„Acest text e un manual de ascensiune a dictaturii în societate, exemplificând meticulos tropii tiraniei, e o piesă-peisaj despre dictatori deghizați în salvatori. Richard, prodigios criminal, narcisist și violent, dezlănțuie un mecanism al terorii. Astfel, non-eroul devine, pentru o vreme, conducător. Ca și acum, poate peste o sută sau o mie de ani, Richard se va înfățișa în continuare în fața spectatorilor, explicându-le pas cu pas formele corupției din propria lor realitate. Iar spectatorii vor urmări cu sufletul la gură toate faptele de care au fost avertizați și nu vor face nimic. Își vor promite, poate, că derapajele pe care le trăiesc nu se vor mai repeta. Iată de ce am ales să imaginăm un univers scenic nedefinit temporal.

„Speranța nu urcă niciodată cu liftul” aduce în discuție un conflict care în contextul lumii actuale s-a acutizat: acela dintre lumea veche vs. lumea nouă.
O femeie singură, aflată la vârsta senectuții, este pusă în situația de a fi îngrijită de doi androizi, programați special pentru această misiune. Însă androizii, în primă fază, nu pot înțelege în totalitate nevoile femeii, deoarece gândirea lor este analitică și nu pot percepe emoțiile și nevoile spirituale ale subiectului lor.
Totuși, într-un final, fiecare are de câștigat din această confruntare și pare să se găsească o urmă de reconciliere între cele două lumi.

Statisticile spun că principala cauză a migrației este generată de factori socio-politici: persecuție, război, conflicte. Elif fuge la o vârstă fragedă de teroare și amenințare, în speranța că va găsi un loc unde poate să-și recâștige dreptul la existență, dreptul fundamental de a fi om.

Însă mirajul libertății se transformă treptat într-o luptă pentru validare, iar ea descoperă cât de fragilă este granița dintre libertate și opresiune. Balanța se înclină dinspre dictatura politică, înspre cea economică și lupta ei pentru supraviețuire este înghițită treptat de un sistem de-a dreptul kafkian de imigrare.

Salvarea fragilă stă în gândirea mitică și în puterea poveștilor, asemeni Seherezadei, dar cinismul și cruzimea aruncă greutatea cruntă a realității în povestea ei, mai ales când este pusă în situația de a-și proteja fiica.

„Elif și ploaia” este o fabulă contemporană despre perseverență, luptă pentru dreptate și integrare într-un sistem birocratic absurd, dar și despre familie, despre legătura dintre o mamă emigrantă și fiica sa născută în țara de împrumut, care trăiesc două experiențe diferite ale aceleiași povești. 

Textul mi se pare necesar tocmai pentru că trăim într-o societate în care individualismul este principalul imperativ etic, în care Celălalt nu are valoare decât în măsura în care poate reprezenta un mijloc în vederea atingerii profitului. Am ales textul acesta pentru că prezintă condiția imigrantului din două perspective. Cea personală, umană, a fricilor, a torturii date de această situație în care este <<ilegal>> să exiști într-un loc, a iubirii, a căutării unui <<acasă>>, a modalităților prin care Elif colorează această existență alienantă. Și cealaltă, care este perspectiva politică, a omului care valorează doar atât cât poate produce. A omului ca unealtă de lucru și nimic mai mult. Și mai ales, a unui sistem birocratic construit astfel încât să se asigure că cineva ca Elif nu va putea niciodată obține drepturile necesare pentru a depăși condiția de simplă unealtă de lucru, nu va putea niciodată trăi ca un om. (Alex Ianăși)

Distribuția:
Elif: Anda Tămășanu
Lily: Carina Bunea
Proprietara: Ioana Dragoș Gajdó
Fiul: George Dometi
Muncitorul: Sorin Ionescu
Femeia: Denisa Irina Vlad
Polițistul: Eugen Neag
Registratoare: Corina Cernea, Angela Tanko, Giorgiana Coman, Mihaela Gherdan

Regia: Alex Ianăși
Scenografia: Tinatin Gobejishvili
Muzica: Ovidiu Iloc
Lighting Design: Vlad Lăzărescu

Datta premierei: 21, 22 decembrie 2024
Durata spectacolului: 2h

Spectacol recomandat persoanelor peste 14 ani!

Doctorul Stockmann, medicul idealist al unei stațiuni balneare dintr-un oraș generic, face o descoperire cutremurătoare: izvoarele care atrag mii de turiști în orașul său nu sunt tămăduitoare, ci periculoase pentru sănătate. Doar că „inima care pompează însăși viață” în acest oraș aduce atât venituri, cât și avantaje pentru toți membrii piramidei sociale. Stockmann se avântă astfel într-o luptă solitară pentru a expune adevărul într-o lume în care interesele economice primează, iar comunitatea rămâne adesea indiferentă.