cu toții trăiesc o apăsare teribilă, teama îi sufocă, dar pe fereastra deschisă intră doar „o tăcere de gheață”. Este momentul culminant al neliniștii – probabil, când muribunda s-a sfârșit și o rază cu „licăriri stranii” străbate brusc vitraliul. Ceasul bate miezul nopții, „un zgomot foarte ușor, ca și cum cineva s-ar scula în grabă” este însoțit de țipătul, tot mai puternic, al copilului, tăcut până atunci. Lampa s-a stins, dar când va fi lumină, nu va mai fi vizibil decât un trup fără suflare, nimic altceva. Pentru că și de astă dată, „restul e tăcere”. (Ion Cazaban, în „Teatrul azi”)

Distribuţia:

Ursula:  Mariana Presecan
Bunicul:  Ion Mâinea
Tatăl:  Dorin Presecan
Unchiul:  Şerban Borda
Muribunda:  Paula Chirilă
Fiicele:  Angela Tanko, Corina Cernea, Codruţa Ureche, Geo Dinescu, Mihaela Gherdan, Zentania Lupşe

Regia tehnică:  Ofelia Fîrte
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Iosif Balogh, Sorin Precup, Sorin Domide
Efecte sonore:  Cristian Segărceanu

de I.L.Caragiale

Regia artistică şi ilustraţia muzicală:  Ion Sapdaru
Decoruri şi costume:  Mihai Pastramagiu şi Gelu Râşcă
Coregrafia:  Victoria Bucun
Data premierei:  7 septembrie 2002

Distribuţia:

Nae Girimea:  Daniel Vulcu
Iancu Pampon:  Doru Fîrte
Mache Răzăchescu:  Petre Ghimbăşan
Un catindat de la percepţie:  Richard Balint
Iordache, calfă la Girimea:  Alexandru Rusu
Un ipistat:  Ion Ruscuţ
Didina Mazu:  Mariana Presecan
Miţa Baston:  Elvira Platon-Râmbu
Poliţişti:  Şerban Borda, Sebastian Lupu
Un chelner:  George Voinese
O mască:  Corina Cernea
Alte măşti:  Georgiana Dinescu, Codruţa Ureche, Anca Sigmirean, Andrian Locovei, Mihaela Gherdan, Zentania Lupşe, Linda György, Anca Turcuţ, Adrian Marian, Adrian Surducan

Regia tehnică:  Florin Popescu
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Iosif Balogh, Sorin Precup, Sándor Attila Nagy
Sonorizare:  Cristian Segărceanu

Recital de poezie Mihai Eminescu
Data spectacolului:  11 iunie 2002

Invitaţi:

Valeria Seciu, Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan şi Aurelian Octav Popa (clarinet)

de Witold Gombrowicz
Traducerea:  Olga Zaicik

Regia artistică:  Alina Hiristea
Asistentă regie:  Elvira Platon Râmbu
Scenografia:  Adrian Buzaş
Coregrafia:  Victoria Bucun
Ilustraţia muzicală:  Alina Hiristea, Victoria Bucun, Florian Chelu
Data premierei:  23 mai 2002

„Acțiunea se petrece la Curte, forma ideală, imuabilă în structurile, conveniențele, ritualurile, eticheta ei. Totul se desfășoară aici conform unor reguli prestabilite, de la care nimeni nu se poate abate. Devine o colecție de stereotipii; un cod obligatoriu, ele ordonează universul, făcându-l inteligibil dar, mai ales, previn orice surpriză, dispensează de orice reacție individuală spontană.

