Treci la conținutul principal

ORAR AGENȚIEI DE BILETE

Luni: 14:00-18:00
Marți: 12:00 - 18:00
Miercuri: 10:00 - 14:00
Joi: 12:00 - 18:00
Vineri: 10:00 - 14:00
Sâmbătă și Duminică: închis
Agenția este deschisă și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol de la Sala Mare, indiferent de zi.

PROGRAMUL AGENȚIEI DE BILETE
Luni: 14:00 - 18:00
Marți: 12:00 - 18:00
Miercuri: 10:00 - 14:00
Joi: 12:00 - 18:00
Vineri: 10:00 - 14:00
Sâmbătă și Duminică: închis
Agenția este deschisă și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol de la Sala Mare, indiferent de zi.
Teatrul Regina Maria Oradea
wp-content/uploads/2024/10/Program_Eclectic_70_x_100_cm.png
Scris în .
de Teatrul Regina Maria
Categoria:

„Eclectic Halloween”: O zi plină de activități creative pentru copii și proiecție de film horror pentru adulți

Teatrul Regina Maria, în parteneriat cu Asociația Culturală Eclectica și cu sprijinul Transilvania Film și TIFF, vă invită pe 2 noiembrie la Sala Transilvania pentru un eveniment inedit – „Eclectic Halloween”. Programul, care se va desfășura pe tot parcursul zilei, cuprinde activități interactive și creative pentru copii, iar seara aduce un strop de adrenalină cu o proiecție de film horror dedicată adulților.

Copiii vor avea ocazia să învețe cum să își depășească fricile și să își exprime creativitatea într-un mod unic, alături de actorii Teatrului Regina Maria. Activitățile sunt concepute pentru a stimula imaginația celor mici, transformându-i în eroii propriilor povești de Halloween. Aceste activități vor avea loc între orele 10:00 – 18:00 și sunt structurate astfel:

Joc: Personaje de poveste
Pornește de la jocul InfiniTeatric care este destinat copiilor și adulților deopotrivă și include 72 de provocări grupate în şase capitole tematice. Prin aceste „provocări”, jucătorii îşi dezvoltă aptitudini specifice artei actorului, dar utile şi în viaţa de zi cu zi. Copiii sunt așteptați să-și dea frâu liber imaginației, pășind într-un tărâm al fanteziei, în care aceștia ajung să le dea viață personajelor favorite, sub atenta îndrumare a actriței Mirela Niță Lupu, una dintre creatorii acestui joc și a carismaticului actor George Dometi.

Program: 10:00 – 11:30 și 14:00 – 15:30

Atelier: Fețe fioroase
Atelierul „Fețe fioroase” este o altă activitate care le va stimula copiilor creativitatea! Alături de Adela Lazăr și Cosmin Petruț, aceștia vor explora tehnica expresiilor faciale și vor avea parte de o sesiune de face painting în care fiecare participant va putea alege să împrumute fața unora dintre cele mai celebre personaje înfiorătoare. De la fantome și vampiri, la creaturi înfricoșătoare – fiecare își poate alege propriul look!

Program: 11:40 – 12:50 și 15:40 – 16:50

Workshop: Monștri prietenoși
În cadrul workshop-ului „Monștri prietenoși” vom transforma groaza în umor, iar frica în chicote. Copiii își vor desena propriul „monstru înfricoșător” și, cu ajutorul colegilor și al actorilor Georgia Căprărin, Lucia Rogoz, Consuela Egyed și Armanca Serac, vor transforma aceste creaturi în prieteni amuzanți și colorați.

Program: 13:00 – 13:50 și 17:00 – 17:50

Taxa de participare este de 15 lei/copil iar biletele pot fi achiziționate de aici: https://eclectica.ro/#program 


Proiecție de film pentru adulți (ora 19:00)

Seara va aduce în prim-plan un film deosebit pentru iubitorii genului horror: „Inocenții” (De Uskyldige), regizat de Eskil Vogt. Acest thriller psihologic norvegian a fost lansat în 2021 și a cucerit numeroase festivaluri internaționale de film, impresionând atât publicul, cât și criticii. Povestea se concentrează pe un grup de copii care descoperă, în timpul vacanței de vară, că dețin puteri misterioase. Ce începe ca o joacă nevinovată capătă treptat valențe întunecate, iar copiii sunt împinși la limite periculoase. Filmul explorează teme precum inocența pierdută și răul latent, creând o atmosferă tensionată și plină de suspans.

„Inocenții” a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul Internațional de Film de la Sitges și a fost nominalizat la Premiile European Film Awards, fiind elogiat pentru regia precisă, interpretarea copiilor-actori și modul în care reușește să îmbine elemente supranaturale cu un realism captivant. Este o producție de neratat pentru pasionații de thrillere psihologice.

Accesul la proiecția de film este gratuit, pe bază de rezervare. Locurile sunt limitate, așadar rezervările pot fi făcute online la https://eclectica.ro/#film.

Alte articole

| Ramona Nemeș

Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „Deșteptarea”, un text contemporan semnat de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc în 17 și 18 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare a teatrului. Spectacolul este dedicat în mod special publicului adolescent, dar se adresează deopotrivă părinților, profesorilor și tuturor celor interesați de felul în care lumea digitală influențează formarea identității și relațiile dintre generații.

Noaptea Muzeelor Oradea
| Ramona Nemeș

Ascultă turul audio

Bine ai venit la TRM Theatre @Night, experiența care îți oferă ocazia să descoperi Teatrul Regina Maria dintr-o perspectivă diferită: nu doar ca spectator, ci ca explorator al unei lumi ascunse.

În această seară, teatrul își deschide porțile altfel.

Cu ajutorul acestui ghid audio, vei putea parcurge singur traseul pregătit special pentru eveniment și vei descoperi povești despre arhitectura clădirii, istoria teatrului orădean, spațiile din culise, mecanismele scenei și micile detalii pe care publicul nu are, de obicei, ocazia să le observe.

De la foaier și Sala Mare, până la loji, balcon și spațiile care susțin magia din spatele unui spectacol, acest tur te invită să privești teatrul nu doar ca pe un loc al reprezentațiilor, ci ca pe un organism viu, în care fiecare colț are o poveste.

Cum funcționează?

  • Apasă play la fișierul audio de mai jos.
  • Urmează traseul indicat în cadrul evenimentului.
  • Oprește-te în fiecare spațiu și lasă povestea să îți dezvăluie teatrul, pas cu pas.

Durata aproximativă a turului: 30 minute

Recomandare: Folosește căști pentru o experiență cât mai immersivă.

Locație: Teatrul Regina Maria, Oradea

Pornește turul audio și lasă teatrul să îți spună povestea lui.

Ascultă turul audio

Theatre @Night face parte din programul Noaptea Muzeelor la Teatrul Regina Maria – prima ediție în care clădirea teatrului intră în circuitul patrimoniului cultural deschis publicului.