Text preluat din Revista Familia | autor: Alexandru Jurcan

Zăpezile de altădată mai revin, dar adolescenții de odinioară s-au disipat în labirintul invențiilor, profitând de progresele științifice. De rețelele sociale, de inteligența artificială. Adio, plimbări în natură, socializare sub raze de soare! Virtualul a învins, ca un drog malefic. Reversul focusării pe internet arată o degringoladă jalnică spre tot felul de disfuncționalități. Ce înseamnă un spectacol necesar, un SOS exploziv? Exact premiera de la Teatrul Regina Maria din Oradea, adică Deșteptarea de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop. Asistent de regie: Mihai Gligan. Un spectacol dedicat adolescenților. Spre înțelegere, reorientare, deșteptare.

Text preluat din Revista Várad | autoare: Fried Noémi Lujza

Spectacolul „Deșteptarea” a fost prezentat pe 17 și 18 ianuarie de Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria din Oradea. Montarea, realizată de Bobi Pricop după un text contemporan de Doru Vatavului, a fost urmată, de fiecare dată, de discuții între creatori și public.

Spectacolul are distribuție dublă, astfel că la reprezentația de duminică pe care am văzut-o noi, actorul Sorin Ionescu s-a adresat publicului înainte de începere, avertizând că limbajul piesei este vulgar și conține multe expresii în limba engleză — exact așa cum vorbesc adolescenții de astăzi. Pe parcursul spectacolului apar, însă, și momente care șochează mai mult decât vulgaritatea…

Text preluat de pe LiterNet.ro | autoare: Cristina Smadea

A (te) deștepta… înseamnă a (te) trezi dintr-un somn nocturn sau diurn, dintr-un vis, dintr-o iluzie, dintr-o stare de leneveală, dintr-o beție, a înțelege ce se întâmplă în jurul tău sau cu tine, deschizând ochii trupului, ai minții și ai sufletului.

Noi, oamenii, suntem visători din fire, conștient și inconștient, iar visele sunt, de foarte multe ori, rezultatul gândurilor noastre mai mult sau mai puțin ascunse, al dorințelor înghesuite într-un buzunar al inimii sau într-un sertăraș al minții. Ceea ce ne desparte de animale e tocmai această deșteptare, ca înțelegere a semnificației cuvântului OM, și urmarea acestei înțelegeri este respectul și iubirea față de semenii tăi. În caz contrar, devenim bestii.

Text preluat din Revista Várad | autoare: Fried Noémi Lujza

Este clar că regizorul Timofey Kulyabin, dramaturgul Roman Dolzhansky și scenograful Oleg Golovko au intervenit substanțial asupra dramei „Broken Glass” de Arthur Miller, iar muzica compusă de Timofei Pastukhov se dovedește excelentă pentru menținerea tensiunii ridicate chiar și în timpul scurtelor tranziții dintre scene. Legătura dintre creatorii ruși aflați în exil european din cauza pozițiilor lor anti-război și Teatrul Regina Maria din Oradea a fost realizată de Raluca Rădulescu, traducătoarea piesei. Rezultatul colaborării, spectacolul „Oglinda spartă” al Trupei Iosif Vulcan, a fost prezentat pentru prima dată publicului pe 16 noiembrie, pe scena mare a teatrului orădean. De altfel, piesa dramaturgului american a fost tradusă în limba maghiară de Tamás Ungvári sub titlul „Üvegcserepek”.

Text preluat de pe LiterNet.ro

Răzvan Rocaș: „Lucruri pe care le știu ca fiind adevărate” este un text care provine dintr-o dramaturgie poate mai puțin explorată la noi: dramaturgia australiană. Cum ai ajuns la acest text? Ce ți se pare cel mai ofertant din punct de vedere regizoral?
Vlad Bălan: Eram familiarizat cu dramaturgia lui Andrew Bovell. Am văzut acum mulți un spectacol la Ploiești, Când ploaia se va opri; era regizat de Radu Afrim. Am văzut și-un spectacol de dizertație care avea la bază acest text și, cumva, mi-a rămas în minte. Noi, inițial, în discuțiile cu Vichi (Victoria Balint – manager interimar Teatrul Regina Maria) aveam un alt plan; trebuia să facem o dramatizare după un roman. A fost o situație complicată cu drepturile și până la urmă am ajuns să fac alte propuneri. Mi-am amintit de acest text și mi-am zis să-l citesc – eu aveam doar impresia spectacolului de dizertație văzut. L-am citit și știu că m-a lovit din prima, i-am trimis și i-am zis „Asta cred că e!”. S-a potrivit în totalitate: și Bobi Pricop a zis „Da, eu susțin” imediat – el știa deja textul. Am avut parte de mare susținere în sensul acesta și mi s-a părut potrivit și pentru că am senzația că e un text destul de clasic, ca structură, la nivel de poveste. E un text care tratează această prăpastie între generații și o face cu mare înțelepciune, fără să dea verdicte. Mi se pare că trăim într-un moment în care ne polarizăm în două direcții – conservatoare și progresistă. De obicei, asta caut: texte care se poziționează în zona gri.

Text preluat de pe LiterNet.ro | autor: Răzvan Rocaș

Trăim o perioadă în care tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru pare să ne împingă în polemici cu cei de lângă noi. Adesea descoperim că ceea ce credeam că știm despre aceste persoane este, de fapt, eronat. În astfel de momente, avem nevoie de ceva care să ne ofere certitudinea că lucrurile sau persoanele dragi nouă vor rămâne neschimbate, așa cum ni-le amintim. Aceste repere ne insuflă un sentiment necesar de siguranță. Atât doar că exact din mijlocul acestora se pot produce cele mai brutale schimbări, care să ne forțeze să luăm decizii drastice.