Adusă la Curte dintr-un capriciu al Principelui moștenitor, Ivona, fata lipsită de farmec, molâie, apatică, „mălăiață”, tăcută până la muțenie, stârnește confuzie, apoi panică. Interesant că Ivona nu întreprinde nimic, absolut nimic care să pericliteze Curtea. Dar chiar din momentul în care se arată incapabilă de a face o simplă reverență, un neînsemnat gest, dar cât de important ca simbol al adaptării, al fasonării, al potrivirii cu ceilalți, devine o primejdie. Neputând intra în joc, ea este un corp străin, o necunoscută într-o lume familiară, ceilalți fiind nevoiți să se redefinească în raport cu ea. Ivona stârnește panică, pe rând, Reginei grafomane, care se teme că va fi deconspirată, Regelui, căruia îi amintește de o crimă pe care a făptuit-o demult, doamnelor de la Curte, care nu sunt atât de perfecte pe cât par, Șambelanului lingău, cinic și intrigant, ba, în cele din urmă chiar și Principelui. „Trebuie salvate aparențele” spune Regina.

… Suspectată, spionată, terorizată, Ivona va fi în cele din urmă surpimată la un festin dat în cinstea logodnei sale cu Principele Filip, unde se va îneca cu un os de pește.

… După moartea (uciderea) ei se reinstaurează eticheta, Marele Angrenaj odată pus în mișcare, toți redobândesc certitudinea securității personale. Forma acoperă în continuare tertipurile, minciuna, ba chiar și crima. Dezordinea, haosul au fost înlăturate. Prin suprimarea Ivonei totul reintră în normal.” (din caietul-program al spectacolului – citat din Olga Zaicik, postfața vol. „Jurnal și Teatru”, Ed. Univers, 1988).

Distribuţia:

Ivona:  Mona Erhan
Regele Ignaţiu:  Doru Fîrte
Regina Margareta:  Elvira Platon Rîmbu
Principele Filip:  Şerban Borda
Şambelanul:  Sebastian Lupu, Emil Sauciuc
Iza:  Simona Nica
Chiril:  Alexandru Rusu, Sebastian Lupu
Mătuşa I, Doamna I:  Mariana Neagu
Mătuşa II, Doamna II:  Ileana Iurciuc
Inocenţiu:  Petre Ghimbăşan
Curteni:  Corina Cernea, Mirela Niţă Lupu, Andrian Locovei, Pavel Sârghi, Igor Lungu, Sorin Ciofu, Alexandru Rusu, Zentania Lupşe, Mihaela Gherdan, György Linda, Adrian Marian

Regia tehnică:  Florin Popescu
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Iosif Balogh, Sorin Precup,  Sándor Attila Nagy
Sonorizarea:  Cristian Segărceanu

Comedie de Pierre Sauvil şi Eric Assous
Traducerea:  Zeno Fodor

Regia artistică şi coloana sonoră:  Ion Ciubotaru
Asistent regie:  Ion  Abrudan
Scenografia:  Marinela Asăvoaie
Data premierei:  25 aprilie 2002

Piesă atractivă prin caracterul contemporan și prin potențiala (și probabila) asociere cu situații reale, bine-cunoscute, deși nu agreate, din politica actuală, „Vacanță în Guadelupa” prezintă cazul Ministrului Agriculturii din Franța, șantajat de colegul de partid în legătură cu o afacere de deturnări de fonduri de la bugetul de stat spre propria afacere. Șantajistul îi cere ministrului să îi împrumute soția pentru o vacanță romantică; alfel, dosarul va ajunge în presă și la procurorul-șef…

Distribuţia:

Ministrul Bertrand Gueraud:  Ion Abrudan
Deputatul Antoine Bouladon:  Alexandru Rusu
Soţia ministrului, Pauline:  Angela Tanko
Secretarul Thibaut de Charmetant:  Sorin Ciofu
Ataşata de presă Agathe Mareuil:  Mariana Vasile
Ziarista Nathalie Klein:  Corina Cernea
Vocea Preşedintelui:  George Voinese
Vocea crainicei tv:  Mariana Presecan

Regia tehnică:  Ofelia Fîrte
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Iosif Balogh, Sorin Precup, László Attila Oláh
Sonorizarea:  Cristian Segărceanu

