Treci la conținutul principal

ORAR AGENȚIEI DE BILETE

Luni: 14:00-18:00
Marți: 12:00 - 18:00
Miercuri: 10:00 - 14:00
Joi: 12:00 - 18:00
Vineri: 10:00 - 14:00
Sâmbătă și Duminică: închis
Agenția este deschisă și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol de la Sala Mare, indiferent de zi.

PROGRAMUL AGENȚIEI DE BILETE
Luni: 14:00 - 18:00
Marți: 12:00 - 18:00
Miercuri: 10:00 - 14:00
Joi: 12:00 - 18:00
Vineri: 10:00 - 14:00
Sâmbătă și Duminică: închis
Agenția este deschisă și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol de la Sala Mare, indiferent de zi.
Teatrul Regina Maria Oradea

Autor: Teatrul Regina Maria

PREMIERĂ ÎN PRAG DE FESTIVAL | REGELE CERB, după Carlo Gozzi, regia Alexandru Colpacci

Teatrul Regina Maria are deosebita plăcere de a vă invita duminică, 24 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare pentru a sărbători împreună două mari evenimente teatrale: deschiderea oficială a celei de-a V-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Oradea și premiera spectacolului „Regele Cerb”, după Carlo Gozzi, regia artistică Alexandru Colpacci.

Continuă lectura

LICITAȚIE DESCHISĂ CU STRIGARE

Teatrul Regina Maria organizează în data de 27 septembrie, de la ora 10:00, o licitație deschisă cu strigare în vederea închirierii unui spațiu pentru servicii de cafenea/bar și caterig în incinta teatrului cu funcție de sistem închis care să deservească angajații, vizitatorii teatrului și spectatorii participanți la spectacolele organizate.

Alăturat veți găsi caietul de sarcini și anexele de unde puteți afla pașii pe care trebuie să-i urmați pentru a participa la licitație.

 

PROGRAMUL FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE TEATRU ORADEA 2017

 DUMINICĂ, 24 SEPTEMBRIE

Ora 19:00, Sala Mare a Teatrului – REGELE CERB, de Carlo Gozzi, regia:Alexandru Colpacci – Teatrul Regina Maria, Oradea – PREMIERĂ

LUNI, 25 SEPTEMBRIE

Ora 17:00,Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bihor  PE JUMĂTATE CÂNTEC, text şi regie: Crista Bilciu – Teatrul de Foc, București Ora 19:00, Sala Arcadia ALTE TREI SURORI,după J. S. Sinisterra, regia: Antonella Cornici – Teatrul „Ion D. Sîrbu” Petroșani Ora 19:00, Sala Mare – SCRIPCARUL PE ACOPERIŞ, un musical de Joseph Stein după povestirile lui Shalom Aleichem, regia: Korcsmaros Gyorgy– Teatrul Regina Maria, Oradea Ora 21:00, Casa de Cultură a Sindicatelor(cu publicul pe scenă) – EDMOND, scenariu bazat pe textul lui David Mamet, regia: Andrei Dinu – Teatrul

Continuă lectura

Selecția oficială a Festivalului de Teatru Scurt, ediția a XXIII-a, 2017

Teatrul Regina Maria din Oradea anunţă selecţia oficială a spectacolelor care vor participa la cea de XXIII-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt, secțiunea concurs a Festivalului Internațional de Teatru Oradea, aflat la cea de-a V-a ediție, care se va desfășura în perioada 24 septembrie – 1 octombrie 2017. Selecția a fost realizată anul acesta de către criticul de teatru Mircea Morariu.

Continuă lectura

Suntem în vacanţă!

Dragi spectatori,

        Am avut o stagiune bogată, cu multe premiere și spectacole extraordinare care s-au reluat din stagiunile trecute, însă acum e timpul să ne odihnim puțin și intrăm într-o scurtă vacanță. Revenim curând cu pregătirile pentru a VI-a ediție a FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE TEATRU ORADEA, care se va desfășura în perioada 23 – 30 septembrie  și cu începutul unei noi stagiuni pline de surprize teatrale.

Concediu plăcut, o vară spectaculoasă şi ne revedem la toamnă!

Cu drag,

Echipa Teatrului Regina Maria

TEATRUL REGINA MARIA LA FESTIVALUL INTERNAȚIONAL „ATELIER” BAIA MARE – Portret în Atelier

Teatrul Regina Maria a participat în perioada 10 – 13 iunie la Festivalul Internațional de Teatru „Atelier” de la Baia Mare cu spectacolele „Leonce și Lena”, scenariul de Mihai Măniuțiu și Ada Milea după Georg Büchner, regia artistică Mihai Măniuțiu și „Baraca”, de Aiat Fayez, regia Tudor Lucanu, bucurându-se, de altfel, de un statut special: Teatrului Regina Maria i-a fost dedicat un portret în festival.