Comedie în două părţi de Molière
Traducerea:  Alexandru Kiriţescu

Regia artistică:  Radu Nichifor
Scenografia:  Vioara Bara
Asistent scenografie:  Marinela Asăvoaie
Coloana sonoră:  Florian Chelu, Mircea László Horváth
Coregrafia:  Victoria Bucun
Data premierei:  februarie 2002

Adoptând formula „teatrului în teatru”, spectacolul orădean se constituie ca o colecție a diferitelor stiluri teatrale, împrumutând, rând pe rând, elemente din tragedia greacă, commedia dell’arte, teatrul popular, clasicismul elisabetan și cel francez, teatrul asiatic și cel cehovian. Prin aceste epoci și spații diferite se țese povestea seducătorului libertin Dom Juan, care vede frumusețea pretutindeni și nu vrea să nedreptățească femeile iubind numai una singură dintre toate. Dona Elvira, Charlotte și Mathurine sunt numai câteva din lunga suită de femei care au crezut în sinceritatea jurămintelor de iubire ale fermecătorului Dom Juan.

Tonalitatea veselă, tinerească a începutului se estompează pe parcursul piesei, pentru a lăsa loc straniului, cinismului și, în final, chiar tragicului. Actul al III-lea prezintă întâlnirea dintre Dom Juan și un sărac retras în pustietatea pădurii pentru a se ruga. Dom Juan nu ezită să adreseze o sfidare divinității și încearcă să îl pervertească pe sărac, oferindu-i un ludovic de aur în schimbul proferării unor injurii. Tot pădurea este spațiul în care soarta lui Dom Juan pare să se schimbe. Frații Elvirei, Dom Alonso și Dom Carlos caută să răzbune rușinea trăită de sora lor și îi dau aventurierului răgazul de o zi până a-l pedepsi cu moartea.

Amestecul de realism și miraculos se face simțit cu precădere în actul al IV-lea, când, după episodul creditorului Dimanche, la masa lui Dom Juan își face apariția însăși Statuia Comandorului, pe care Dom Juan o invitase în derâdere să i se alăture. Actul al V-lea înfățișează falsa pocăință a lui Dom Juan, care joacă această comedie în fața lui Dom Alonso, rămânând imperturbabil, insensibil la toate semnele prevestitoare de rău. Depărtându-se de la textul original, montarea orădeană propune, în stil postmodernist, o serie de finaluri posibile, dintre care cel mai percutant reliefează probabila transformare a lui Sganarelle într-un viitor Dom Juan. Astfel, mitul trăiește mai departe.

Distribuţia:

Dom Juan:  Petre Panait
Sganarelle:  Richard Balint
Guzman:  Ileana Iurciuc
Don Carlos:  George Voinese
Don Alonso:  Alexandru Rusu
Don Louis:  Marcel Popa
Un cerşetor:  Şerban Borda
Pierrot:  Sebastian Lupu
Servitorii lui Dom Juan:  Petre Ghimbăşan, Andrian Locovei, Igor Lungu
Duminică:  Doru Fîrte
Arlechino:  Petre Ghimbăşan
Dona Elvira:  Mariana Presecan
Charlotte:  Şerban Borda
Mathurine:  Sorin Ciofu
Comandorul:  Dorin Presecan
Moartea:  Angela Tanko
Mimi:  Şerban Borda, Pavel Sârghi
Călugăriţele:  Linda György, Zentania Lupşe, Mihaela Gherdan
Suita Elvirei:  Petre Ghimbăşan, Andrian Locovei
Mătuşa Simonette:  Ion Ruscuţ
Nepoţii Simonettei:  Petre Ghimbăşan, Andrian Locovei, Igor Lungu,  Mihaela Gherdan, Corina Cernea, Linda György, Zentania Lupşe
Suita lui Don Alonso:  Petre Ghimbăşan, Andrian Locovei, Igor Lungu
Corul:  Simona Nica, Mona Erhan, Corina Cernea, Andrian Locovei, Igor Lungu, Petre Ghimbăşan, Mihaela Gherdan, Linda György, Zentania Lupşe
Suita Comandorului:  Simona Nica, Mona Erhan, Corina Cernea, Adrian Marian, Adrian Surducan