Continuă lectura

CABARETUL DADA la prima ediție a „Zilelor Teatrului Matei Vișniec” din Suceava

Teatrul Regina Maria a fost invitat la prima ediție a festivalului „Zilele Teatrului Matei Vișniec”, organizat de Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, cu spectacolul „Cabaretul Dada”, scris de reputatul dramaturg și regizat de Anca Bradu.

Spectacolul orădean s-a jucat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava vineri, 19 mai, de la ora 19:00 și a înregistrat un succes extraordinar, peste 500 de spectatori venind să se bucure de o seară dadaistă de teatru. În public s-au numărat și invitați de seamă din lumea teatrului românesc, printre care dramaturgul Matei Vișniec, care nu a putut rezista tentației de a revedea spectacolul, criticii de teatru Ion Parhon și Doru Mareș, directorul general al Teatrului „Vasile Alecsandri” din Iași – Cristian Hadji-Culea și actori de la teatrul ieșean și de la Piatra Neamț.

Continuă lectura

A OPTA PREMIERĂ A TEATRULUI REGINA MARIA – „Cafeneaua Pirandello”

Teatrul Regina Maria are deosebita bucurie de a anunța a opta premieră a stagiunii 2016-2017 – ,,Cafeneaua Pirandello”, scenariu dramatic de Anca Măniuțiu, după texte de Luigi Pirandello, care va avea loc duminică, 7 mai, de la ora 19:00, la Sala Mare.

Proiectul reunește o echipă de artiști extraordinară, personalități care slujesc cu multă reverență scena românească, creând de-a lungul timpului spectacole de o înaltă valoare artistică, distinse cu premii importante și răsplătite cu aplauze necontenite.

Continuă lectura

CENUȘĂREASA

Povestea Cenușăresei, blânda și frumoasa fată care cucerește inima prințului, e prezentată micilor spectatori de către un grup de actori întorși chiar de la palat, unde nunta împărătească încă nu s-a încheiat…

Distribuţia:

Cenuşăreasa – Consuela Egyed
Prinţul – Alexandru Pop
Maştera – Andrei Fazecaş
Împăratul – Florin Stan
Împărăteasa – Zentania Lupşe
Zâna – Zentania Lupşe
Fata 1 – Zentania Lupşe
Fata 2 – Armanca Serac
Bufonul – Igor Lungu
Şoricelul – Rin Tripa / Florian Silaghi
Şoricica – Armanca Serac
Povestitor, Crainic – Florian Silaghi / Rin Tripa
Calul – Igor Lungu, Alexandru Pop  

Scenariul şi regia: Adela Moldovan
Asistent regie: Florian Silaghi
Scenografia: Eustaţiu Gregorian
Costume: Oana Cernea
Muzica: Ladislau Luptovits

Premiera: 09 aprilie 2017

Spectacol recomandat copiilor peste 3 ani!

Durata spectacolului: 50 min.

Participări la Festivaluri:

  • Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete Puck , ediția a XVI-a – Cluj Napoca, octombrie, 2017

PROGRAMUL LUNII APRILIE 2017

Teatrul Regina Maria vă invită să sărbătoriți primăvara pășind în universul infinit al imaginației! Fiecare spectacol este un portal spre o lume fascinantă, plină de secrete ce așteaptă să fie descifrate. Trebuie doar să alegeți destinația.

Aprilie teatral a început maiestruos cu ”Scripcarul pe acoperiș”, care s-a jucat din nou cu casa închisă. Tot pe ritm de dans și triluri fermecătoare ne așteaptă în 4 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Mare, spectacolul ”În plină glorie!”, de Peter Quilter, regia Cristian Ioan.

Continuă lectura

Mesaj pentru Ziua Mondială a Teatrului – 27 martie 2017

Mesajul pentru ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI este transmis anul acesta de actrița franceză Isabelle Huppert:

”Iată că au trecut 55 de ani de când, în fiecare primăvară, are loc o Zi Mondială a Teatrului. O zi, adică 24 de ore, care încep în zona teatrului Nō şi Bunraku, trec prin opera în stil Beijing şi prin Kathakali, fac popas între Grecia şi Scandinavia, între Eschil şi Ibsen, între Sofocle şi Strindberg, apoi între Anglia şi Italia, între Sarah Kane şi Pirandello, dar şi în Franţa, unde ne aflăm şi unde Parisul este, totuşi, oraşul din lume care primeşte cele mai multe trupe străine. În continuare, cele 24 de ore ale noastre ne poartă din Franţa în Rusia, de la Racine şi Molière la Cehov, apoi traversează Atlanticul pentru a se opri într-un campus studenţesc californian unde nişte tineri reinventează, poate, teatrul. Căci teatrul renaşte mereu din propria-i cenuşă. Nu e decât convenţie care trebuie abolită fără răgaz. Aşa rămâne el viu. Teatrul are o viaţă bogată, care sfidează spaţiul şi timpul, piesele cele mai contemporane sunt hrănite de veacurile trecute, repertoriile cele mai clasice devin moderne de fiecare dată când sunt puse din nou în scenă.

Continuă lectura