Regia tehnică:  Ofelia Fîrte
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Iosif Balogh, Sorin Precup, László Attila Oláh
Sonorizarea:  Cristian Segărceanu

Spectacol de teatru dans butó

Autorul textului, regia, scenografia şi interpretarea:  Emil Sauciuc
Data premierei:  28 martie 2002

În decorul auster al Sălii Studio, actorul Emil Sauciuc a propus comunității culturale orădene un spectacol de o noutate absolută, bazat pe modelul asiatic al dansului butó. Ajutându-se numai de un scaun, un lanț, o perucă, de macheta globului pământesc, de o coloană sonoră alcătuită din bucăți muzicale puțin întâlnite în cultura de masă și în primul rând de propriul chip și trup, Emil Sauciuc a transmis într-un spectacol de o mare concentrare metaforică, un mesaj tulburător despre om, despre credință, despre suferință și moarte, despre puterea atotvindecătoare a dragostei.

Născut în spațiul japonez (originile dansului sunt atribuite maeștrilor Tatsumi Hijikata și Kazuo Ono), dansul butó nu necesită nicio școală, niciun curs prealabil. El caută regăsirea rădăcinilor primordiale ale ființei în profunzimile corpului, înțelegând prin aceasta maxima expresie a energiei noastre vitale. Dansul butó începe atunci când dansatorul se află într-o stare de uitare completă a identității, a culturii proprii, a modului convențional de utilizare a trupului. Dăruindu-se total și trăindu-și impulsurile, el ajunge la libertatea absolută, devenind un flux de energie pură, prin care mișcarea devine creație.

Regia tehnică:  Florin Popescu
Lumini:  Iosif Balogh, Sorin Precup, László Attila Oláh
Sonorizare:  Ioan Mariţan

de Gellu Naum

Regia artistică:  Ion Mâinea
Scenografia:  Oana Cernea
Data premierei:  8 martie 2002

Destinată micilor spectatori ai teatrului, piesa „Apolodor” reconstituie aventurile simpaticului pinguin-tenor cuprins de dorul familiei sale, în căutarea căreia străbate globul pământesc în lung și în lat, pe mai multe continente, găsind prieteni, dar și dușmani. Purtat de un avion bimotor, de pescadorul „Meteor”, de luntrea unui eschimoș, de un submarin, ba chiar și de un delfin și de o navă spațială, Apolodor ajunge de cele mai multe ori din greșeală, prin cele mai nemaipomenite și mai exotice meleaguri ale lumii: Capul Nord, Strâmtoarea Behring, Alaska, Africa, Madagascar, Tibet, India, Pacific, Statele Unite ale Americii, Marea Caraibelor, America de Sud, învățând meserii diverse și devenind, rând pe rând hamal, vânător, poet, fachir, matelot, cowboy. Când în sfârșit își regăsește familia în Antarctica, spiritul lui hoinar nu îl lasă să se bucure prea mult timp de întâlnire: cuprins de dorul colegilor de cor din circul de la București, Apolodor revine la postul lui de pe răcitor, unde poate fi găsit chiar și astăzi.

Interpretează:

Igor Lungu
Corina Cernea

Comedie muzicală după „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde
Traducerea:  Alexandru Alcalay şi Sima Zamfir

Adaptarea scenică şi regia artistică:  Alina Hiristea
Versuri:  Eugen Mirea
Muzica originală:  Florian Chelu şi Mircea László Horváth
Scenografia:  Nada Camelia Panait
Coregrafia:  Victoria Bucun
Data premierei:  22 noiembrie 2001

Comedia muzicală „Bună seara, domnule Wilde!”, adaptare după piesa „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, dezvoltă în paralel poveştile a doi tineri gentlemeni englezi. Jack Worthing, copil găsit şi adoptat de un nobil, duce o viaţă dublă, fiind cunoscut drept tânăr respectabil şi responsabil pe domeniul său din Hertfordshire; ani de zile, el pretinde că are la Londra un frate pe nume Ernest, care duce o viaţă scandaloasă, dedicată exclusiv plăcerilor. În realitate, Ernest este doar un alibi care îi permite lui Jack să plece în capitală de câte ori doreşte, probabil pentru a duce acelaşi tip de viaţă pe care îl critică în cazul fratelui său imaginar.

Prietenul său cel mai bun, Algernon Montcrieff, fermecător, plin de spirit şi inteligenţă, a inventat un prieten pe nume Bunbury, a cărui sănătate fluctuantă îi permite să se sustragă de la obligaţiile sociale neplăcute sau plictisitoare.

Lucrurile se complică când cei doi sunt angrenaţi în poveşti de dragoste ce se intersectează: Jack este îndrăgostit de Gwendolen, verişoara lui Algernon, care la rândul lui este îndrăgostit de Cecily, pupila lui Jack. Jocul identităţilor false riscă să devină periculos, căci amândouă fetele visează să se căsătorească cu un bărbat pe nume Ernest (Onest), care le inspiră încredere absolută. Singura speranţă a celor doi pretendenţi este preotul Chasuble, la care ei apelează în aceeaşi zi pentru a se boteza Ernest. Apariţia lui Lady Bracknell, mama lui Gwendolen şi a lui Miss Prism, guvernanta lui Cecily, declanşează un întreg lanţ de dezvăluiri, şantaje şi revelaţii, în urma cărora se dovedeşte că cei doi gentlemeni sunt fraţi şi că nimic nu stă în calea fericirii celor două cupluri. În frenezia regăsirii identităţii, a rezolvării situaţiei pline de dedesubturi şi de descoperiri miraculoase, Jack mărturiseşte că a înţeles „ce înseamnă să fii Onest”.

Distribuţia:

Jack Worthing:  Petre Ghimbăşan
Algernon Montcrieff:  Richard Balint
Chasuble, preot:  Ion Abrudan
Mary, servitoarea lui Jack:  Corina Cernea
Lane, valetul lui Algernon:  Alexandru Rusu
Lady Bracknell, mătuşa lui Algernon:  Mariana Presecan
Gwendolen Fairfax, fiica lui Lady Bracknell:  Mirela Niţă Lupu
Cecily Cardew, pupila lui Jack:  Angela Tanko
Miss Prism, guvernanta lui Cecily:  Ileana Iurciuc

Regia tehnică:  Florin Popescu
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Iosif Balogh, Sorin Precup, László Attila Oláh
Sonorizare:  Ioan Mariţan

Dramatizare după basmul lui Ion Creangă de Gheorghe Calamanciuc

Regia artistică:  Ion Ciubotaru
Asistent regie:  George Voinese
Decoruri:  Ianis Vasilatos
Costume:  Iuliana Szabo, Marinela Asăvoaie
Data premierei:  20 septembrie 2001

În „Povestea lui Harap-Alb”, descoperim un Bildungsroman fantastic şi, indirect, o lecţie despre onestitate, curaj, prietenie şi iubire, adică despre acele elemente care alcătuiesc însăşi esenţa existenţei umane.

Fiul mezin al Craiului, cel mai destoinic dintre frați, este trimis la curtea Împăratului Verde pentru a-i urma la tron, acesta neavând urmași. Ca răsplată pentru inima bună și generoasă, fiul de crai este sfătuit de Sfânta Duminică, deghizată în bătrână nevoiaşă şi cerşetoare; despărţirea de casă se face numai cu acordul tatălui, după proba îndrăznelii, care atestă că feciorul este pregătit pentru marea călătorie. Ieşit din spaţiul grijilor şi al poveţelor părinteşti, fiul intră într-un univers străin lui, în care are loc o rătăcire simbolică. Pădurea apare ca spaţiu labirintic, ca probă capitală în drumul eroului. Aici se adăpostesc forţele răului, a căror întâlnire este iminentă: Spânul ce poartă masca umilinţei şi a bunăvoinţei, îl induce în eroare pe eroul novice, nedeprins încă a deosebi aparenţa de esenţă.

Coborârea în fântână echivalează cu o moarte simbolică a fiului de crai, care renaşte în postura de slugă, intrând astfel într-o lungă probă a umilinţei, necesară în procesul formării unui conducător autentic, căruia nu trebuie să-i fie străine sentimentele unui supus. Odată ajunși la curtea Împăratului Verde, Spânul îl supune unor grele încercări, cu gând să-l piardă și să păstreze pentru sine tronul împărăției: să-i aducă sălăți din grădina ursului, pielea unui cerb fermecat, bătută cu nestemate și pe fiica Împăratului Roș. Încercările la care e supus Harap-Alb probează nu atât virtuţile sale de războinic, cât mai ales latura lui umană. Pentru fiecare dintre probe, el își găsește aliați de nădejde: calul, furnicile, albinele și Sfânta Duminică.

Pentru ca procesul maturizării să fie deplin, eroul trebuie să se iniţieze şi pe plan sentimental; aceasta e funcţia simbolică a celei de-a treia încercări, menite să dezvolte şi motivul prieteniei cu personajele fabuloase Ochilă, Setilă, Gerilă, Flămânzilă, Gerilă și Păsări-Lăți-Lungilă.

La întoarcerea la curtea Împăratului Verde, fata dă în vileag adevărul și se căsătorește cu Harap-Alb, alcătuind împreună perechea ideală, posedând marile calităţi umane care le asigură calea spre fericire.

Distribuţia:

Craiul:  Ion Ruscuţ
Fiul cel mare, Gerilă:  Sebastian Lupu
Fiul mijlociu, Ochilă:  Pavel Sârghi
Fiul cel mic, Harap Alb:  Şerban Borda
Baba Gârbovită, Sfânta Duminică:  Mona Erhan
Ursul, Credinciosul Împăratului Roşu:  Igor Lungu
Calul, Setilă:  Alexandru Rusu
Verde Împărat:  George Voinese
Un boier:  Petre Ghimbăşan
Cerbul:  Mirela Niţă Lupu
Fiica I:  Simona Nica
Fiica a II-a:  Mirela Niţă Lupu
Fiica a III-a:  Corina Cernea
Fata Împăratului Roşu:  Angela Tanko
Flămânzilă:  Richard Balint
Spânul:  Andrian Locovei
Păsări-Lăţi-Lungilă:  Sorin Ciofu
Roşu Împărat:  Tiberiu Covaci
În alte roluri:  Anca Turcuţ, Zentania Lupşe, Adrian Marian, Mirela Jurcă

Regia tehnică:  Ofelia Fîrte
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Iosif Balogh, Sorin Precup, László Attila Oláh
Sonorizarea:  Sorin Domide

de  Albert Camus

Traducerea, versiunea scenică şi regia artistică:  Alina Hiristea
Asistent regie:  Mariana Presecan
Scenografia:  Vioara Bara
Asistent scenografie:  Ianis Vasilatos
Coloana sonoră:  Florian Chelu
Data premierei:   19 septembrie 2001

Pusă sub semnul absurdului, piesa „Neînțelegerea” pune în lumină o tragedie născută din insuficiența comunicării, atunci când singurătatea, lipsa de orizont și viața fără iubire devin de nesuportat. Jan, un tânăr căruia șansa i-a surâs în viață, aducându-i atât bunăstare, cât și o familie împlinită, revine după o foarte lungă absență în satul din Boemia în care mama și sora sa țin un han. Ceea ce nu știe Jan este că acest han a devenit un spațiu al morții, în care femeile, adormindu-și rarii clienți cu un ceai special, îi ucid aruncându-i într-un râu. Acesta este mijlocul perfid prin care tânăra Martha speră să strângă suficienți bani pentru a evada din ținutul întunecat, ploios și strâmt în care se simte prizonieră, pentru a se bucura de mare, de soare și de viață.

Dorind să potențeze surpriza și bucuria întoarcerii acasă, Jan își ascunde adevărata identitate, dar acest joc inocent se va sfârși tragic. Foarte puțin lipsește ca cele două femei să își recunoască oaspetele și ca acesta să înțeleagă pericolul ce îl pândește. Presimțirile plutesc în aer. Un cuvânt, un simplu gest ar fi de ajuns. Totuși, nimeni nu schițează acest gest. „Camus surprinde aici inacțiunea ca o dominantă a naturii umane, motiv pentru care omul pare abandonat de Dumnezeu. Lucizi cu ei înșiși, oamenii care populează tragediile lui Camus sunt ca orbi când e vorba de relațiile dintre ei.” (Mircea Morariu, în caietul-program al spectacolului)

În aceste condiții, mecanismul infernal al sorții nu mai poate fi oprit.

Subiectul piesei este bazat pe un fapt divers real, petrecut în Cehoslovacia în perioada interbelică.

Distribuţia:

Martha:  Mariana Presecan
Mama:  Mariana Vasile
Jan:  Dorin Presecan
Bătrânul servitor:  Marcel Popa
Maria:  Mirela Niţă Lupu

Regia tehnică:  Florin Popescu
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Iosif Balogh, Sorin Precup, László Attila Oláh
Sonorizare:  Sorin Domide

Comedie de Carlo Goldoni
Traducerea: Polixenia Karambi

Regia artistică:  Alina Hiristea
Scenografia:  Camelia Panait
Mişcarea scenică:  Rodica Dunca
Coloana sonoră:  Florian Chelu
Data premierei:  17 mai 2001

Două perechi de îndrăgostiți și un servitor ager și plin de inițiativă, dar mereu flămând, pentru care un stăpân în plus înseamnă o cină în plus. Dar dacă unul din stăpâni este femeie?

Înrudită cu commedia dell’arte prin situații și intrigă, piesa „Slugă la doi stăpâni” propune tipuri mai bine individualizate și mai diversificate, dintre care cel mai plin de culoare este Truffaldino, cel care înnoadă și deznoadă firele încâlcite ale acțiunii.

Doi nobili venețieni, Doctorul Lombardo și negustorul Pantalone de Bisognosi pun la cale căsătoria copiilor lor, Clarice și Silvio. Înainte de nuntă, însă, își face apariția fostul logodnic al Claricei, despre care se crezuse că a murit într-o încăierare. În realitate, logodnicul este Beatrice care, în travesti, își caută cu disperare iubitul, pe Florindo Aretusi din Torino. Între cei doi logodnici își va desfășura Truffaldino stratagemele ingenioase. De-a lungul celor 10 tablouri, el reușește să ducă la bun sfârșit sarcinile impuse de cei doi stăpâni, fiind maestru în arta de a tâlcui vrute și nevrute. Acțiunea ce se desfășoară într-un ritm amețitor, cu dialoguri vii, qui-pro-quo-uri și mult umor, culminează cu un happy-end desăvărșit, care prefigurează nu mai puțin de trei nunți, căci fiecare și-a (re)găsit sufletul pereche: Clarice-Silvio, Beatrice-Florindo, Truffaldino-Smeraldina.

Distribuţia:

Pantalone de Bisognosi:  George Voinese
Clarice:  Angela Tanko
Doctorul Lombardo:  Ion Abrudan
Silvio:  Şerban Borda, Sorin Ciofu
Beatrice:  Mona Erhan
Florindo Aretusi:  Romeo Romitan
Brighella:  Alexandru Rusu
Smeraldina:  Mirela Niţă Lupu
Truffaldino:  Richard Balint
Gondolierii:  Gheorghe Iernea, Alexandru Luca, Nicolae Segărceanu, Cristian Segărceanu, István Kovács, Adrian Pintea, Alexandru Rois

Regia tehnică:  Ofelia Fîrte
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Iosif Balogh, Sorin Precup,  László Attila Oláh
Sonorizare:  Sorin Domide